Lucrarile la Autostrada Transilvania sunt blocate din cauza nerealizarii descarcarilor arheologice la timp. Aceasta lucrare trebuia executata de catre lucratorii Muzeului Judetean de Istorie si Arta Zalau - Salaj. Autoritatile locale sunt foarte suparate, pentru ca, desi au mai putine situri arheologice decat judetele vecine, treaba merge foarte greu.   PROBLEME. "Este adevarat ca avem 28 de situri, mai multe ca Bihorul, dar trebuie sa lucram rapid la prezervarea lor si sa facem descarcarea de sarcina. A opri si a intarzia un proiect ce priveste un judet intreg este prea mult", a spus Andrei Todea, prefectul din Salaj. Descarcarile de sarcina trebuiau finalizate inca de anul trecut, insa pana acum nici un metru de teren nu a fost eliberat arheologic in judet. Todea a spus ca lucrarea intampina dificultati din cauza "animozitatilor interne" si a "spinilor" de la Muzeul de Istorie si Arta Zalau - Salaj. Pentru descarcarile de sarcina a fost alocata initial, potrivit contractului din 2005, suma de 276.000 de lei. Din acesti bani au fost platiti doar 170.000 de lei, insa autoritatile locale au cerut suplimentarea sumei. "Suma care a fost ceruta de Salaj este de 500.000 de lei. Cuantumul este unul realist, astfel ca banii vor fi primiti de judet", a spus Todea.   Exproprieri O alta cauza a intarzierilor in descarcarile arheologice este faptul ca pana acum Compania de Drumuri nu se afla in proprietatea terenurilor peste care va trece autostrada. Astfel, proprietarii de terenuri refuza arheologilor accesul pe parcele pentru efectuarea de sapaturi, mai ales ca terenurile au fost semanate cu culturi. Pe sectiunea de Autostrada 3C, ce strabate judetele Salaj si Bihor, au fost achizitionate terenurile in proportie de 53%.