Dochia si Romania, personaje din vis

PE SCENA - Prima stagiune a Teatrului National Un moment istoric plin de insemnatate pentru cultura romana, dar si un bun prilej de propaganda patriotica: prima stagiune a Teatrului National. Toamna lui 1877 va ramane in istoria teatrului romanesc. In luna octombrie s-a deschis prima stagiune a Teatrului National, dupa cum aflam din cartea "Teatrul Romanesc" a lui Ioan Massoff. Evenimentul indelung asteptat a fost si un bun prilej de propaganda in spirit patriotic, Razboiul de independenta fiind in plina desfasurare.
 DE SENTIMENT. Cu foarte mari greutati se pregatea in toamna lui 1877 deschiderea primei stagiuni a Teatrului National din Bucuresti. Toate aproape bune, aproape frumoase, lipsea insa, dupa cum afirma Ioan Massoff, o piesa care sa deschida stagiunea... Una dintre optiuni era Razvan Voda- a lui Hasdeu, "in acel timp cea mai valoroasa, cea mai reprezentativa lucrare originala, dar care nu era totusi ideala pentru un inceput cu implicatii nu numai strict culturale, dar si politice si sociale". De ce? "Tara intreaga, si in special inima ei, Bucurestii, fremata; incepuse atacul impotriva Plevnei, razboiul era in toi, nu se putea ca noua institutie nationala sa stea departe de tot ceea ce framanta o tara. Era nevoie de o piesa care, preamarind un trecut eroic mai indepartat, deplangand un trecut mai apropiat de decadete, sa insufle mandrie patriotica", scria Ioan Massoff. Era nevoie de ceva de sentiment.   FIGURI ALEGORICE. Aproape de finele lunii august, printul Ion Ghica ii marturisea sotiei sale: "Mi s-a adus ieri o piesa scrisa in versuri foarte frumoase, dar invapaiata de patriotism si de muzica. Doua figuri alegorice, Dochia si Romania...". Piesa, poema dramatica in versuri, se numea "Visul Dochiei", scrisa de publicistul de origine franceza Frédéric Damé. Muzica era scrisa de compozitorul Auguste Canne. Costumele si decorurile erau realizate de pictorul Labo. Trebuie spus ca o nota a cartii "Teatrul Romanesc" a lui Massoff ne da indicatii pretioase despre cum se faceau costumele si decorurile la sfarsitul secolului al XIX-lea. "Pentru confectionarea costumelor se cumparau «din Lipscani» materiale ca tradidan, tibet, paramastas rosu, albastru si galben, casmir, panza de arnici, toate masurate cu cotul." Piesa centrala era aleasa, "Visul Dochiei" implinea visul tuturor iubitorilor de teatru, deschiderea primei stagiuni a Teatrului National din Bucuresti. Pentru completarea spectacolului s-a ales o comedie in doua acte, "Doctorul Satului", localizare a lui Costacher Dimitriade dupa "Le Festin de Pierre" de autorii francezi Mellesville si Duverice.   SA INCEAPA! Deschiderea Teatrului National a avut loc la data de 9 octombrie 1877, duminica. Eufrosina Popescu a interpretat-o pe Dochia, iar Maria Vasilescu, Romania. In figuratie, aproape toti componentii Societatii dramatice. Din cartea "Teatrul Romanesc" aflam desfasurarea piesei de deschidere a primei stagiuni a Teatrului National. "In piesa, Romania, copila, o cauta pe Dochia, ca s-o trezeasca pentru a lua parte la renasterea tarii. Se aud cantece de indemn: «Scoala-te, Dochia, sunt copiii tai». Dar Dochia roaga sa fie lasata sa doarma, caci somnul vesnic o izbaveste de atatea dureri, de atata jale; Romania staruie, dar Dochia pare sa fie neinduplecata in hotararea ei, visand momente din epocile marete ale istoriei noastre: Mircea, Stefan, Mihai; dar cand Romania ii spune ca armata romana lupta pentru neatarnare, Dochia se trezeste si, pe culmile muntelui, strange Romania in brate." Scenele piesei prilejuiesc aparitii de glorioase personaje istorice, iar ovatiile nu au mai contenit cand s-au aratat, in mars triumfal, dorobantii si vanatorii.   REACTII. Spectacolul se jucase in fata unei sali nu foarte pline. Aristocratia nu venise la acest spectacol. "Atat poemul, cat si spectacolul au intampinat critici aspre, dar si elogii: pe cand cronicarul dramatic Mihai Eminescu - in ziarul Timpul - apreciaza Visul Dochiei ca pe o "tarara lunga de aclamatii la adresa lui Stefan, Mircea, Mihai Viteazul", in care nu gaseste nici macar "o singura idee originala", Vasile Alecsandri, dimpotriva, ii scrie lui Frédéric Damé, pentru a-l felicita: "Sunt fericit d-a va complimenta valoarei acestei opere; ea este produsul unei marete si frumoase inspiratiuni". Pana la sfarsitul anului 1877, piesa a strans opt reprezentatii. Doamnelor si domnilor, ati asistat, asadar, la spectacolul de debut al Primei Stagiuni a Teatrului National!  In piesa, Romania, copila, o cauta pe Dochia, ca s-o trezeasca, pentru a lua parte la renasterea tarii. Se aud cantece de indemn: «Scoala-te, Dochia, sunt copiii tai». Dar Dochia roaga sa fie lasata sa doarma, caci somnul vesnic o izbaveste de atatea dureri, de atata jale"  
Romania staruie, dar Dochia pare sa fie neinduplecata in hotararea ei, visand momente din epocile marete ale istoriei noastre: Mircea Stefan, Mihai; dar cand Romania ii spune ca armata romana lupta pentru neatarnare, Dochia se trezeste si, pe culmile muntelui, strange Romania in brate" Ioan Massoff autor "Teatrul Romanesc"   Un pic de istorie teatrala In 1877, in functia de director al Teatrelor fusese numit Ion Ghica. Fost ministru si parlamentar, Ghica arata un interes deosebit pentru teatrul romanesc. El spunea: "Imi marturisesc dorinta de a vedea din Teatrul National si literatura dramatica ajunse la o prosperitate care sa faca onoare natiunii romane". De asemenea, nazuia sa formeze "un bun repertoriu, spre a monta bine piesele, spre a cultiva talentele actorilor, ca astfel sa ajungem a stimula si gustul estetic al publicului". Teatrul romanesc trebuia sa functioneze dupa o noua lege, din 6 aprilie 1877, ai carei autori principali sunt Petre Gradisteanu si Ion Campineanu, oameni care s-au consultat cu actorul Costache Dimitriade si Ion Ghica. Cu foarte mari greutati s-a constituit si Societatea dramatica a Teatrului National. Ioan Massoff spune in cartea sa ca "societarii constituiau trei categorii: cei cu «o parte intreaga» (a 20-a parte din venit), cei cu «doua treimi» si cei cu «o jumatate de parte». Pe de alta parte, mai erau si artistii nesocietari, «gagisti si elevi» - artisti ale caror angajamente nu puteau depasi o singura stagiune si doar cu avizul Comitetului teatral".   Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informatii din volumul "Teatrul Romanesc" al lui Ioan Massoff. Articol realizat in colaborare cu Arhivele Nationale.  

---

Despre autor: