Potentialul sectorului este, insa, enormProblema principala este lipsa oamenilor calificatiUn PR Manager castiga mii de euro lunarIn Romania, prezenta unor companii internationale, care deruleaza  afaceri de ordinul a sute si miliarde de euro an
Potentialul sectorului este, insa, enormProblema principala este lipsa oamenilor calificatiUn PR Manager castiga mii de euro lunarIn Romania, prezenta unor companii internationale, care deruleaza afaceri de ordinul a sute si miliarde de euro anual, reprezinta si va constitui in continuare premisa ideala pentru dezvoltarea unui adevarat business in domeniul Relatiilor Publice (Public Relations - "PR"). Cu toate ca in Romania exista specialisti in PR cu o vechime de cel putin zece ani, despre o piata reala de relatii publice si comunicare se poate vorbi doar de vreo 2-3 ani. Acest lucru se reflecta si in valoarea pietei. Cei circa 20 de mari jucatori din PR care activeaza in Romania alcatuiesc o piata redusa, cifrata in jurul a 15-20 de milioane de euro. "Conform datelor detinute de agentia 4 ACE, piata locala a serviciilor de PR se situeaza in jurul valorii de 20 de milioane de euro", a declarat pentru Curierul National, Elena Olteanu, general manager al agentiei 4ACE.Reprezentantii agentiei V+O Communication sunt de parere ca o evaluare a pietei de relatii publice autohtone este foarte dificil de realizat, in conditiile in care nu exista un barometru oficial, dar si din cauza complexitatii acestui business. "Valoarea pietei de PR din Romania este in continuare dificil de evaluat. O analiza a cifrelor de afaceri ale agentiilor de PR nu este suficienta, pentru ca acestea includ si alte activitati, de BTL (comunicare de tipul _"below the line") sau marketing, pe care le agentiile le subcontracteaza pentru clienti. Pe de alta parte, o analiza a bugetelor de comunicare ale celor mai importanti clienti este si ea nerelevanta pentru ca in foarte multe companii bugetele de PR nu vin doar de la departamentul de Comunicare si PR. Departamentele de resurse umane sau cele de IT pot coordona activitatile de comunicare interna sau cele de comunicare online. In lipsa unor date publice, as estima piata de consultanta in PR undeva pe la 15 milioane de euro", ne-a comunicat Mirela Pitu, general manager V+O Communication. Piata sufera de lipsa specialistilor Sectorul relatiilor publice din Romania dispune de adevarati profesionisti in domeniu, insa numarul acestora este insignifiant pentru nivelul de crestere al pietei. "Din pacate, intr-o industrie care se dezvolta cu viteza gandului, care parca vrea sa recupereze in cateva luni anii lipsiti de comunicare din trecut, ne confruntam la ora actuala cu o mare problema: lipsa specialistilor. Exista un numar limitat de oameni senior, in toate competentele comunicarii, nu numai in PR, pe care se 'bat>> toate agentiile, fie multinationale sau locale. Cei cu mai mult de 10 ani experienta incep sa se retraga, sa-si faca business-ul propriu. Cei cu experienta de 5-6 ani sunt vanati de agentii, iar unii dintre ei ajung sa-si schimbe locul de munca de trei ori intr-un an. Juniorii sunt avansati in pozitii superioare cu mult timp inainte de termenul lor natural de coacere, ajungem sa avem PR Manageri cu experienta de PR Executive", considera Ioana Manoiu, Managing Partner GMP PR. Business mic, crestere uriasa In ciuda dimensiunii reduse a pietei, evolutia exploziva pe care o inregistreaza afacerile agentiilor de PR din Romania demonstreaza ca in viitor, se va putea vorbi in de o macroindustrie a relatiilor publice romanesti. "Piata este categoric in crestere. Serviciile oferite de o agentie de relatii publice devin mult mai specializate. Din fericire, se depaseste stadiul in care PR-ul era echivalat cu media relations (relatii cu presa - n.red.). Mai pot intra multe agentii pe piata. Nevoia de profesionisti este foarte mare. Noi primim 3-4 invitatii pe saptamana", a precizat pentru Curierul National, Andrei Bortun, general manager al Millenium Communications.In 2006, cifra de afaceri a Millenium Communication a fost de circa 2,1 milioane de lei. "Pentru 2007 estimam o crestere cu 100% a cifrei de afaceri comparativ cu 2006. Iar pentru 2008, dublul celei din 2007. Dar pregatim cateva surprize pentru anul 2008, care, cel mai probabil, vor schimba preconizarile de mai sus", a dezvaluit Bortun.Dupa un an de activitate pe piata romaneasca, V+O Cummnication estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de jumatate de milion de euro, iar 4ACE asteapta de la acest an afaceri de patru ori mai mari decat in 2006. Eurosalariu cu 4 cifre pentru functiile manageriale "Salariul unui PR Specialist depinde de agentie. Se incepe de la 200, 250 euro pentru un junior si se ajunge la 4 cifre pentru functiile manageriale", a afirmat Ioana Manoiu, Managing Partner GMP PR."Salariile din PR urmaresc, in mod natural, tendinta generala de crestere. Salariul mediu al unui specialist in PR difera in functie de gradul de specializare, intre 300 euro - entry level si 1.500 euro pentru senior. Functiile de management pot, desigur, depasi pragul superior de salarizare", spune si Elena Olteanu, de la 4ACE.Salariile oferite de Millenium Comunnications variaza intre 1.000 si 8.000 de lei. "Cu 2.000 de euro traiesti bine si in Italia", apreciaza Andrei Bortun.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.