“Nimic nu ne poate opri. Sa vedem cine
“Nimic nu ne poate opri. Sa vedem cine o sa aiba curajul sa se opuna unor proiecte de acest gen. Iar daca motiunea de cenzura va trece, cu atat mai mult vom prezenta in campanie initiativele PNL si greul va fi pe umerii viitorului guvern care va trebui sa aplice prevederile bugetului pe 2008”, au comentat pentru NewsIn lideri ai PNL. “Putem creste salariile profesorilor sau ale medicilor”, mai spuneau ei, sub rezerva faptului ca aceasta reprezinta doar un comentariu personal si nu o decizie a partidului.
Mesajele lansate, oficial, de liderii PNL, la Delegatia Permanenta de la Neptun, indica clar ca liberalii au dorit sa arate ca nu s-ar teme de nicio motiune de cenzura si ca nu ar negocia nimic cu social-democratii, in pofida informatiilor potrivit carora presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, ar purta discutii cu pesedistul Viorel Hrebenciuc.
Tariceanu a cerut ca strategia electorala sa ramana secreta
Liberalii nu au spus nimic despre retragerea lui Mihai Razvan Ungureanu, capul de lista pentru PE, nici nu au prezentat public concepte de campanie sau sloganuri, cu toate ca in sedinta Delegatiei Permanente a fost dezbatuta strategia electorala. Mustrati de seful de partid, Calin Popescu Tariceanu, pentru “scurgerile de informatii” catre presa, multi liberali s-au ferit sa dea detalii legate de strategie.
Unele dintre proiectele adoptate de Delegatia Permanenta sunt scoase din sertarele prafuite ale unor deputati liberali pana mai ieri exclusi din partid, cum ar fi Ioan Ghise, care si-a relansat cu aceasta ocazie initiativa “Un laptop pentru fiecare elev”, altele sunt prezentate ca facand parte dintr-o strategie de dezvlotare economica asumata si avuta in vedere la elaborarea proiectului de buget pe 2008. Liberalii au bifat la capitolul misiuni indeplinite “reducerea numarului de saraci in Romania”, prin cresterea salariilor si a pensiilor. In expunerile prezentate mass-media, ei au respins insa ipoteza unor masuri populiste si au sustinut ca aceasta misiune a fost indeplinita doar datorita dezvoltarii economice.
Promisiuni pentru Educatie: 6 la suta din PIB
Odata ce au indeplinit acest angajament, liberalii au decis ca Executivul PNL sa prevada, in cadrul bugetului pe 2008, acordarea a 6% din PIB pentru invatamant. Aceasta masura figureaza printre prioritatile sesiunii parlamentare de toamna. Tot in cadrul promovarii bugetului pe 2008, liberalii si-au fixat ca obiectiv sporirea substantiala a alocatiilor pentru sanatate, cercetare, agricultura si investitii in infrastructura.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro