Vrajile lui Pazvante din TecuciCu "nazbatia" prin Europa (I)

In aceasta perioada, cand unii "baieti destepti" defriseaza paduri si parcuri pentru a-si cladi vile, au dat in clocot patimi tarzii pentru apararea Bordeiului din Bucuresti. Intamplator, am descoperit recent intr-un targ din sudul Moldovei cea mai frumoasa gradina publica din Romania: Parcul lui Pazvante din Tecuci. Am ratacit pe aleile lui, imbatat de aromele teilor si trandafirilor, ocarat de sutele de papagali, in cautarea celui care a sfintit locul: Vasile Danaila. Prin tot ce a facut aici, omul si-a transformat porecla in renume. Pazvante traieste in acelasi apartament cu trei camere, dar a investit aproximativ doua milioane de euro pentru oamenii din Tecuci. Nicio gradina botanica din Romania nu se poate lauda cu peste 700 de specii de trandafiri, arbori ornamentali, magnolii, azalee japoneze, liane, acacia din Arabia Saudita... Insusi Inalt Prea Sfintitul Cassian Craciun a sfintit Sfatul Batranilor, o lucrare monumentala, sculptata in lemn de stejar, si Masa Intelepciunii, slefuita din granit. "Binecuvantare ctitorului Vasile! Asa unim credinta cu fapta in social si asa Biserica isi arata frumusetea pe fetele oamenilor. Astfel, reincepe sa lucreze educatia ca fapta", s-a minunat IPS Cassian. Si-apoi cum sa nu te minunezi ca Pazvante a umblat cu "nazbatia" prin toata Europa, le-a luat banii celor curiosi sa-l pacaleasca la "alba-neagra" - ei pe el! - si apoi a cumparat trandafiri, papagali, canari, perusi, turturele, pescarusi japonezi, mierle indiene, kakadu, cinteze, veverite, a facut cascade din bolovani de rau si a ridicat sculpturi din lemn si piatra pentru Parcul Central din Tecuci. Dar ca sa ajunga aici, pana si americanii au aflat ca "nazbatia" este "sportul national romanesc"...

"Scanteia rautatii de a face bine"
L-am gasit printre trandafirii lui, alaturi de cei vreo 70 de lucratori care trebaluiesc din noapte-n noapte. Daca-l vezi pe Pazvante, sigur nu-l mai uiti: un amestec de Jean Valjean, si Socrate cu chelie, format de scoala strazii, un bonom pasionat de proverbe, pe care nu-i bine sa-l infrunti la manie. Isi cauta greu vorbele, dar cand le gaseste... "Spunea asa Nichita Stanescu: ,"Noi, cei care cautam sa dezvoltam binele, suntem niste picaturi de sange care vorbim". Eu nu prea am timp sa citesc, nici sa urmaresc emisiuni pentru ca preocuparile mele sunt de alta natura. Ma intereseaza mai mult natura care ne hraneste. Natura ne foloseste, ne dezvolta, ne arata fagasul cel mai bun. Si in mintea mea, am incercat tot timpul sa merg pe o cercetare personala a naturii, a vietii, fara sa fiu dirijat. Asa am inceput, chiar daca unele lucruri le-am stricat".
Este Pazvante un poet in felul lui? Sa spuna cei care tot ratacesc pe alei, localnici sau straini, tineri, batrani si copii. Insusi scriitorul Ioan Buca ii dedica poeme. Parcul Central e strajuit de una din cele mai frumoase catedrale din Romania. Inainte ca Vasile Danaila sa concesioneze terenul, parcul devenise groapa de gunoi. Aici pasteau caii pletosilor din Toflea, in timp ce pirandele ghiceau pe sub tei viitorul liceenilor. Cu 35 de ani in urma, chiar in noaptea de Inviere, aici a avut loc un viol. Dupa ce Pazvante a pus piciorul in prag, tot aici s-a produs o minune. In timp ce vorbeste, ochii albastri alearga in toate partile, deprindere veche, tot din lumea strazii. Acolo se dezvolta reflexe necunoscute de oamenii obisnuiti. Nea Vasile nu accepta confuzia dintre "lumea stradala" si "lumea interlopa". "Eu vin din lumea stradala, unde se respecta niste principii, niste reguli. Lumea interlopa nu respecta nimic". A cumparat mai intai toaleta publica abandonata, a modernizat-o si a ridicat deasupra o mica terasa, dar in jur dainuia o mizerie crunta. Si s-a apucat de treaba.
Dupa o filozofie a lui, despre "raul care provoaca binele", pe care chiar n-am mai intalnit-o la nimeni. Intors din lunga aventura cu "nazbatia" si cu bani grei, Pazvante a fost tepuit de cel mai bun prieten pe care l-a ajutat la nevoie. L-a inselat cu o suma mare de bani si, mai mult, a vrut sa-l bage "inauntru". Avea cosmaruri noaptea, se gandea "sa faca nenorocirea". El, care nu a intrat niciodata la puscarie.
"Ziua, ma uitam la turlele Catedralei, ore in sir. Doamne, ce fac?
Si-atunci am hotarat sa plantez trandafiri. Mi-au placut trandafirii si fiindca perioada de inflorire este mai lunga. Inca din primul moment, am fost tepuit fiindca nu ma pricepeam. Am cumparat niste trandafiri din piata de la Galati, de la niste rusi de peste Prut. Cand colo, erau macesi! Toti erau salbatici. Cresteau numai spini. M-au inrait. M-am dus prin piata sa-i caut. Mi-au batjocorit ideea mea de frumos si m-au trimis in spini! In meschin! Acolo
s-a produs scanteia rautatii de a face bine! Deci rautatea de a face bine, nu rautatea de a face rau! Este un paradox, dar asa sunt eu. Trandafirul este o floare selecta, chiar daca pare o floare simpla. Trebuie sa-i dai ce-i place ca sa obtii culoarea si parfumul dorit. Sa-l urmaresti, sa-l pipai , sa-i dai ingrasaminte naturale care-i plac. Eu asta folosesc! M-am specializat treptat.
Nu stiam. Eu eram copilul strazii, am muncit ca sa ma intretin de mic. Viata mea este destul de complicata si pare incredibila, dar este si foarte adevarata. Eu am trecut prin necazuri mari si de aceea povestesc sincer viata mea.
Provocarea cea mai mare a fost tot un moment neprielnic. Am avut de-a face cu un nenorocit ordinar, un escroc. El m-a determinat sa aleg: ori cel mai rau lucru, ori cel mai bun. Mi-a venit o raza de intelepciune de la Dumnezeu: nu trebuia sa fac nenorocirea, sa ma duc la suferinta si sa sufere si familia. Asa am ajuns la flori, fiindca n-am vrut sa fac rau. Raul cel mare..."

"Eu am intrat in Gradina Domnului"
Mai intai, Primaria i-a dat voie sa adune gunoaiele. Pe banii lui. In fiecare an, mai primea o portiune de teren pentru a planta alti trandafiri. Pana cand, raufacatorii si gunoaiele se adunau numai in jurul Catedralei. "Eu sunt omul adevarului, curiozitatii si misterului. Si mi-am pus in aplicare ideile. Niciodata in viata nu poti realiza ceva fara dramul de risc. Riscul este cheia succesului. Sa nu te culci pe laurii victoriei, pentru ca te imbogatesti cu gandul si saracesti vazand cu ochii. Cand dai cu presupusul."
Intr-o zi, un pletos a smuls cerceii din urechile unei fete care nu mai avea bani pentru continuarea ghicitului. Pazvante, care toata viata a sarit in apararea celor slabi, n-a mai putut rabda.
"Am auzit un tipat si am alergat in intampinarea copilei. Era numai sange. Cine? Mi-a aratat. Vino-ncoace! L-am luat la bataie. Au sarit toti pe mine. Multi, dar i-am lucrat si eu de i-am facut ca lumea, pentru terapie de soc. Ma stiau, dar nu-si imaginau ca as fi chiar asa. A iesit scandal mare.
Le-am mai dat o corectie si s-au potolit. Le-am spus asa: in locul unde fac eu curat, n-aveti ce cauta! Au inteles. Si s-au mutat spre Catedrala. Primarul ma lasa sa-mi cheltuiesc banii fiindca spera ca ma lecuiesc. Trebuie sa termin odata finantele. Numai ca Dumnezeu mi-a ajutat, pentru ca eu sunt in curtea bisericii si ei n-au inteles. Nimic nu este intamplator. Nu biserica este in curtea mea, eu am intrat in Gradina Domnului. Nu sunt eu marele credincios, marele bisericos, dar asta ma obliga foarte mult. Este o motivatie in plus pentru mine. Primarul ma dadea exemplu: Cum de la Pazvante este verde, frumos, iar la noi este uscat? Ce faceti voi, ma, acolo pe banii Primariei? In jurul Catedralei, erau numai gunoaie si tigani. Printre trandafirii mei era numai lume selecta. Iar ma certam cu tiganii pentru gunoaiele din jurul Catedralei, ajungeam la judecata si tot eu aveam dreptate. Cauza era dreapta.
La Politie, le-am spus: "Sa ghiceasca numerele la Loto si-i las pe toti sa ghiceasca in parc, altfel sa nu calce aici. Pana la urma, au inteles si tiganii ca nu se poate altfel cu Pazvante. Vin pe la mine, ii ajut cu bani. M-am dus la ei, am mancat din farfurie cu ei, au venit la mine, i-am primit. Din parc au disparut ghicitoarele, betivii si hotii de buzunare. Acum, toti raii fug de parc. S-a facut selectie naturala. Se fac baieti cuminti, ii las sa intre. Noul primar Eduard Finkelstein a inteles cum trebuie procedat. Faceau campanie electorala prin parc. Ma luau candidatii cu vrajelile lor. Uite, si Pazvante e cu noi! Eu nu am treaba cu politicienii fiindca sunt periculosi. Te faulteaza daca nu esti cu ei. In turul al doilea, a venit cel de la PSD sa-l ajut. Eu nu puteam sa rastorn scorul, Finkelstein de la PD era primul. Dar am dat un anunt si am adunat 8000 de oameni in Parcul Central. Atat am facut. Ca sa intru in PSD. Nu! Nu-mi trebuie. Nea Vasile, candideaza mata ca te votam cu mare placere. Nu-mi trebuie, eu imi vad lungul nasului. Eu nu ma pricep sa dau cu presupusul, eu sunt omul faptelor."

Fuga de-acasa
Vasile Danila s-a nascut in satul Barcea, situat la 12 kilometri de Tecuci.
"Am fost trei frati si patru surori, din doua maini. Tata avea copii si din prima casatorie. Eram multi si pentru toate poznele, numai eu eram vinovat si toate cadourile numai eu le luam! Oaia neagra a familiei! Ma trageau la raspundere, chiar daca eram mai mic. Aveam frati vitregi, care proveneau din prima casatorie a tatei. Mama, ca sa nu strice atmosfera cu tata, ne batea tot pe noi, care eram copiii ei, ca sa inteleaga si ceilalti. Copiii tatei erau mai ocrotiti. Bate saua sa priceapa iapa!
Nu lua un magar care urca dealul cate luam eu. Si atunci am inceput sa le fac. Macar sa stiu de ce le iau. Am devenit un fel de lider de opinie in familie. Parintii erau saraci, munceau la CAP. O sora era la facultate. Noi, copiii, mergeam cu animalele. "
Si prin clasa a saptea, se produce ruptura de lumea "corecta". Profesorul de matematica l-a scos in careul scolii, l-a mustrat ca mergea cu fetele la bal, iar apoi, in clasa, l-a lovit. Atunci a savarsit o fapta pe care o regreta si acum si care i-a schimbat dramatic viata: a luat compasul de la tabla si l-a batut pe profesor. I-a batut pe profesorii si pe toti cei care incercau sa-l prinda. Militenii l-au legat fedeles ca sa-l duca la scoala de corectie. Au venit parintii la Militie. "Faceti ce vreti cu el, ca ne-am saturat de hazul lui!. Tata nu ma batea, dar mama ma ciufulea rau. Imi dadea bataie placuta: cu clestele de la soba, cu..., nu cu palma. Nu-mi placea cu palma. Simteam eu o placere cand o luam tare, cu lucruri mai dure." A evadat si din arest, a furat ultimii 25 de lei de-acasa si a fugit la Constanta. Acolo, in port, incepe viata de strada. Fara acte, printre copiii fugiti de la orfelinate. Fura, invata sa joace barbut, la fel ca toti vagabonzii. Ajunge la Clubul Sportul Constanta si un antrenor de box il primeste sa doarma noaptea in vestiar, sa spele pe jos. Ar fi vrut sa faca box.
"Toata noaptea ma antrenam si eu. Bateam sacii, exersam pe saltele pana ma faceam lac de sudoare. Furam sportul. Antrenorul avea incredere in mine. M-a luat pe-acasa sa-i vad porumbeii, sa fac curat pe-acolo. I-am spus ca vreau sa ma antrenez. Nea Dinu, Dumnezeu sa-l ierte, a acceptat, dar nu oficial pentru ca nu aveam acte. Voiam sa invat sa ma apar. Mi-am luat nume fals: Lazar Marian. Si spuneam ca as fi din Alexandria. Imi dadea de mancare, un ban de buzunar, se purta ca un parinte. Stiam ca binele va invinge si ca nu degeaba am mirosit atata transpiratia altora. Apoi, voiam sa fiu recunoscator cumva in fata antrenorului. S-a imbolnavit boxerul de la categoria semiusoara si trebuia sa participe la Manusa Deltei la Tulcea. M-a supus antrenorul la probe. L-am pus pe unul in cap de doua ori. M-au trimis. O saptamana a durat. Am boxat cu unul Ionescu Vasile de la Tulcea. Ii spunea Mana-de-Fier. Era cel mai bun. L-am batut. Eu am mers pe legitimatia celui bolnav. Am luat Manusa Deltei pe numele lui. Ma folosea antrenorul pe mine pentru cei care nu puteau. Era posibil atunci."

"Nu suportam umilinta"
Statutul de tanar fara identitate l-a influentat puternic pe Vasile Danaila, alias Lazar Marian. Crestea concomitent in el un fel de pornire contra celor care faceau nedreptati si pentru rezolvarea dilemelor folosea principalul argument: pumnii.
"Incepusem sa ma bat cu capii din lumea interlopa. Ma deprinsesem cu civilizatia, cu codul bunelor maniere. I-am batut pe niste puscariasi la Constanta si am fugit la Galati. Saream din lac in put peste tot. Deveneam o curiozitate pentru smecherii care ma provocau. Voiau sa ma probeze. Din trei vorbe, la a patra dadeam la pace - sa ne batem! Auzisera de mine. Voiau sa ma execute ca eram smecher si bun. Au pus vreo patru pe mine la o terasa si i-am lucrat in secunda trei, ca-n filme. I-am facut fulare! Au zburat cu scaune cu tot. Unul a vrut sa ma taie si m-a atins cu brisca. A iesit apa din el. Nu le venea sa creada ca pot rezista. In majoritatea cazurilor, am iesit invingator. Mi-am facut un fel de renume. M-au luat la marina. Eram nonconformist si acolo. Toate oalele se spargeau in capul meu din cauza rezistentei. Am ajuns pe acest drum cu mare chin si cu mult venin in suflet.
In armata, un sergent pusese ochii pe mine si mi-a cerut sa spal cantarolele. Nu spal nimic! Sa spal WC-ul cu periuta de dinti! Cum sa fac eu asa ceva? L-am batut si pe caporal si pe sergent. Nu suportam umilinta."
Pe la 15 ani, era neintrecut la barbut. "Alba-neagra" o invata mai tarziu. "Profesorul" cel mai bun i-a luat toti banii pe care-i castigase la vopsit macarale in Portul Constanta: 300 de lei.
"As fi vrut sa ma razbun, dar m-am muiat fiindca era ceva normal. M-au adoptat doua saptamani. Prima data, am stat martor: le faceam jocul. Castigam cat voiau ei. Imi dadeau codurile... nu le spun, poate ca meseriasii n-ar vrea sa deconspir. Am depistat metoda. Am facut rost de cauciucuri si sute de ore m-am chinuit. Alba-neagra, daca e s-o analizezi pe fundalul meseriei, este o inselaciune. Ca in orice fapta, provocatorul este vinovat. El nu vine sa te provoace sa scoti roatele din buzunar si sa joci pe masa. Tu esti cel care le pui din dorinta de a castiga. Partial este si el vinovat. El vrea sa ma arda si eu sa-l pacalesc pe el."

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe