O prezenta inedita la o competitie atletica, fie ea si Campionat Mondial, este Andreea Raducan. Fosta noastra gimnasta, multipla medaliata cu aurul mondial si olimpic, se afla in aceste zile la Osaka in calitate de membru in delegatia Ursus si a Fundatiei Olimpice Romane, dar si corespondent pentru Gazeta Sporturilor. De altfel, pentru prima oara un sponsor din Romania, Ursus, sustine performantele atletilor romani la un concurs de asemenea anvergura, promovand in lume imaginea atletismului autohton.
Ce impresii ai dupa trei zile
de intreceri?
Probabil ca venind dintr-o alta ramura sportiva tind sa fac o comparatie intre gimnastica si atletism, chiar daca e vorba despre doua discipline individuale. Spre exemplu, m-a surprins faptul ca la gimnastica, mai ales la feminin, oamenii arata mai mult ca o echipa. La masa se vine impreuna, si cam tot timpul il petreceam cu antrenorii. Aici un antrenor soseste cu un sportiv sau doi, fie ca este vorba de masa, autocar sau stadion. Sunt convinsa ca este vorba si de varsta, aici sunt destul de multi sportivi de peste 30 de ani, fiind practic un alt sistem de lucru si de convietuire. Dar sunt si asemanari! Am simtit chiar in prima zi cand am sosit si am parcurs drumul spre "Nagai" cu atletii care urmau sa intre in concurs. Era liniste, fiecare se gandea la ce are de facut, incercau sa se concentreze. Practic, aceleasi emotii pe care mi le rememoram, pot spune cu mare placere.
Este diferenta intre
a urmari competitia la televizor si a o trai pe viu?
Enorma! Nu exista termen de comparatie. Pe stadion simti nevoia sa-i sustii, ii incurajezi, iti descarci emotiile strigand! Asta mi-a amintit ca la un moment dat in gimnastica nu ni s-a mai permis sa ne incurajam din spatiul de concurs si asta ne-a facut rau.
Ai deja vreo proba preferata?
Sincera sa fiu, mi-a placut cursa de 100 m. Chiar daca este foarte scurta si nu apuci sa-ti dai prea bine seama ce se intampla, faptul ca esti pe stadion si-i urmaresti pe cei mai rapizi oameni de pe planeta iti da o senzatie speciala. Interesante sunt si probele lungi! Ma refer la Maraton, mars, 10.000 m. Sa alergi atatia kilometri, tu cu tine, este ceva extrordinar. Sunt curioasa ce gandesc oamenii in acest timp? Ma doare ceva, mi-e rau, ce ma mai asteapta pe traseu?
Dupa acesta experienta vei mai reveni pe stadion?
Normal, sportul mi-a intrat in sange! Daca nu am cum ajunge la vreo competitie, sunt cu ochii pe televizor. Voi reveni ori de cate ori voi avea ocazia, este o senzatie unica pana la urma! Merita sa vezi toate lucrurile dintr-un alt unghi.
Cand eram sportiva aveam un program stas: hotel, sala, masa, somn etc. Acum am descoperit si celelalte relatii dintre oameni si, mai ales, spectacolul oferit de mass-media. Toata lumea este in agitatie, alearga, vorbeste la telefon, se transmit informatii si toti isi doresc ca treaba sa iasa cat mai bine. (C.V.)