ROMANIA CA O TELENOVELA

Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv In 1949, cand Justitia fu obligata sa lase balanta si sa ia pistolul, Vintileasa dadu lumii doi asesori populari: Paraschiva Tar
ROMANIA CA O TELENOVELA

Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv In 1949, cand Justitia fu obligata sa lase balanta si sa ia pistolul, Vintileasa dadu lumii doi asesori populari: Paraschiva Tarlea si Marin Ciogolea. Dupa o scoala de cateva luni la Floresti, la judet, unde studiara in grup Manualul asesorului popular, citindu-l cu voce tare, sub indrumarea unui fost presedinte al Curtii de Casatie si Justitie, convertit peste noapte la Justitia revolutionara, cei doi fura numiti asesori populari.

Pentru asta insa trebuiau sa mearga pe jos cale de 30 de kilometri in fiecare saptamana pana la Floresti, unde se tineau sedintele de judecata. Erau oameni saraci, printre cei mai saraci din sat, el - fost cioban, acum muncind cu ziua pe ici-acolo, ea - vaduva, abia scotand-o la capat cu bucata de pamant primita la improprietarire. Ca sa ajunga la timp la Floresti se sculau in zori, cand se lumina de ziua si, desculti, cu incaltarile intr-o traista de tifon, o luau pe jos pana la oras.

Miercurea era zi de targ in Floresti, si ei aveau noroc, ii mai ajungea din urma cate-o caruta din sat si-i lua sus, pana in dreptul oborului de vite. Aici caruta facea la stanga pe drumul noroios catre locul targului. Iar cei doi, spalandu-se la una dintre cismelele de pe marginea strazii de mahala, se incaltau, isi puneau semnele apartenentei la Justitia populara - ea, basmaua, si el caciula ­ si o luau catre judecatorie. La procese nu faceau mare lucru, de fapt, nu faceau nimic. Sedeau cuminti langa judecator urmarind sarguinciosi tot ce se petrecea in fata lor. Erau oameni sfiosi. Tot ce se intampla in jurul lor, procesul, cu dialogul dintre presedinte si acuzat, cu incalcitele interventii ale avocatului, cu procurorul inaltandu-se aspru deasupra celor din jur in timpul rechizitorului ii intimida. Erau harnici, intorceau privirile spre fiecare din cei implicati in proces, ascultau cu atentie ce spunea judecatorul si erau de acord cu el, apoi lua cuvantul avocatul si ei, urmarindu-l cu privirile stralucitoare, erau de acord si cu el si dadeau din cap a aprobare, apoi vorbea acuzatul - un barbat serios, care totdeauna nega toate acuzatiile ­ si ei, intorsi catre el, nu puteau sa nu recunoasca ca si el avea dreptate.Cum aveau sa povesteasca mai tarziu, incarcati de nostalgie, ii impresiona mai mult decat toate politetea nemaiintalnita dintre judecator, procuror, avocat, acuzat, aprod si toti cei ce luau parte la proces. Ei sedeau langa judecator pe inaltul postament care-i despartea de sala si, intorcand privirile spre unul si spre altul, nu puteau sa nu constate, de fiecare data, cat de frumos isi vorbeau unul altuia. In Vintileasa - spunea mai tarziu stralucind de bucurie Marin Ciogolea ­ oamenii se strigau cu bai, ala si se injurau, se scuipau, se porecleau unii pe altii, pe cand aici, nici vorba de a€¦te ma-ta in cur, de bai, Ragaiala, ci numai va rog frumos sa-mi permite-ti, tovarase judecator, sunt in asentimentul dumneavoastra zicand ca... si alte asemenea stralucite, subtiri cuvinte, prin care se cunostea ca erau la tribunal si nu pe ulitele nenorocitei Vintileasa, fie ea Vintileasa Centru sau - si mai rau - Vintileasa Deal.

In 1950, dupa aproape un an de mers pe jos sarguincios fara sa se fi anuntat prin vreun semn cat de mic macar, cei doi nu se mai dusesera la tribunal. Marin Ciogolea se apuca sa repare gardul lui Vasile Norocea, platit pe zi cu 100 de lei, mancare si bautura, iar Paraschiva Tarlea incepu sa varuiasca prin casa, brusc cuprinsa de infiorare: venea Pastele, si ea nici macar nu daduse cu var! Zadarnic staruira venind aproape zi de zi cei de la Consiliul Popular, ba chiar si de la judet, sa se intoarca la posturile lor. Cei doi, ca si cum s-ar fi inteles, ascultau tacuti, fara sa-i contrazica, cei de la judet, inselati de blandetea lor, credeau ca, gata, i-au convins! si plecau multumiti, pentru ca miercurea sa constate, uluiti, uluiti si revoltati, ca cei doi iar nu venisera.

Totul pana intr-o zi cand, ascutindu-se lupta de clasa, gestul lor primi o alta interpretare.

Astfel ca se vazura obligati sa vina din nou la Tribunal.

Ca inculpati de asta-data.

Iar pe locurile lor, ca asesori populari, sedeau alti doi, tot cu basma si cu caciula.

Numai ca acestia se uitau urat la toti cei din jur.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.