Nu ma astept ca premierul sa si inteleaga ce spun aici. Mai ales ca, sint convins, e mereu, inclusiv la ora asta, extrem de ocupat. Nu ma intrebati cu ce, ca nu stiu.

Nu cred sa fi avut pina acum un premier care sa beneficieze de atitea bonusuri de ingaduinta precum Calin Popescu Tariceanu. L-au ajutat si stilul sau impaciuitorist, gata sa conceada ca treaba de la Guvern e mai importanta decit politica propriu-zisa, dar, oarecum paradoxal, si adversitatea fatisa a presedintelui Basescu, cu care s-a ales la nici un an de la instalarea sa la Palatul Victoria. Conflictual fara frontiere, Traian Basescu a functionat pina la un punct ca un soi de oglinda pentru imaginea lui Tariceanu. Acolo unde presedintele parea excesiv, chiar obositor, multi vedeau in premier in contrapartida ideea de echilibru si de moderatie. Punctul de maxim avea sa fie atins o data cu scandalul „biletelul" declansat de fostul consilier de la Cotroceni Elena Udrea. Unde vedeau multi capatul de destin politic al lui Tariceanu, s-a dovedit a fi in fapt un virf de potential. Gestul doamnei Cocos a avut atunci efectul pervers al atacului cu orice pret, al urii oarbe si al obsesiei ce parea sa fi devenit persoana Tariceanu in mintea lui Traian Basescu. La o saptamina de la eveniment, doua sondaje, INSOMAR si CSOP, ultimul comandat chiar de PD, dadeau pentru prima oara de la alegerile din 2004 un procent de incredere in presedinte de sub 50 la suta. Dar legatura directa cu „biletelul" aparea din raspunsurile la alte doua intrebari. Conform INSOMAR, 43 la suta dintre romani considerau atunci ca Basescu si Tariceanu „pierd in egala masura" din acest scandal, care, sa ne amintim, plecase totusi de la o acuzatie extrem de grava la adresa premierului, tentativa de imixtiune in justitie, in timp ce doar 23 la suta apreciau ca Tariceanu „va avea mai mult de suferit". La fel si in sondajul CSOP. Doar 24 la suta ii dadeau dreptate lui Basescu, in timp ce 42% dintre respondenti considerau ca „nici unul dintre cei doi nu are dreptate". Momentul a fost ratat si, privind retrospectiv, intimplarea are deja aerul unei fatalitati. Ce inca nu putea fi dovedit atunci era faptul ca, in ultima instanta, Tariceanu vietuia aproape exclusiv din „oglinda" Basescu. Odata indepartata, premierul avea sa-si piarda usor-usor profilul, devenind tot mai mult un simplu ecou. Sint luni bune de cind liderul PNL, odata exclus PD din Guvern, are in mina toate friiele Guvernului, de departe cel mai important aparat de putere din statul roman. In plus, nu mai are probleme nici in propriul partid, fostii disidenti luindu-si de mult jucariile cu care nici macar n-au reusit sa confirme. Ce-i mai lipsea? Probabil o bona. Cineva care sa-i dea mura-n gura raspunsuri, dar nu la intrebari pe care se asteapta diversi consilieri sa i le puna presa, ci la cele pe care sa le fi lansat deja el insusi. Cineva care sa-i spuna mereu ca a guverna o tara inseamna chiar si banalul fapt de a ajuta spontan un batrin cazut pe jos undeva la trei pasi de tine, indiferent cum a ajuns sa se intimple asta si cite provocari te astepti sa infrunti mai apoi. Cineva care sa-i spuna ca e la fel de usor, dar de o mie de ori mai profitabil, daca nu doar onorabil, sa-l numesti apoi pe acelasi batrin „domnul X" (numele fiindu-ti deja cunoscut), si nu „persoana respectiva". Nu ma astept ca premierul sa si inteleaga ce spun. Mai ales ca e cu siguranta extrem de ocupat. Nu ma intrebati cu ce, ca nu stiu.