Legea cetateniei ar putea fi aprobata prin ordonanta de urgenta, la inceputul lunii septembrie, dupa ce premierul Tariceanu i-a cerut expres actualului ministru al Justitiei acest proiect, care potrivit primului-ministru "a trenat" in mandatul fostul
Legea cetateniei ar putea fi aprobata prin ordonanta de urgenta, la inceputul lunii septembrie, dupa ce premierul Tariceanu i-a cerut expres actualului ministru al Justitiei acest proiect, care potrivit primului-ministru "a trenat" in mandatul fostului ministru Monica Macovei.Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, in urma cu 2 zile, dupa sedinta de Guvern, ca proiectul legii privind cetatenia a trenat in perioada mandatului fostului ministru al Justitiei, Monica Macovei, astfel ca i-a cerut actualului ministru sa definitiveze actul normativ. "Vreau sa urgentam acest proiect care a trenat foarte mult atat timp cat doamna Macovei a gestionat Justitia", a spus seful Executivului. Premierul Tariceanu i-a cerut ministrului Justitiei, Tudor Chiuariu, sa ia masuri pentru a prezenta Executivului, cat mai repede, proiectul de lege privind cetatenia.Primul-ministru Tariceanu a precizat ca, pe fondul presiunilor de dobandire a cetateniei romane existente, este important ca Romania sa adopte o lege a cetateniei conforma cu standardele europene, in asa fel incat cei care doresc sa obtina cetatenia romana sa poata face acest lucru. Ministrul Justitiei a declarat ca va inainta Guvernului, in prima saptamana din luna septembrie, proiectul de Ordonanta de Urgenta privind cetatenia. Procedura simplificata a la Macovei In 2 februarie, Monica Macovei afirma, la Suceava, ca va propune modificarea legislatiei privind obtinerea cetateniei romane astfel incat procedura sa fie simplificata, iar pentru accelerarea solutionarii cererilor depuse de cetateni ai Republicii Moldova, in mod tranzitoriu vor fi constituite comisii speciale. Macovei spunea atunci ca cererile privind obtinerea cetateniei romane sunt analizate de o comisie aflata in subordinea Ministerului Justitiei, unde deciziile sunt luate de cinci judecatori de la Tribunalul Bucuresti. "Pot sa va spun ca unul din elementele de schimbare este eliminarea acestei comisii formate din judecatori. Va fi o decizie administrativa cu consilieri de la Ministerul Justitiei si de la Interne, care, daca nemultumeste persoana respectiva, va putea fi atacata in Justitie. Nu vad nici un rost sa avem acum o comisie formata din judecatori a carei decizie sa fie apoi atacata in Justitie. Vom merge pe principiul clasic, de decizie administrativa atacabila in Justitie", sustinea Macovei.Totodata, ea a aratat ca, in mod tranzitoriu, pana cand vor fi rezolvate sutele de mii de cereri de cetatenie din partea cetatenilor din Republica Moldova de origine romana, vor fi formate comisii speciale pentru solutionarea acestor cereri. Şi Basescu s-a implicat Şi presedintele Traian Basescu a sustinut, in repetate randuri, adoptarea unei legi a cetateniei, el cerand Guvernului, la sfarsitul lunii februarie, sa adopte in cel mai scurt timp o astfel de lege, referindu-se in special la cetatenii Republicii Moldova. El a evocat atunci posibilitatea adoptarii unei Ordonante de Urgenta pentru simplificarea procedurii de acordare a cetateniei pentru romanii din alte state.Declaratiile lui Traian Basescu referitoare la simplificarea procedurilor de acordare a cetateniei, in special pentru cetatenii din Republica Moldova, au provocat nemultumirea autoritatilor de la Chisinau, care au cerut, in martie anul acesta, Uniunii Europene sa readuca Romania in "albia fireasca" a relatiilor de buna vecinatate. Unul dintre argumentele invocate de Executivul de la Chisinau a fost "modul speculativ in care situatia specifica a Republicii Moldova, creata dupa ultima extindere a UE, este utilizata de statul vecin - Romania", o dovada in acest sens fiind "declaratiile recente ale conducerii Romaniei referitoare la cele 800.000 de cereri de acordare a cetateniei romane, depuse de moldoveni". In acest context, presedintele Traian Basescu a anuntat, intr-o conferinta de presa din 9 martie, la Bruxelles, ca a decis sa solicite Comisiei Europene asistenta pentru ultimele detalii privind Legea cetateniei, argumentand nu doreste ca o lege care convine Romaniei sa afecteze interesele statelor UE. Cereri de viza cu toptanul De la inceputul acestui an, mii de cetateni moldoveni stau la cozi in fata Consulatului roman din Chisinau pentru a obtine vize de calatorie in Romania. MAE roman i-a asigurat pe cetatenii moldoveni ca toate cererile de viza vor fi procesate in regim de urgenta, cu prioritate cele ale elevilor si studentilor din Republica Moldova care studiaza in Romania. Conform unei legi din 1991, moldovenii care pot dovedi ca ei sau parintii lor sunt nascuti in teritorii care au apartinut Romaniei inainte de a fi anexate la fosta URSS, in 1940, sunt autorizati sa recastige cetatenia romana.Legea, care are drept scop repararea unei "nedreptati istorice", a fost adoptata intr-o perioada in care relatiile dintre Bucuresti si Chisinau erau la un nivel foarte ridicat, iar nationalistii din cele doua parti ale granitei inca mai visau la o reunificare a celor doua tari, comenta recent AFP. Cateva mii de moldoveni au cerut sa "redevina romani", in special din motive sentimentale. Dar numarul cererilor a explodat anul trecut, inaintea datei aderarii Romaniei la UE, cand cetatenia romana a devenit echivalenta cu un pasaport catre Europa Occidentala. Aceasta tendinta a fost alimentata si de decizia autoritatilor romane de a impune un regim de vize pentru cetatenii moldoveni, incepand cu data de 1 ianuarie, masura avand ca scop limitarea imigratiei ilegale.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.