Antrenorul FC Steaua, Gheorghe Hagi, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca echipa sa nu va juca pentru a obtine un rezultat de egalitate in meciul cu BATE Borisov din mansa secunda a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, dar trebu
Antrenorul FC Steaua, Gheorghe Hagi, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca echipa sa nu va juca pentru a obtine un rezultat de egalitate in meciul cu BATE Borisov din mansa secunda a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, dar trebuie sa-si vada interesul.
Hagi a precizat ca pentru el, ca antrenor, meciul de azi va fi un examen. "Ce faci ieri nu mai e valabil azi, nu poti trai cu ce a fost. Sunt constient ca totdeauna trebuie sa demonstrezi. In fotbal lucrurile se schimba mai des ca vremea. E un examen care trebuie tratat foarte serios, pentru ca la Steaua pretentiile sunt foarte mari. Ca jucator am fost la un nivel foarte mare, vreau sa traiesc aceleasi sentimente pe care le-am avut atatia ani. Ar fi o mare satisfactie si o implinire profesionala. Imi place sa evoluez pe scenele cele mai mari. Sunt un om realizat si muncesc pentru a ma implini profesional, sa joc pe scenele pe care trebuie, sa ma bat cu cei adevarati, care, daca vom ajunge acolo, vom vedea daca sunt mai buni", a comentat Hagi. "Artistii vor fi jucatorii, sper sa prinda o zi buna, trebuie sa fie buni in randament si inspirati in decizii. Trebuie sa fim pragmatici, concreti, ar fi ideal sa cumulam si cu un joc bun, dar important e sa ne atingem obiectivul. Steaua nu joaca la egal, dar trebuie sa-si vada interesul. Trebuie sa scoatem maximum", a spus antrenorul. Intrebat daca scandalul din ultima vreme ii va mobiliza sau ii va afecta pe jucatori, Hagi a raspuns sec: "Vom vedea". Gheorghe Hagi a spus ca jucatorii sai sunt constienti de miza meciului si asteapta ca publicul sa ajute echipa. "Am muncit foarte bine in aceasta saptamana, lucru care ma face increzator ca vom avea o prestatie foarte buna, incununata de succes, accederea in grupe, unde te intalnesti cu cei mai buni. Trebuie sa avem incredere si curaj. Alaturi de publicul care cred ca o sa fie la inaltime, sa ne sustina, sa fie langa jucatori mai ales, sa-i incurajeze, sa impingem toti pentru a ajunge la obiectivul final, sa fim uniti", a spus el.
Hagi a raspuns si la intrebarea daca va scoate lumea in strada si in calitate de antrenor, asa cum o facea ca jucator la meciurile nationalei: "Sa dea Domnul! Muncim si vom vedea. Miercuri avem un hop, daca-l trecem se vor aseza lucrurile, vor reveni si jucatorii accidentati, cu timpul Steaua va deveni foarte puternica. Imi doresc acum sa ma calific. Dupa aia? Dupa aia o sa fiu fericit", a spus Hagi.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.