PAPORNITA CU INTELEPCIUNI
In seara lui 28 august, pe fostul Stadion 23 august, s-a intamplat exact ceea ce era normal: o iluzie, un sentiment fals de incredere s-a risipit ca fumul de tigara.

S-a dus dracua€™ speranta a 50.000 de platitori de bilete si a milioane de oameni care au nadajduit ca, macar de data asta, cu milioanele de euro pe masa, dinamovistii vor putea sa fie o echipa. Din pacate, in mod abuziv-sentimental, am refuzat sa acceptam ca am investit un enorm capital de incredere intr-o oaste de stransura, alcatuita in majoritate din niste ratati refuzati sau returnati de Europa.


Dinamo 2007 este o echipa de loseri. O scrie un dinamovist care si-a dorit, cu toata fiinta lui, sa se insele in pesimismu-i funciar. De la generatia lui Oneata Augustin incoace, Dinamo a fost condusa si reprezentata de niste mamaligi care s-au scapat pe ele-n nadragi de emotie sau carora le-a stat ceasul de fiecare data cand si-au dat intalnire cu gloria. Iar intruchiparea perdantului perfect este, culmea, unul dintre jucatorii exponentiali de odinioara, Mircea Rednic. Impreuna cu el, intr-o comuniune stransa si ca arc peste timp dupa irealul rateu din dubla Anderlecht - Rapid, monumentul de indolenta numit Florin Bratu. Glorificat de presa sportiva pe principiul laudei chiorului in tara orbilor, atacantul dinamovist are pe teren o privire in care se citeste neantul.


Ce poti sa scrii dupa o asemenea umilinta? Ca Vali Nastase, prezentat la repatriere ca un soi de Fernando Couto mai blond, nu stie nici sa stea in teren, nici sa paseze, nici sa faca marcaj si nici cu mingea? Ca asa-zisul fundas George Blay, ilara gaselnita belgiano-ghaneza a unui antrenor cu vocatie meschina de impresar, habar n-are sa fuga si ca i se inmoaie picioarele de parca ar fi maratonist? Ca "faimosii" Cristian Pulhac si Stefan Radu, pe care cica Dinamo n-a vrut sa-i vanda ca sa nu-si pericliteze sansele de a intra in Champions League, au fost bulevarde ambulante? Ca mijlocasii alb-rosii pur si simplu nu au existat, ca Ionel Danciulescu s-a suparat ca Sandro Mazzola a zis ca n-are anvergura de Serie A, dar cade ca balega in careu cand il inoportuneaza mingea pe piept? Sau ca "marele" Claudiu Niculescu (lasat pe tusa din ratiuni tactice macar discutabile) intra pe teren si se comporta de parca tine sa arate ca fara ilustra-i persoana nici iarba nu creste?


Cu o seara inainte de meciul Dinamo - Lazio, intrebat ce-i deosebeste pe abuziv poreclitii fotbalisti de astazi de cei din generatia sa, Ilie Balaci a spus un cuvant magic: mentalitatea. Elegant, fostul imens fotbalist al Craiovei Maxima n-a facut nici o trimitere la talent ori la alte calitati pe care ti le da numai Dumnezeu. Eu as adauga, daca tot m-am apucat sa ma bag in seama, si bunul-simt. Dar cum, pacatele mele, sa ceri asa ceva de la echipa lui Cristi Borcea si a lui Vasilica Turcu?