Presedintele PSD pare, in ultima vreme, din ce in ce mai disperat. Nu pentru soarta partidului (care, de bine, de rau, cu cresterea pensiilor, a recuperat o buna parte din procentele de incredere ale electoratului), ci pentru propria sa cariera polit
Presedintele PSD pare, in ultima vreme, din ce in ce mai disperat. Nu pentru soarta partidului (care, de bine, de rau, cu cresterea pensiilor, a recuperat o buna parte din procentele de incredere ale electoratului), ci pentru propria sa cariera politica. Parca ar veni maine sfarsitul lumii si d-lui Geoana ii este teama ca nu apuca si dumnealui sa fie, daca nu presedinte ca Ion Iliescu, macar prim-ministru ca Adrian Nastase. Astfel, dupa ce, in timpul campaniei pentru demiterea presedintelui Basescu, anunta fericit de la tribunele instalate in marile orase ca el trebuie sa fie candidatul PSD la Presedintie, acum Mircea Geoana se declara multumit daca va fi numit prim-ministru! Ce surprinde la Mircea Geoana nu este ca vrea sa ocupe o functie inalta in stat (a mai ocupat astfel de demnitati si chiar s-a achitat onorabil de sarcini, iar pozitia sa de lider al celui mai mare partid din Romania ii confera dreptul sa aspire la mai mult), ci faptul ca doreste acum si cu orice pret sa-si ia tainul din functia de presedinte al PSD. Nerabdarea aceasta tradeaza un tip periculos de politicianism (se spune ca e bine sa dai puterea celui care nu si-o doreste cu orice chip), dar si predispozitia de a sacrifica totul pentru interesul personal. De aici, inevitabil, vin si greselile care te lasa cu gura cascata.
Amabil, pana acum, cu presa, politicos cu toata lumea, Mircea Geoana a inceput, in ultima vreme, sa-l copieze fara discernamant pe Traian Basescu, fara sa-si dea seama ca haina acestuia ii vine pana la genunchi. Iritat pe ziaristii care-i spun ca s-a pripit cand a anuntat imperativ depunerea motiunii de cenzura, Geoana a scos din jiletca eticheta "analisti de mucava", suparandu-se pe sat pentru o eroare care-i apartine. Pe fondul unei prese care este, in general, ostila PSD, supararea d-lui Geoana este de neinteles, caci sondajele de opinie nu arata un scor care sa-i permita luxul unei astfel de arogante. Nu spun ca dl. Geoana trebuie sa pupe mana analistilor de prin ziare, insa o mai atenta evaluare a propriilor puteri este obligatorie. Dumnealui nu are nici carisma lui Ion Iliescu, nici forta lui Adrian Nastase, nici spiritul organizatoric al lui Hrebenciuc, nici talentul lui Adrian Paunescu. Si atunci, cum sa se bata cu Traian Basescu?
Daca Mircea Geoana ar fi singurul cetatean ramas in tara, nici atunci nu ar fi numit prim-ministru de catre Traian Basescu! Nu pentru ca liderul social-democrat ar fi lipsit de calitati, ci pentru ca presedintele tarii nu-si permite sa-si faca praf cel mai tare argument electoral: ca a invins PSD la alegerile trecute. Oricat l-ar uri Basescu pe Tariceanu, in nici un caz nu l-ar da jos pentru a-l pune pe Geoana! Tocmai pentru a-l ridiculiza, de la Cotroceni au aparut nominalizarile "pe surse", cu Monica Macovei si Elena Udrea ca posibile propuneri de prim-ministru! Un singur pesedist se dovedeste mai naiv decat Geoana: Victor Ponta, care vrea sa fie ministrul Justitiei, crezand ca se poate deghiza in Monica Macovei pentru a-l pacali pe Traian Basescu.
In locul acestui exercitiu de masochism, Geoana si Ponta ar trebui sa-si organizeze partidul pentru viitoarele alegeri, oricand ar veni ele. N-am dus niciodata grija PSD-ului, dar atrag atentia ca un eventual esec al motiunii va aduce in prim plan acel grup din PSD care va inrola partidul, alaturi de PLD, intre prietenii presedintelui. Intr-o "dreapta" pentru un stangaci.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.