Ca si in sezonul trecut, clubul din Ghencea va vinde la pachet biletele pentru meciurile de acasa din grupele Ligii Campionilor, dar preturile sunt ceva mai mari decat acum un an.     Biletele pentru partidele pe care Steaua le va sustin
Ca si in sezonul trecut, clubul din Ghencea va vinde la pachet biletele pentru meciurile de acasa din grupele Ligii Campionilor, dar preturile sunt ceva mai mari decat acum un an.     Biletele pentru partidele pe care Steaua le va sustine in Grupa H se vor vinde numai sub forma de pachete, care vor contine cate un tichet pentru intalnirile cu Arsenal (2 octombrie), FC Sevilla (7 noiembrie) si Slavia Praga (27 noiembrie). Desi gruparea din Ghencea a anuntat ca preturile au fost stabilite si in urma discutiilor avute cu reprezentantii suporterilor, acestea sunt putin mai mari decat cele de anul trecut, dupa cum anuntase finantatorul Gigi Becali. Astfel, un pachet la peluze va costa 210 lei, fata de 185 in sezonul precedent, in timp ce seturile de tichete pentru tribuna a II-a si tribuna I vor costa 400, respectiv 600 de lei, cu cate 50 de lei mai mult decat acum un an. In schimb, pachetele pentru tribuna 0 si fotolii si-au pastrat preturile, 900, respectiv 1.200 de lei. Daca anul trecut s-au obtinut 2,5 milioane de euro din vanzarea biletelor, in acest sezon se spera la incasari de 3 milioane de euro.       1.400 de englezi   Reprezentantii gruparii londoneze au fost ieri la Bucuresti pentru a pune la punct detaliile meciului cu Steaua, din a doua etapa a grupei H. Oficialii "ros-albastrilor" au fost de acord ca suporterilor lui Arsenal sa le fie atribuite 1.400 de bilete pentru partida de la 2 octombrie. Delegatia engleza a fost condusa de secretarul general al clubului, David Miles, si a fost insotita la discutii de doi oficiali ai Ambasadei Marii Britanii in Romania.     Pret la Praga     Suporterii stelisti care vor sa insoteasca Steaua in primul meci din grupa H, programat la 19 septembrie, in deplasare, cu Slavia Praga, vor trebui sa plateasca aproximativ 130 de lei pentru biletul de intrare. Clubul ceh a anuntat ieri preturile biletelor pentru intalnirile din Liga Campionilor. Cele mai ieftine tichete sunt cele pentru partida cu Steaua, 900 de coroane, fata de 1.300 de coroane pentru meciul cu Arsenal si 1.100 de coroane pentru cel cu Sevilla.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.