OASPETI. Cateva zeci de mici ziaristi, mai precis "reporterii" si "editorii" revistei Vocea Scolii din localitatea valceana Piriienii de Jos, comuna Livezile, ne-au vizitat ieri la sediul redactiei. Jurnalistii in devenire sunt elevi in clasele V-VII
OASPETI. Cateva zeci de mici ziaristi, mai precis "reporterii" si "editorii" revistei Vocea Scolii din localitatea valceana Piriienii de Jos, comuna Livezile, ne-au vizitat ieri la sediul redactiei. Jurnalistii in devenire sunt elevi in clasele V-VIII. Ei au venit insotiti de dascalii lor pentru a vedea cum se lucreaza intr-un "trust media din lumea greilor", dupa cum afirma reprezentantii echipei.

15:58 - AGRESIUNE
BISTRITA. O fata de 20 de ani a fost eliberata de politisti dupa ce a fost sechestrata si batuta de prietenul ei, care banuia ca il inseala.
EXAMEN. Sesiunea de toamna a Bac-ului s-a incheiat cu ultima proba. Rezultatele vor fi afisate la 31 august.


16:03 - LANSARE
PITTIS. La 5 septembrie, la ora 15:15, se va lansa pe Radio3net site-ul in site "Florian Pittis - Profetul generatiei in blue-jeans", ce va cuprinde aspecte ale vietii si carierei artistului si va intra in galeria nemuritorilor de pe www.radio3net.ro. Lansarea are loc la o luna de la subitul deces al Motului.
COLIZIUNE. Un tramvai de pe linia 41 din Capitala a lovit o masina al carei sofer nu a acordat prioritate intr-o intersectie din cartierul Ghencea. Doua persoane au fost ranite. Circulatia in zona a fost intrerupta cat timp au fost scoase victimele din masina.


BUCURESTI - Un pusti a furat noua masini
Un adolescent din Sectorul 3 al Capitalei a fost arestat preventiv dupa ce a furat noua autoturisme de la sfarsitul lunii iunie pana la 9 august. Pustiul de 15 ani se plimba cu masinile furate, fara sa aiba permis de conducere, dupa care le abandona in Capitala sau in judetul Ilfov. Potrivit Politiei Capitalei, minorul a produs un prejudiciu de circa 100.000 de lei, care a fost recuperat aproape in intregime. (Lucian Florea)


MEHEDINTI - Traficanti de mercur capturati in flagrant
Doi mehedinteni care incercau sa comercializeze 3,5 kilograme de mercur industrial au fost prinsi in flagrant de politisti marti seara. Marfa era ascunsa sub bancheta din spate a unei masini. Eugen Grecu, de 40 de ani, si Mihai Altomii, de 27 de ani, urmau sa primeasca in schimbul mercurului 1.500 de euro. Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Mehedinti au preluat cazul, iar cei doi acuzati risca intre 3 si 15 ani de inchisoare. (Dumitru Stoichita)


ALBA - Copil de doi ani "uitat" la manastire
Un baietel in varsta de aproximativ 2 ani a fost abandonat in curtea Manastirii Ramet din judetul Alba, informeaza Mediafax. Autoritatile incearca sa stabileasca identitatea copilului si sa-i gaseasca parintii. Potrivit Politiei, baietelul a fost cazat la manastire in urma cu cateva zile insotit de o femeie de aproximativ 40 de ani, care a disparut marti.


ACCIDENTE RUTIERE - Zi neagra pe soselele din Constanta
Un om a murit si alte cinci persoane au ajuns la spital ieri, in doar cateva ore, in urma accidentelor rutiere petrecute in judetul Constanta. Prima victima este un motociclist in varsta de 23 de ani care, desi circula regulamentar, si-a pierdut viata dupa ce a fost lovit de un autoturism care nu i-a acordat prioritate. O femeie insarcinata a fost victima coliziunii dintre doua masini, iar pasagerii unui microbuz au avut nevoie de ingrijiri dupa ce vehiculul, scapat de sub control, s-a izbit de un copac in localitatea Movilita. (Emilia Sava)


GALATI - Trafic oprit la granita cu Moldova
Traficul rutier la granita Romaniei cu Republica Moldova, prin Punctul de Trecere Galati-Rutier, a fost sistat ieri timp de opt ore din cauza unor lucrari la infrastructura feroviara din zona de frontiera moldoveana. Politistii au redirectionat autovehiculele spre Punctul de Frontiera Oancea. Multi soferi au fost nevoiti sa mai parcurga inca aproape 100 km pentru a ajunge la Vama Oancea, dar o parte dintre transportatori au preferat sa astepte redeschiderea drumului dupa ora 20:00. (Daniel Mihalascu)


GORJ - Amenzi la Rovinari pentru poluare
Aproape 100.000 de lei reprezinta cuantumul amenzilor aplicate Complexului Energetic Rovinari de autoritatile de mediu pentru poluarea produsa pe raul Jiu. O conducta care transporta pacura la termocentrala s-a spart marti seara si o cantitate de 300 de litri de produs petrolier s-a deversat in Jiu. Toata noaptea urmatoare s-a lucrat pentru a limita efectele poluarii. Ieri, pe suprafata apei se mai puteau vedea mici pete de petrol, dar acestea, spun specialistii, vor fi dispersate. (Gabriela Mladin)


RETINERE - Mafiot italian prins in Romania
Un mafiot italian in varsta de 60 de ani, urmarit international prin Interpol, a fost prins in urma cu doua zile in orasul Bocsa de politistii din Caras-Severin si Timis in colaborare cu doi anchetatori italieni. Frateriggo Salvatore face parte din familia siciliana Giuseppe Madonia, grupare specializata pe traficul de droguri si arme. Curtea de Apel Genova a emis un mandat european de arestare, deoarece mafiotul se sustragea de la executarea unei pedepse de 11 ani de inchisoare. Italianul a venit in Romania in urma cu cinci zile pentru a se intalni cu prietena lui care locuieste in orasul Bocsa. (Petru Zoltan)


SECU - Canonizare cu bai de multime
Circa 7.000 de persoane au participat la slujba de canonizare a mitropolitului Varlaam, desfasurata ieri la Manastirea Secu din judetul Neamt. Slujba a fost oficiata de un sobor de preoti in frunte cu IPS Daniel. Printre credinciosi si-au facut aparitia Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, care au profitat de ocazie pentru a face "bai de multime". Prese-dintele si premierul s-au ignorat pe tot parcursul slujbei, evitand sa vorbeasca sau sa se priveasca.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.