Despre proza literara purtind titlul intraductibil „Mots-à-mot" stiam din povestirile Monicai Lovinescu. Revenea la ea asa cum revii cind si cind la posibilul deturnat al vietii tale, la deriva ei, la „ce ar fi fost daca n-ar fi fost cum a fost". Cu fiecare alegere facuta noi infiintam de fapt o realitate si le ucidem pe toate celelalte pe care alegerea noastra le-a lasat deoparte. Monicai Lovinescu ii placea sa revina cind si cind la aceasta parte din sine (prozator de limba franceza) pe care o ucisese cindva, atunci cind, pesemne ca din solidaritate cu victimele, alesese sa ramina, comentind-o ca pe o boala eterna, in Romania pe care o parasise.

Manuscrisul acesta facea asadar parte dintr-o poveste si ma obisnuisem cu irealitatea lui. Cind a aparut dupa aproape 50 de ani, scos dintr-un dulap care il pastrase ca semn al unei linii avortate a vietii, s-a instalat in lume ca o prezenta stranie si oarecum incomoda. A trebuit sa fie pregatit pentru a intra intr-o noua poveste; impins catre un loc al lui, imbracat intr-o noua haina. A trebuit sa fie tradus, reasezat in atmosfera stilistica a absurdului din anii ‘50. Si a fost greu, iar ceea ce a facut Emanoil Marcu croindu-i noua haina nu vom putea aprecia decit atunci cind vom avea originalul in fata, recuperat, cu o remuscare tirzie, poate, de Editura Denoël, cea care, in urma cu citeva decenii, l-a refuzat ca „prea modernist".

Cred ca cel mai greu lucru este sa putem ajunge sa simtim noutatea a rebours a acestor pagini. Sa le ghicim prospetimea dinlauntrul vechimii lor. Sa ni le imaginam in noutatea lor istorica, in esopismul lor politic, de care vorbeste Ioana Parvulescu intr-o prefata de zile mari.

I-am adus zilele trecute Monicai Lovinescu citeva exemplare din editia romaneasca a „Cuvantului din cuvinte". A mingiiat coperta ca orice autor care isi ia cartea proaspat aparuta intre miini, m-a rugat sa-i citesc citeva pagini la intimplare, le-a declarat „decente", apoi mi-a cerut sa-i citesc prefata Ioanei Parvulescu. „E mai buna decit textul meu", a comentat scurt. A acceptat apoi sa raspunda la cele citeva intrebari ale lui Cristian Teodorescu. Notam raspunsurile, admirind de fiecare data, in spatele cuvintelor taraganate si alese cu grija, efortul autoarei de a cobori in chip corect in propriul ei trecut. Cind isi fac bilantul vietii, oamenii mari exceleaza prin doua lucruri: prin modestie si prin efortul de a fi onesti cu ei. (Gabriel Liiceanu)