Potrivit purtatorului de cuvant al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Livia Saplacan, citat de Rompres, acest nou termen a fost solicitat la ce
Potrivit purtatorului de cuvant al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Livia Saplacan, citat de Rompres, acest nou termen a fost solicitat la cererea expertilor desemnati in dosar.
Initial, anchetatorii au stabilit luna iulie ca termen pentru finalizarea expertizei dupa cum a afirmat, la mijlocul lunii aprilie, procurorul-sef al DNA, Daniel Morar.
In Dosarul Flota au fost trimise in judecata 80 de persoane, acuzate ca au prejudiciat statul cu 11 miliarde de lei, prin vanzarea ilegala in strainatate a 16 nave apartinand flotei maritime romanesti.
Potrivit unui comunicat PNA (actualul DNA), difuzat la 10 august 2004, dosarul a avut ca obiect stabilirea modului in care intreaga flota maritima compusa din 16 petroliere si mineraliere, apartinand Societatii Comerciale pe actiuni Compania de Navigatie Maritima (CNM) Petromin SA Constanta, a fost cedata grupului de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, in perioada aprilie 1991- august 2000.
Partea din dosar referitoare la presedintele Romaniei, Traian Basescu, acuzat pentru fapte comise in perioada in care a detinut functia de ministru al Transporturilor, a fost disjunsa, cercetarile vizandu-i pe ceilalti inculpati in cauza. Ancheta a fost suspendata pe perioada in care Traian Basescu ocupa fotoliul prezidential, iar la sfarsitul lunii septembrie 2007 faptele pentru care a fost cercetat se prescriu.
Costurile realizarii expertizei in Dosarul Flota se ridica la aproape 45.000 de euro.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro