Umbra arhitecturii romanesti. In UE

Va amintiti, desigur, scena din „Ultima noapte de dragoste..." unde se face vorbire de intrarea in PNL (ma rog, in cel interbelic, nici o legatura cu prezentul)? Tanarul nostru refuza, sub cuvant ca nu vrea sa ii duca tucalul lui Bratianu. Personajul care face invitatia este un om de culise al partidului si ii spune sa se calmeze, nu va fi cazul: daca intra in partid, ii va duce tucalul lui, iar el abia - pe al lui Bratianu. Aveti deja la lucru aceasta mica pilda moralizatoare: dupa arhitectii straini, cu care firmele deja lucreaza aici, arhitectii romani din diaspora sunt si vor fi mai bine plasati decat cei din tara spre a primi proiecte mari si acestia vor lua in subantrepriza sau vor angaja papuasii localnici. Precum sindicatele in comunism, diasporenii sunt si vor ramane o vreme „cureaua de transmisie" dintre investitiile straine („fortele de ocupatie") si arhitectii romani. La inceput (inceput care deja se afla in trecut), o combinatie de acolo si aici, din ce in ce mai mult acolo (si din ce in ce mai repede, nadajduiesc cei care, ca mine, sunt la jumatatea vietii active): un dincolo care devine aici si caruia ii stim deja atu-urile, dar avem sa ii aflam si partile negative brusc. Vom fi treziti din amorteala de faptul ca, in loc sa avem deja aprobata legislatia concursurilor de arhitectura, avem un simulacru de lege cu privire la licitatii. Proiecte majore vor ocoli, deci, intrucat nu trebuie sa respecte decat ceea ce este legal acum, arhitectul roman. El va fi trimis sa scoata autorizatii, sa dea spagile cuvenite la avizatori de toata mana, sa semneze proiectele (asta o face deja, pana cand se vor fi inscris in OAR toti arhitectii europeni care vor avea dreptul sa o faca). Banii multi vor terraforma peisajul Romaniei, cum o fac deja, dar la scari din ce in ce mai ample, pana cand procentul de profit pur din real estate va cobori sub cota de interes speculativ, intrand in „normalitate". Atunci, capitalurile de risc se vor muta si mai la est si noi vom ramane cu produsele, in proportie covarsitoare discutabile calitativ, ale actualului boom imobiliar.. Puteam sa-i fi prevenit ravagiile daca vreme de mai bine de un deceniu nu ne-am fi contemplat propriile burice si am fi actionat decisiv in favoarea unei legislatii care nu trebuia sa fie protectionista, ci de natura sa puna pe pozitie de egalitate, macar potentiala, de sanse, elefantul european cu puricele roman.
Si unde e, in acest peisaj, rolul - formalizat de lege - statului de promotor al arhitecturii de buna calitate, prin concursuri deschise, cu atribuire, macar pe zona arhitecturii publice? Cine va avea grija ca si arhitectii tineri (indiferent de cetatenia intra-europeana) sa aiba acces la comenzile publice si private? Cum vom fi protejat spatiul public urban, daca nu stim sa concepem politici urbane dincolo de estetismele jumatate bozartiste, jumatate vulgar-functionaliste care erau desuete deja dinainte de ultimul razboi mondial? Fireste, nu o vom face; sau o vom face prost, ca acum, cu iesiri palide si manipulate in piata, dupa consumarea actelor chestionate. Asa cum ne-am pregatit, asa lucram in UE.

---

Despre autor: