Aterizat si eu ca un gugustiuc zalud pe pervazul Bisericii, cerc sa-mi pastrez echilibrul intre inaltimea la care am obosit sa planez si pamantul pe care nu-l pot parcurge la pas. Si, pana imi trag sufletul inaintea unui nou salt in seninul indiferentei, sa-mi exersez uguitul asupra chestiunii Patriarhului.
Desigur, nu ca o voce autorizata, ci ca simpla opinie, formulata in voiajul meu rapsodic pe deasupra unei structuri institutionale si de putere, care, personal, nu ma priveste. Interesul meu pentru Biserica nu e altceva decat media rationala extrasa, pe de-o parte, din convingerea ca sarcina ei este administrarea comunitatii sufletelor incarnate-n istorie si, pe de alta, banuiala ca exercitiul puterii lumesti, vointa de putere si influenta ar fi putut deveni unicul ei scop in sine.
Nefiind delegat sa auditez starea morala a comunitatii in care traiesc, ii las pe altii sa deceleze meritele si pacatele, atat ale fostului Patriarh al BOR, Preafericitul Teoctist, Domnul sa-l numere in randul dreptilor!, cat si ale potentialilor lui succesori.
Eu o sa spun doar ce cred ca inseamna un Patriarh pentru inchinatorul de rand - care habar n-are de dosarele de la CNSAS ale fetelor bisericesti si nici nu se duce la liturghie dupa ce s-a asigurat in prealabil ca preotul paroh e un sfant. Pentru el, Patriarhul este o icoana a Bisericii, iar nu portretul-robot al managerului unei institutii; figura lui rasufla atmosfera unor determinatii psiho-afective complexe, corespondente hiperbolei paternale.
Parintele grijuliu, profetul vigilent, bunul pastor, judecatorul drept si inteleptul iertator, schimnicul ce vegheaza in vreme ce noi dormim, nevoitorul ce se lasa la urma cand e vorba de capatat iertare si sta in frunte cand e de asumat vini, toate acestea compun figura exemplara a capului Bisericii Ortodoxe. Invechita, desueta, depasita? Nu hotarasc eu cum e aceasta figura, dar e clar ca ea corespunde simbologiei biblice, pe care trebuie sa o si continue, care nu suporta ajustari sau modificari nesfarsite fara a-si compromite sensul.
Sper ca oricine se pronunta asupra chestiunilor de reprezentare institutionala, intelege ca aceasta nu e totuna cu gestiunea practica, ce are propriile strategii, mecanisme, parghii, scopuri, precum si propriii functionari. Administratia poate fi invatata, si chiar se cere excelenta in acest domeniu intr-o biserica nationala ce are multe milioane de credinciosi. Reprezentarea, insa, tine de alt registru. Acela in care o figura concreta trebuie sa comporte in sine succesul intalnirii divinului cu omenescul.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.