A scris pe blogul sau un articol intitulat "Visez" despre cum ar vrea sa arate un buletin de stiri. "Am realizat apoi ca din nou nu cel care aduce vestea e de vina, ci societatea in care traim...", ne-a marturisit reporterul Antenei 1. Mile Carpenisan isi aniverseaza maine ziua de nastere.


"Nimanui nu ii mai pasa..."
"M-am trezit azi la mine in casa cu un necunoscut. L-am privit nedumerit si speriat. Am vrut sa strig. Il intreb cine e si ce face in casa mea, dar tace. Am vazut ca nu imi face rau si am continuat sa intreb cum a ajuns el aici. Cica e si el ziarist ca si mine. Pare atat de harsit incat nici nu stiu cum sa il atrag sa imi spuna mai multe. Imi incerc talentul si... merge. Cu 14 ani urma a intrat in presa. De atunci a facut de toate. A scris la ziar. S-a indragostit de televiziune. Apoi a realizat cat a pierdut o data cu tradarea primei iubiri: hartia cu miros de tus. Cel mai tare i-a fost frica de gloante ratacite, de mine antipersonal si de rautatea oamenilor. Zice ca e reporter special si ca a trecut prin cinci razboaie, revolutii, catastrofe naturale si dezastre de tot felul. Imi dau seama de ce are fata asta trista. Totusi zambeste cand povesteste de entuziasmul cu care a intrat in profesie si cand recunoaste ca e naiv pentru ca inca e la fel de entuziast, doar ca nimanui nu ii mai pasa. Acum, fiind si eu un ziarist la inceput, il trag de limba. Vreau sa aflu ce satisfactii are. Dar omul asta tace. Tace cateva minute si apoi se destainuie: «Relatarile mele nu pot sa-mi aduca satisfactie pentru ca vorbesc despre tragedii, despre drame pe care oameni nevinovati sunt obligati sa le traiasca. Niciodata nu am putut sa ma bucur de transmisii care mergeau perfect pentru ca toate cuvintele care-mi ieseau din gura erau amare. Ma satisface insa clipa in care ma mai opresc oamenii pe strada, imi spun ca ma stiu de la televizor si ca se vede in ochii mei si se aude in voce ca nu fac meseria asta ca sa ma dau vreun mare curajos. Ma mai unge la suflet cand colegii de breasla imi spun ca i-a miscat reportajul meu». Tac eu acum. El imi povesteste despre cat de mult il bucura ca a facut ceva in viata, ca a avut intotdeauna colegi care l-au ajutat sa reuseasca si ca 9 ani in Antena 1 au fost grei, dar frumosi. Apoi ochii ii cad in pamant si vorbeste despre familie. Spune ca daca ar fi sa isi reinceapa viata ar schimba un singur lucru: le-ar spune zilnic tuturor celor din familie cat de mult ii iubeste pentru ca a avut curaj sa faca multe, mai putin asta. Ce diferenta mare e intre mine si el. El e atat de tacut, de trist si de paranoic. Il intrerup si incerc sa il inveselesc.
- Auzi, maine e 23 august si e ziua mea!
- Stiu, zice el.
- OK, hai sa facem cunostinta. Eu sunt Mile Carpenisan.
- Nu, tinere... EU sunt Mile Carpenisan!"