Expunerea timp de zece minute la radiatiile emise de telefonul mobil poate produce cancer, potrivit unui studiu realizat de o echipa de cercetatori din Israel, publicat in revista New Scientist, informeaza independent.co.uk. Cercetatorii au descoperi
Expunerea timp de zece minute la radiatiile emise de telefonul mobil poate produce cancer, potrivit unui studiu realizat de o echipa de cercetatori din Israel, publicat in revista New Scientist, informeaza independent.co.uk. Cercetatorii au descoperit ca radiatiile emise de telefoanele mobile pot activa divizarea celulelor, fenomen important pentru dezvoltarea tumorilor. Acest fenomen se poate intampla chiar si la un nivel scazut de radiatii. Autoritatile guvernamentale din Marea Britanie au stabilit, pe baza unor cercetari stiintifice amanuntite, ca radiatiile electromagnetice emise de dispozitive precum telefoanele mobile pot dauna sanatatii numai daca se supraincalzesc. Noul studiu, realizat de cercetatorii de la Institutul de stiinta Weizmann din Rehovot, Israel, a scos la iveala faptul ca telefoanele mobile pot declansa modificari potential periculoase la nivelul celulelor, iar acest lucru se intampla fara a avea legatura cu modificarile de temperatura. Cercetatorii care au realizat noul studiu au expus celule de cobai si umane la un camp de radiatii electromagnetice. Specialistii au utilizat niveluri de radiatii de zece ori mai mici decat cele produse de un telefon mobil. Dupa doar cinci minute de expunere, cercetatorii au identificat productia de kinaze reglate extracelular (ERK1/2), substante chimice care stimuleaza divizarea si dezvoltarea celulelor. Cancerul apare in momentul in care organismul nu mai poate impiedica dezvoltarea si divizarea excesiva a celulelor in locuri nepotrivite. Totusi, alti cercetatori spun ca divizarea celulelor este un proces natural, care are loc in organism in mod constant, pe masura ce tesutul se devolta sau se regenereaza, si care nu conduce de obicei la formarea de tumori.
Specialistii spun ca mai sunt necesare studii asupra acestui subiect. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.