Ipocrizia libertatii

In urma cu treizeci de ani, Theodor Mazilu scotea volumul de povestiri "Ipocrizia disperarii". Scriitorul se rafuia cu "profunzimile" "rascolitoare" si "existentialiste". In spatele afectarii pe care o afisau personajele plutea un gol istoric. Aparenta lor gaunoasa era executata in cateva fraze. Fireste, cuvantul ipocrizie era piatra de moara la gatul disperarii. Astazi, nu atat disperarea ne scoate din minti, cat ipocrizia. Ipocrizia e, poate, trasatura definitorie a contempo­ra­neitatii. In trecut erai ipocrit pentru a avansa putin, a manca mai bine sau a te duce in statiune cu bilet de sindicat. Acum, daca vrei sa stai comod in fata, e musai sa nu declari ceea ce crezi cu adevarat. Cu nici un chip! Esti condamnat la ipocrizie.
E o trasatura negativa, chiar odioasa pe alocuri. Te aduce la disperare, pentru ca simti ce crede ipocritul cu adevarat. Dar nu poti dovedi. Asta e clar. Ipocrizia e copilul fricii, asa cum bezmeticul e fiul ploii. Nu te nasti, nu te manifesti si nu mori ipocrit pentru ca asa esti, ci pentru ca ti-e frica.

Am avut colegi care au mancat rahat cu polonicul. Credeam ca sunt ipocriti de meserie. I-am dispretuit instinctiv si i-am ocolit, tot instinctiv. Am intuit insa adevarul abia cand i-am regasit, la fel de entuziasti, in tabara victorioasa, dupa revolutie. Erau activisti innascuti, iar regimul comunist nu le permitea o existenta reala decat daca-si aduceau obolul de fatarnicie. Noul sistem a descatusat activismul din ei si iata: cel ce lauda ieri comunismul, pizdos la datorie, se cufunda azi cu satisfactie orgasmica in istoria rezistentei si in cea a doctrinelor de dreapta. Fosti anchetatori sau militieni cu pumnul greu se regasesc cu mandrie in traditia legionara. Propagandisti care au ingropat intelighentia romaneasca devin peste noapte ideologi ai democratiei. Iar aprigi propovaduitori ai materialismului dialectic se bat acum cu fruntea de altare si afurisesc orice semn de nesupunere. Ipocriti? In ce sens? Ce cred ei cu adevarat? Dar are vreo importanta credinta lor? Are, dar numai in masura in care implicam frica in atitudinea lor. Frica de lumea inconjuratoare, de public, de parerea vecinilor.

---

Despre autor: