Antrenorul Dorian Marin se afla pe lista posibililor selectioneri ai Camerunului. Inainte de asta, el a facut istorie in Eritreea, dupa ce mai antrenase in Siria si in Liban.

Tactica romanului Dorian Marin a dus
Eritreea pe locul 121 in clasamentul FIFA Dorian Marin si-a tocit crampoanele pe frontul din Eritreea si acum vrea sa dreseze „leii neimblinziti" ai Africii. Tehnicianul roman se afla pe o lista largita a federatiei cameruneze, care a scos la concurs postul de selectioner. Chiar daca alaturi de el se afla noua germani, patru argentinieni, doi belgieni, trei bosniaci, opt brazilieni, cinci camerunezi, un chilian, doi danezi, sase spanioli, 11 francezi, un ungur, 13 italieni, un nigerian, un englez, un peruan, sase portughezi, un slovac, patru englezi si un uruguayan, Dorian Marin sustine ca ar putea sta oricind pe banca tehnica in locul unor Otto Pfister, Philippe Troussier sau Jean-Pierre Papin, de a carui concurenta a scapat, acesta alegind saptamina trecuta Lens.

Plecat din Bacau de la un liceu de fotbal comparabil in multe puncte cu „Luceafarul", trecut prin diviziile inferioare din fotbalul romanesc (Minerul Comanesti, FC Baia Mare, Midia Navodari), Dorian Marin a ajuns sa antreneze in cele mai exotice locuri, dupa ce unele probleme cu inima l-au impiedicat sa aiba o cariera de jucator mai acatarii. „In 1991 m-am inscris la Scoala de Antrenori de la FRF, pe care am absolvit-o in 1992. Mi s-a parut ca le stiu pe toate, dar mi-am dat seama ca nu stiam nimic. Am lucrat in provincie, Internetul nu prea era in voga, am conceput un program de pregatire pe niste coordonate mai speciale, indrumat de profesorul Angelo Niculescu, dificil de pus in practica." In 2001 a luat drumul Damascului, semnind un contract cu Hutten, cu impresia ca „fotbalul e la fel in toata lumea, 11 contra 11". „Aveam un jucator de echipa nationala caruia ii spuneam: «Selim, daca joci mijlocas, trebuie sa faci si faza defensiva». Nu a zis nu, dar, la fiecare atac terminat, Selim raminea invariabil sa-si lege sireturile", isi reaminteste Dorian prima sa experienta in Siria. Dupa citeva sezoane in primul esalon a fost concediat, jucatorii reclamindu-l la un patron „scolit la Cambridge, cu mentalitate de nabab", ca face tactica gresit. De aici a inceput un joc al nervilor, pentru ca sirienii au refuzat sa-i plateasca salariul. „Daca ma stresezi, nu vezi nici un banut", mi se raspundea. „In zona araba sint multe subtilitati birocratice pe care, daca nu le cunosti, nu poti sa ajungi, in caz de litigiu, la arbitrajul FIFA. Un jurnalist local m-a invatat povestea celor cinci stampile care nu trebuie sa lipseasca de pe un contract. In cele din urma am reusit sa-mi recuperez salariul. Se pare ca am fost singurul care si-a salvat leafa. Cu parere de rau, este tara nevesti-mii, dar acolo este un talcioc. Am dus si jucatori romani, Borbely de la Craiova a ajuns chiar vedeta, cu poster in ziare."

Urmatorul teren de antrenament a fost in Liban, in 2004-2005, la Racing Club Beirut. „Sint salarii bune, ei spun ca joaca fotbal, dar sint nepermis de comozi. Totul este un razboi al nervilor. Otto Pfister (n.r. - selectionerul nationalei Togo la CM 2006), dupa ce m-a vazut asa entuziast, mi-a spus: «Esti nebun, vrei sa le schimbi astora bioritmul? Pupa-i in bot si ia-le banii!». Dupa un 0-3 s-a refugiat in Ambasada Germaniei pentru a scapa de furia localnicilor", isi aminteste tehnicianul roman. Indiferent de oferta, Dorian declara ca nu s-ar intoarce in Liban: „Primeam 20 de telefoane zilnic. Tatal jucatorului X a pus usa de la vestiar, merita sa ii bagi copilul titular si tot asa. Beirutul e un oras turistic fantastic, insa, din pacate, eu nu ma aflam acolo in vacanta".

Eritreea, dupa ce a refuzat o oferta din Kuweit, a fost provocarea maxima pentru Dorian Marin. Un impresar egiptean cu cetatenie olandeza i-a propus un contract si, desi nationala din tinara tara africana nascuta dupa ruperea unei bucati din Etiopia nu avea la acea data decit cinci victorii in 46 de meciuri, a acceptat. „Am ajuns la aeroport, unde eram asteptati de doi tipi, unul de la minister, celalalt de la federatie. Dupa ce am asteptat citeva ore pe aeroport si nu stiam ce se intimpla, impresarul m-a tras intr-un colt sa-mi spuna ca «astia nu au bani de viza». M-am enervat la culme, dar, in cele din urma, a dus mina la portofel si a platit din banii lui viza. La hotel, abia tirziu in noapte a venit cineva sa ne spuna ca a fost stabilita o intilnire pentru a doua zi. Negocierile au fost extrem de dure si cu amanunte neintilnite de mine pina atunci. Predecesorul meu avusese de lucru cu cinci echipe nationale. Cind am intrebat de ce, mi s-a raspuns ca, de obicei, Eritreea ia bataie la orice competitie din primul meci, asa ca selectionerul nu prea mai are ce face pina la urmatorul turneu. Am acceptat sa antrenez doua formatii, nationala de seniori si echipa Under 17. Norocul meu ca secundul chiar se pricepea la fotbal si mai stia si engleza. Primul meci, 2-0 cu Libia in minutul 12, iar daca portile erau deschise la stadion, cred ca fotbalistii mei o luau la fuga. Returul, 2-0 pentru noi, prima mea realizare din Eritreea. La seniori, ca tot m-ati intrebat de echipa dictata de Becali lui Hagi, am primit tabel cu jucatorii. Nu am zis nimic, dar dupa 4-5 zile am dat afara sase jucatori. Am adus opt jucatori noi, dintre care doi internationali din Yemen, veniti la nationala pe banii lor", si-a amintit Dorian.

Felicitat de generalul RomadanIntre camerunezii Meyong Ze si Eto’o Primul meci la seniori a fost cu Kenya, 2-1, victorie istorica pentru micul stat african, cu jocuri de culise interesante. Singurele informatii despre adversari le-a aflat de la un antrenor kenyan pe care l-a imbatat comunitatea eritreeana inaintea meciului, care a turnat pentru ca era suparat ca nu il pusesera pe el selectioner: „A fost greu, pentru ca erau gazde, iar in Africa se dau bani la arbitri. Imi amintesc ca observatorul meciului il cauta pe secretarul federatiei la trei zile dupa meci ca sa-si ia tainul. La aeroport, ma asteptam sa fie inghesuiala, steaguri, urale. Da de unde, erau doar doi tipi care mi-au facut o invitatie la cina din partea generalului, un erou in tara sa, aflat pe coperta manualului de citire dupa ce a condus artileria in razboiul cu Etiopia. Un tip dur, fara pic de cultura, care vorbeste doar araba".

In loc de felicitari, i s-a cerut sa faca un rezultat mare in urmatorul meci, cu puternica nationala a Egiptului. A fost 1-1 in deplasare, unde egiptenii aveau prime de 50.000 de dolari, si 1-0 acasa. „Copiii revolutiei", asa cum erau numiti jucatorii de la Under 17, au fost premiati cu cite 600 de dolari, nu si antrenorul, caruia i s-a explicat ca primeste salariu. Dupa 2-0 cu Zambia, lumea a inceput sa priveasca altfel fotbalul. Marin si echipa sa au fost primiti cu flori la aeroport, ministrii in linie si prima de 10.000 de dolari de la insusi presedintele tarii, care oricum aproba totul. Pentru prima data in istoria tarii, o echipa ajungea la un turneu final, organizat in Togo. „Cei 62 de jucatori au fost alesi prin votul antrenorilor locali. Am pierdut 0-8 cu Nigeria, 0-2 cu Ghana si 0-3 cu Burkina Faso. In acelasi timp, nationala de seniori a facut 1-6 cu Angola, fara ca eu sa fiu de fata, fiind ocupat cu turneul din Togo. De aici au inceput frecusurile." Au urmat doua amicale cu Sudan (1-0, 1-1), 1-1 istoric cu Angola, in urma caruia presa fostei colonii portugheze a scris ca s-a jucat cu Romania II, si 1-0 cu Kenya. Fanii si jucatorii au inceput sa scandeze „Romadan, we want Dorian", dar soarta romanului fusese deja pecetluita. I s-a schimbat antrenorul secund, iar dupa o perioada s-a renuntat la el. „Noul meu colaborator isi notase absolut tot ce faceam, de la piciorul cu care intram in teren pina la modul in care imi faceam freza. Crezind ca nu mai au nevoie de mine, ca au invatat totul, m-au dat afara. Acum ma suna sa le fac tactica pentru meciul cu Swaziland", spune Marin, convins ca nu s-ar face de ris la nationala „leilor neimblinziti ai Africii".

Mirajul desertului Pe drumul deschis de Balaci si de Iordanescu in desert, multi romani si-au croit ulterior o cariera si si-au umplut conturile, dar spatiul arab nu este singura zona in care antrenorii autohtoni i-au invatat pe altii cum sa stea pe crampoane. Costica Stefanescu tocmai a semnat un contract in Siria, Bölöni nu a refuzat o echipa cu numele Al-Jazeera, iar Olaroiu a lasat Steaua in Liga Campionilor pentru un loc pe banca la Al-Hilal. Stoichita a antrenat Panama, Armenia si Kuweit, Mircea Radulescu a stat in Egipt, Siria si in Algeria, Ted Dumitru a fost o vreme jupin in Africa de Sud si lista poate continua. Din pacate, profesionalismul nu este intotdeauna cheia succesului, cetatenia trecuta in pasaport si locul ocupat in clasamentul FIFA de tara din care provii contind mai mult decit datele din CV la semnarea unui contract.

84 de stampile pe actul de casatorie La primul contract de antrenor in Siria, s-a ales si cu un altfel de contract, de data aceasta de lunga durata. „Am coborit sa ma plimb pe strazi si am intrat intr-un magazin in care am vazut o icoana crestina. Norocul meu a fost ca am gasit pe cineva care o rupea pe italiana. Din vorba in vorba, mi-a spus ca are o sora. I-am spus «Sa va traiasca», dar dupa ce am cunoscut-o pe Jorjet (eu ii zic Juju) am spus «Sa-mi traiasca», asa ca am ajuns la casatorie. A fost un calvar cu angajamentele pe care a trebuit sa mi le iau in fata rudelor, iar despre acte nici nu mai vorbesc. Credeam ca, daca totul se rezuma la actul religios, va fi mai simplu, dar pina la urma am numarat, a fost nevoie de 84 de stampile pe toata hirtogaraia. Totul a fost OK in cele din urma, avem un copil, Pierre, care, la trei ani, m-a razbunat pentru ca i-a smuls ochelarii generalului Romadan."

Cum e sa antrenezi ultima nationala din clasamentul FIFA, pe www.cotidianul.ro/select