De la moartea Patriarhului Teoctist, Biserica Ortodoxa Romana a intrat intr-o stare speciala si intr-o perioada speciala, la capatul careia trebuie sa-si aleaga, dupa reguli proprii, un alt conducator. E usor de observat insa ca lumea romaneasca dimprejurul Bisericii nu numai ca nu respecta aceasta stare si aceasta perioada, dar incearca sa aglomereze, in legatura cu ea, toate obsesiile lumesti pe care le-am incercat si le incercam de aproape 18 ani.

Au loc anchete si campanii pe toate temele cu care eram deja obisnuiti in politica sau in economie. De unde vin banii Bisericii? Cum sunt ei folositi? Cine a avut dosar de securitate? Cine a avut relatii cu PCR? Cum poate fi modificata legea electorala a inaltului cler? Cine a pacatuit? Cine alege? Cine nu poate fi ales?

Mai mult, asistam la abordarea temelor bisericesti in registrul specific presei mondene sau chiar de scandal. Cine s-a calugarit ca sa scape de nevasta. Cine si cum a operat? Cine si cum a aprobat? Ce crede un inalt ierarh despre televiziune? Sau despre computer? Cine s-a insurat ca sa scape de calugarie.

Culmea ironiei, toate astea au loc in timp ce sloganul zilei este "Nu politizati alegerile din BOR!".

Statutul cu totul special al Bisericii ca institutie e o tema despre care s-au scris si se vor scrie carti nenumarate. Intr-un spatiu atat de restrans ca cel de fata merita sa ne limitam macar la o concluzie ce mi se pare evidenta si utila. Biserica nu e un organism care functioneaza dupa mecanisme specifice vreunui alt domeniu, ea nu e unitate economica, nu e entitate statala, nu e partid. Ei nu-i putem aplica criteriile curente de modernizare, tehnologizare, reforma sau integrare europeana si euroatlantica.

Mi se pare necesara o legatura cat mai stransa intre Biserica si societate, dar asta nu trebuie sa insemne, in nici un caz, un transfer de obsesii dinspre lumesc spre divin. Biserica nu e "a noastra", in sensul unei posesii aducatoare de drepturi. Daca ne simtim ca atare, noi putem deveni, eventual, "ai ei".


Atunci cand intri in viata politica sau in cea economica, te supui constient anumitor reguli si anumitor riscuri. Stii ca poti sa pierzi bani, ca poti sa pierzi prieteni si pozitii, ca intimitatea iti este invadata, ca oamenii vor sa stie ce ai in frigider sau in garaj. Cei care intra in viata monahala sau preoteasca nu-si asuma astfel de riscuri, ei au de infruntat probleme de un cu totul alt calibru. Iata de ce nu mi se pare nici cinstit si nici aducator de bine sa confunzi fetele bisericesti cu cele politicesti, bancare sau administrative.

Problema momentului in atitudinea noastra fata de BOR nu e numai lupta cu politizarea, ci si cea cu vulgarizarea sau bagatelizarea unor teme. Dupa 2.000 de ani, aceasta institutie si-a slefuit reguli care au facut-o capabila sa reziste vremii si trebuie sa o lasam sa functioneze in baza lor. Politica nu trebuie sa intre in Biserica. Dar nici noi n-ar trebui sa patrundem acolo decat daca lasam la usa pacatele tranzitiei lumesti.