Potrivit rezolutiei adoptate, vineri, la Neptun, de Delegatia Permanenta a partidului, document intitulat "Dezvoltarea economica - obiectiv asumat de PNL", "angajamentele asumate de PNL in ce priveste cresterile salariilor si pensiilor, pentru mandatul 2004-2008 au fost deja indeplinite, iar numarul romanilor aflati in situatie de saracie s-a redus considerabil", iar "anul 2006 a fost cel mai bun an economic din istoria Romaniei moderne, iar tendintele pozitive se manifesta si in anul 2007".
Conform rezolutiei, dezvoltarea si modernizarea Romaniei raman, in perioada urmatoare, in centrul politicilor PNL.
PNL isi propune adoptarea de catre Guvern a proiectului legii investitiilor, care prevede facilitati pentru investitiile cu impact economic si social deosebit, precum si sustinerea acestuia in Parlament.
De asemenea, liberalii si-au mai propus prezentarea in termenul legal a proiectului legii bugetului. In cadrul proiectului de buget, pe care PNL il considera "bugetul dezvoltarii", liberalii vor sustine alocarea a 6% din PIB pentru educatie, sporirea substantiala a alocatiilor pentru sanatate, cercetare, agricultura si investitii in infrastructura.
"PNL sustine programul anuntat de Guvern privind cresterea pensiilor in anul 2008, precum si reducerea cu 6% a contributiilor pentru asigurari sociale", se arata in rezolutie.
De asemenea, PNL considera ca deosebit de oportun Programul privind Eficienta Politicilor Publice, a carui aplicare va permite reducerea unor cheltuieli si, in consecinta, realocarea unor fonduri importante pentru investitii.
Un alt obiectiv al formatiunii liberale este respectarea etapelor privind construirea Pilonului II de pensii administrate privat, "garantand in acest fel cresterea pensiilor pe baze durabile stimuland pietele financiare si asigurand fonduri suplimentare pentru investitii".
De asemenea, formatiunea liberala isi propune, in contextul garantarii proprietatii private, "eliminarea barierelor din calea initiativei private (prin modificari ale Codului de Procedura Fiscala), asigurarea legalitatii in ocrotirea proprietatii precum si repararea abuzurilor comise de regimul comunist impotriva proprietatii si proprietarilor".
"In acest context PNL sustine operationalizarea cat mai rapida a Fondului Proprietatea", se arata in rezolutie.
In privinta absorbtiei fondurilor europene, PNL saluta incheierea procedurilor privind semnarea Programelor Operationale.
"Prin reprezentantii sai in Guvern, PNL va asigura depunerea, in acest an, a unui numar important de proiecte, pentru a fi finantate din fonduri ale Uniunii Europene", se arata in documentul adoptat de conducerea liberala.
PNL mai anunta ca va fi adoptata "de urgenta", prin Hotarare de Guvern, Strategia Energetica, ceea ce "va permite atragerea de fonduri insemnate pentru cresterea eficientei energetice si promovarea producerii de energie regenerabila, ducand si la demararea unor ample programe de privatizare".
"PNL sustine Guvernul in continuarea unor proiecte publice de investitii cu impact deosebit, printre care se numara, construirea de autostrazi si modernizarea drumurilor nationale, judetene si comunale, constructia si reabilitarea asezamintelor culturale din mediul rural, constructia de spitale noi si modernizarea celor existente, aplicarea Ordonantei 7/2006 privind modernizarea infrastructurii rurale, construirea sau modernizarea de obiective scolare, dezvoltarea de ferme eficiente in agricultura", mentioneaza rezolutia liberalilor.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro