Marti 4 septembrie, la Sibiu se vor deschide lucrarile celei de-a III-a Adunare Ecumenica Europeana, care vor dura pana pe data de 9 septembrie. Evenimentul este considerat ca fiind una dintre cele mai importante manifestari ale acestui an desfasura
Marti 4 septembrie, la Sibiu se vor deschide lucrarile celei de-a III-a Adunare Ecumenica Europeana, care vor dura pana pe data de 9 septembrie. Evenimentul este considerat ca fiind una dintre cele mai importante manifestari ale acestui an desfasurate pe continentul nostru. Cu acest prilej, IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a avut amabilitatea sa ne acorde, in exclusivitate, un interviu pe aceasta tema, pe care vi-l prezentam in randurile care urmeaza.

R: Cat de importanta este intalnirea ecumenica de la Sibiu pentru Ortodoxie in general si pentru Biserica Ortodoxa Romana in special?

- Este inca o posibilitate de a descoperi fondul de marturie comuna, crestina, in fata unei societati tot mai fragmentate in ciuda globalismelor propovaduite. Pentru Ortodoxia romaneasca ea este un moment de continuitate si de reconfirmare a nevoii de propovaduire a Evangheliei la “toate neamurile”, mai ales in arealul misionar al Europei.

R: Care sunt principalele momente ale evenimentului si principalii invitati care vor veni in Capitala Europeana?
- Imi este greu sa fac acum o lista a participantilor. Eu cred ca principalul invitat este Hristos, Lumina lumii. Daca vom uita de El, zadarnica va fi intalnirea. Dintre momentele importante as remarca Vecernia Ortodoxa, in ajunul Nasterii Maicii Domnului, precum si cele doua Liturghii ortodoxe care vor fi savarsite in spatii mai putin conventionale, in spatii ale agorei ecumenice de la Sibiu. Cred ca fiecare sedinta de lucru a prezentei Adunari va avea importanta ei, cata vreme va limpezi marturia comuna a crestinilor europeni.

R: Care este contributia Mitropoliei Ardealului la reusita intalnirii de la Sibiu?

- In primul rand, este o contributie de “ brand”, in sensul ca tocmai prin prezenta Ortodoxiei in constructia socio-culturala a Sibiului aceasta Adunare se desfasoara aici. Apoi prezenta noastra in multe dintre eforturile de organizare, prin oameni si sprijin logistic, in editarea de carte sau organizarea multora dintre segmentele acestei Adunari. Credem ca prezenta unora dintre profesorii Facultatii de teologie in comisiile de organizare, implicarea parohiilor in programul liturgic, in acordarea de ospitalitate prin gazduirea unora din invitati, crearea unui climat pozitiv si a unei mentalitati de “om european” in tratarea unor astfel de momente sunt si ele contributii ale institutiei noastre.

R: Vor fi momente-surpriza in programul intalnirii?

- Noi speram sa nu fie nici o surpriza.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.