Lucruri netrebuitoare

Pentru ca mi-e cu neputinta sa cred in perfectiunea tehnica a lumii, am si momente cand ma induioseaza lucrurile stricate ori nefolositoare. Cum ar fi: zidul de aparare al unui oras medieval ajuns ruina, napadit de balarii, macinat de umezeala, injosit de urinari nocturne, insemnat cu sloganuri in graffiti ale unor autori nestiuti; uneltele din atelierele bunicilor - menghine, ferastraie, tesle, toporisti, securi, scoabe, capuitoare, bolturi, sfredele, cosoare, sule, cutitoaie, rindele, ciocane, dalti etc. - netrebuitoare acum, cand sunt masinarii perfectionate care fac toata treaba mult mai repede si mult mai bine; orologiul cu pendula incremenita intr-o ora a fiecarei zile posibile, dar a nici uneia reale. Continua sa-si comporte perfectiunea, de cadran geometric al unui timp strabatand lumea, sortit ca in toate zilele ce vor veni numai intr-o singura clipa indicatorul lui sa se potriveasca clipei cosmice.

Timpul clipeste cu o singura bataie de geana in acel orologiu, pentru ca tot restul zilei sa reziste in falsa lui vesnicie. Precizia masuratorii lui arata ca un adevar emis din pura intamplare, dintr-o minte distorsionata ce elibereaza incontinuu erori.

Ma pot intreba, bunaoara, ca un scolastic pedant, care e quidditatea lucrului netrebuitor? Ce esenta ii revine acelei realitati anume, in mod vadit existente, a carei fiinta se definea prin functionalitatea ei, acum cand nu mai functioneaza ori nu ne mai folosim de ea? Mai e ceva in ordinea fiintarilor ustensilul defect, mai are proprietate lucrul nefolosit?

Desigur, unealta e facuta spre intrebuintare, calitatile ei deriva din modul cum poate servi nevoia celui ce-o foloseste. Statutul instrumental se mentine atata timp cat foloseste scopului pentru care a fost creat si se pierde odata cu defectarea acelei calitati ce-l facea utilizabil. Un ceas blocat nu mai e ceas daca nu mai putem calcula trecerea timpului cu el, si totusi continua sa fie un obiect. Si-a pierdut esenta instrumentala, nu insa si fiinta.

Un automobil defect, oricat de bavarez ar fi el si oricat de filosof ar fi soferul, al carui fin auz simpatizeaza cu sunetul motorului ca si cu armoniile lui Bach, nu mai e la modul propriu automobil, din simplul motiv ca si-a pierdut mobilitatea.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe