Nu, faptul ca se cere eliminarea rugaciunilor de la postul public, faptul ca femeile au dreptul la avort, faptul ca religia ar trebui, eventual, predata in scoli dupa reguli didactice si nu dupa canoane ortodoxe nu constituie un semn de alarma, un moment de cotitura, nici inceputul Apocalipsei. Am citit in „Evenimentul zilei" un editorial foarte ingrijorat, semnat de Horia-Roman Patapievici, dedicat infierarii cererilor unor organizatii sau persoane de scoatere a insemnelor religioase din scoli sau din institutii publice. Am intilnit in acel text o strategie de care multi intelectuali au abuzat dupa 1989: aceea de a-si dedica toata forta stilistica, tot patosul posibil pentru a face din nonprobleme adevarate esente ale maleficului in spatiul romanesc.

Asociatia „Solidaritatea pentru libertatea de constiinta" este descrisa de celebrul eseist cu epitete precum „leninism" si este acuzata de fanatism atunci cind cere eliminarea rugaciunii Tatal nostru din programul radioului public. Pe de alta parte, Patapievici este ingrijorat ca tot ceea ce inseamna traditie risca sa fie etichetat drept extremism. Si atunci raspunde cu aceeasi moneda acuzind de fanatism o organizatie care nu cere in fond (e adevarat, uneori pe un ton superficial radical) decit respectarea legii. Am obosit tot auzind despre necesitatea interzicerii avortului sau despre blamarea homosexualilor. E mai comod sa discutam abstractiuni, sa ne acuzam de fascism si leninism decit sa sondam ceva mai adinc in epiderma discutiilor publice. Discutiile despre gay sau despre icoane in scoli sint nesfirsite. Iar toate se reduc la un singur lucru: intoleranta fata de intimitatea altuia.

Dintr-o data ne intereseaza foarte tare cum face sex aproapele nostru, ne intereseaza sa vedem daca acelasi aproape se roaga sau nu, ne pasa mai mult de soarta unui fetus decit de soarta mamei. Credinta e ceva intim, credinta este promovata de multi intelepti ai ei drept un exercitiu discret si o optiune personala, nu in turma. M-a mirat ca Horia-Roman Patapievici, care stie importanta educatiei ca o aventura individuala, ca un efort intim, uneori extrem de personal, vede o amenintare tocmai in destabilizarea actiunilor in turma cu nuanta religioasa. Avem de-a face cu un sentiment romanesc al intolerantei pentru tot ce inseamna discretie si intimitate.