Britanicul Gavin Turk mizeaza in ultimele sale lucrari pe deformarile de perceptie si pe jocurile de identitate.

Gavin Turk e unul dintre artistii
teribili ai Londrei Artistul britanic Gavin Turk a socat din momentul zero al carierei sale, cind s-a prezentat la examenul de diploma (pe care l-a picat cu aceasta ocazie) cu o placa comemorativa albastra pe care scria "Gavin Turk a lucrat aici 1989-91". Recent a expus un model in marime naturala al lui Sid Vicious cintind "My Way". Numai ca in locul cintaretului era artistul, care aducea perfect cu Sid Vicious. Criticii il numesc un "blank"-ist, pentru ca face parte dintre acei artisti care se definesc prin absenta. Este o forma de arta circulara si o strategie de simulare, dar una periculoasa, pentru ca, atunci cind functioneaza, multi oameni nu isi dau seama de faptul ca este vorba despre o tehnica si o iau ca atare. Ultima sa expozitie dintr-o galerie din Soho contine portrete alcatuite din trasaturi distinctive ale mai multor personalitati usor de recunoscut. De exemplu, ti se pare ca te uiti la o reprezentare destul de melodramatica a lui Andy Warhol, dar esti pacalit. Ochii sint prea incruntati si prea negri sa fie ai artistului pop. El avea privirea mai putin intensa. Pometii aduc mai degraba cu Johnny Depp. Iar liniile care ii strabat fata dau imaginii o nota de dramatism incompatibila cu celebrul artist. Toate lucrarile par ca sint facute de Warhol, arata ca Warhol, dar nu sint nici semnate de el si nici nu-l reprezinta, ceea ce e oarecum frustrant, pentru ca te face sa te simti captiv intr-un alt joc de-a realitatea si de-a identitatea in care Turk este expert.

Cheia sta in detalii. Mai precis, in liniile de camuflaj, care sint, de fapt, o aluzie directa la jocurile alunecoase prin care artistul se distreaza cu mintea privitorului si lasa urme ale propriei identitati in lucrare. Camuflajul a fost inventat sa ascunda lucruri, sa le estompeze, sa le faca sa para altceva decit sint. Camuflajul ne-a intrat in reflex, toti il folosim in incercarea disperata de a fi cine trebuie sa fim, toti il folosim in exercitiul de a ne integra in peisaj, de a nu ne simti rupti din context sau inadecvati propriilor vieti. In cazul lui Turk, camuflajul este strident, are nuante intense de rosu magenta incercind parca sa atraga atentia asupra lui.

Dincolo de oglinda Oglinda este una dintre trimiterile preferate ale lui Gavin Turk, ajungindu-se pina la expunerea unor oglinzi, unele simple, altele care deformeaza realitatea in diferite moduri. Vizitatorul vine la vernisaj sa vada niste lucrari de arta contemporana si se trezeste cu un portret de toata frumusetea. Nu va putea spune niciodata cui apartine portretul sau macar daca e arta, pentru ca e vorba despre o reflexie in oglinda. Mai jos, chiar sub oglinda, este insa semnatura artistului. E lucrarea lui Turk. Jocurile de perceptie si de identitate l-au fascinat intotdeauna pe britanicul coleg de generatie cu Damien Hirst sau Chapmans, mult mai cunoscuti si mai bine cotati decit el. Ai nevoie de tupeu si de mult talent sa ramii valabil mizind pe astfel de farse, pentru ca sint facile si uzate. Turk insa nu duce lipsa de nici una dintre aceste caracteristici.