BOEMA - Iarasi despre "copiii primului abis" Primesc din partea doamnei Domnica Serban "Inmiresmatele prapastii", volumul de poeme (din pacate postum) al lui Radu R. Serban, aparut la Editura PARALELA 45 sub ingrijirea poetei Monica
BOEMA - Iarasi despre "copiii primului abis" Primesc din partea doamnei Domnica Serban "Inmiresmatele prapastii", volumul de poeme (din pacate postum) al lui Radu R. Serban, aparut la Editura PARALELA 45 sub ingrijirea poetei Monica Pillat, insotit de note biografice intocmite de sotia celui atat de repede plecat dintre noi. Dedicatia, de o aleasa simplitate si caldura sufleteasca, este un indemn la neuitare: "In memoria lui Raducu si a zilelor frumoase petrecute impreuna". Si, aproape fara sa vreau, imi vin in minte versurile altui poet si prieten, George Tarnea, plecat si el mult prea grabit: "Ce suave timpuri prabusite-n vis/ Unde sunt copiii primului abis?". Las criticilor literari sa se pronunte asupra cartii, imi rezerv, in schimb, misia mai modesta, recunosc, de a-l evoca pe Radu R. Serban, indimenticabilul copil al "primului abis", vreau sa spun al unor intamplari de neuitat petrecute cu mai bine de trei decenii in urma.  INTALNIREA. Oricat m-as stradui, nu pot fixa in timp si loc prima noastra intalnire, dar cu siguranta ca l-am intalnit cu adevarat pe Raducu prin toamna lui 1970. Atunci cand varul sau primar, Mircea Serban-Cebotenco, student la Facultatea de limbi germanice, care se alaturase grupului de entuziasti care faceam revista "Universitas", l-a adus pe Raducu la sediul redactiei din Bulevardul Schitu Magureanu, cladire in care se afla acum Facultatea de sociologie a Universitatii bucurestene. M-a cucerit dintru inceput la Raducu, elev inca la Liceul Lazar, inteligenta vie, scotocitoare, umorul subtire, replica rafinata si percutanta, ironia cordiala, dar neiertatoare. Daca ma gandesc mai bine, cred ca primul test pe care Raducu l-a trecut cu brio a fost o lectura din Mark Twain, mai precis istorisirea de pomina despre mardeiasul care, dupa ce merge sa arvuneasca un predicator la inmormantarea unui "confrate", devine patruns de cele sfinte, renunta la zurbageli si devine impatimit predicator. Cel mai mult ne placea poanta povestii: desi pocait, insul nu renuntase la limbajul sau colorat, asa incat nu era greu de inchipuit cum anume le vorbea invataceilor pe seama Sfintei Fecioare care a nascut fara sa pacatuiasca... Cu timpul, asemenea lecturi "in grup" din odaia ce adapostea redactia s-au inmultit, tematica obligatorie incluzandu-l, fireste, pe Caragiale, dar (se putea altfel?) si pe Ilf si Petrov, episodul cel mai gustat fiind cel in care fiii locotenentului Smith, plecati sa haladuiasca si sa prade prin mareata Uniune a Sovietelor, se regasesc, in frunte cu Ostap Bender, in biroul unui amarat de presedinte al comitetului executiv. Pe langa un gust sigur, bine cultivat prin lecturi solide, la sursa, mai avea Raducu un talent actoricesc aparte, un simt al accentelor comice si al nuantelor semnificative, cum rar mi-a fost dat sa intalnesc. SEARA CULTURALA. Daca ar fi sa aleg o amintire relevanta pentru Raducu, mi-ar fi aproape imposibil sa o fac. Raman totusi la o secventa mai de suflet, prilejuita de o seara culturala de la Clubul "Universitas". Era programata, in ordinea desfasuratorului, o intalnire cu doi adevarati magistri ai Almei Mater bucurestene: matematicianul si logicianul Grigore C. Moisil si cu fizicianul Valeriu Novacu. Urmata de intalnirea cu compozitorul Radu Sserban (tatal lui Raducu), proaspat laureat la festivalul de la Tokyo cu melodia "Iubire absurda" interpretata de Margareta Paslaru. Ei bine, nenea Radu a venit direct la intalnirea cu cei doi eminenti savanti si dascali, cerandu-mi sa reprogramez actiunea care il avea ca invitat. "Muzica buna mai aud tinerii - mi-a explicat el - , dar cu savanti de asemenea tinuta mai greu se intalnesc." Fireste, dorinta i-a fost indeplinita fara multe alte explicatii sau comentarii. Stiu bine: pot parea jenant de desuet povestind, dupa atata amar de ani, aceasta intamplare, dar marturisesc ca, ori de cate ori o rememorez, ma intreb cati "muzicisti", azi in voga mare si care nu scapa un prilej sa se puna cat mai la vedere - fie si cu riscul de a deveni de-a dreptul penibili, daca ar fi pusi in situatii asemanatoare - ar putea sa repete gestul compozitorului si omului de exceptie care a fost si va ramane cu siguranta Radu Serban? Dupa cateva zile am aflat de la Raducu si cheia istoriei. Mai inainte cu o seara de numita «manifestare», tatal sau l-a intrebat daca nu ar fi mai nimerit ca el, compozitorul atat de "in voga" Radu Serban, sa ramana doar un simplu si discret spectator la "regalul de inteligenta" al celor doi eminenti oameni de stiinta? De prisos, cred, sa mai adaug si care a fost raspunsul lui Raducu...
Despre autor:
