Am vazut-o pe Peggy Bundy intr-un rol serios. Si mi-a venit sa pling.

Nu fiindca ar fi fost filmul vreo drama megalacrimogena, ci fiindca, saraca, era complet, total, cu desavirsire si definitiv neconvingatoare. Ma uitam la ea, uimita si confuza, si asteptam sa faca gesturi de genul celor cu care ne-a obisnuit in „Familia Bundy". Sa-si aranjeze sosetele din sutien, sa se scobeasca in nas, sa faca ceva, orice, numai s-o recunosc.

Sau, daca nu un gest, macar o gluma mi-as fi dorit sa faca. O gluma despre competentele sexuale ale partenerului sau una despre abilitatile ei de gospodina. Ma rog, una din care sa reiasa ca e ea.

Din pacate, n-a facut nimic. Nici gesturi si nici glume. Si mi-am dat seama ca biata femeie nu va iesi niciodata din rolul care a consacrat-o.

E foarte trist sa fii omul unui singur rol, sa te chinui sa intri si in pielea altor personaje si sa nu te creada nimeni. Pai, daca am forta o comparatie, pina si Gigi Becali ar iesi mai bine la capitolul cariera actoriceasca. I-a interpretat deja cu succes pe Mihai Viteazul, pe Razboinicul luminii si pe Napoleon si sint mai mult decit convinsa ca nu se va opri aici.

Ca veni vorba de Gigel asta al nostru, al tuturor romanilor, tocmai mi-am amintit ca s-a declarat, de curind, la televizor, pe nu mai tin minte ce post, „dresor de oameni".

Adevarul e ca, in calitate de personaj de circ, ar putea sa se declare orice are legatura cu domeniul. Deci si dresor de oameni.

Sa-l invite, prin urmare, Circul de Stat, intr-un spectacol, sa vedem si noi ce competente are. Il convinge pe Banel din prima sa inghita niste flacari si sa treaca prin cerc sau tre’ sa-i arate mai intii o valiza cu bani?