In aceasta vara, politicienii au bagat adanc mana in buzunar si si-au cumparat bilete de vacanta in locuri dintre cele mai exotice. Alaska, Riviera Franceza si, de ce nu, croazierele pe mare au devenit destinatii preferate de alesii nostri pentru a-s
In aceasta vara, politicienii au bagat adanc mana in buzunar si si-au cumparat bilete de vacanta in locuri dintre cele mai exotice. Alaska, Riviera Franceza si, de ce nu, croazierele pe mare au devenit destinatii preferate de alesii nostri pentru a-si petrece concediul.


Fostul premier Adrian Nastase este plecat, impreuna cu familia si cu cativa prieteni, in croaziera pe Marea Baltica, pentru 12 zile. Nastase nu a facut un secret din asta si si-a anuntat plecarea pe blogul personal, unde povesteste pas cu pas pe unde a acostat, ce a vizitat si ce l-a impresionat. Totul ilustrat cu fotografii, inca din prima zi petrecuta pe vas. Pana acum, a vazut Rostokul din Germania, Helsinborgul de pe coasta de sud a Suediei si capitala Finlandei, Helsinki, promitand noi relatari din St. Petersburg. Un alt pesedist, deputatul Miron Mitrea, a ales si el un loc special pentru a se relaxa: in Alaska. "La pescuit, la prins de foci", glumesc colegii din PSD pe seama modului in care isi petrece fostul secretar general al partidului vacanta de vara. Nu tot atat de exotic a fost concediul liderului pesedist, Mircea Geoana, dar oricum petrecut si el departe de meleagurile romanesti. Geoana a fost in Statele Unite, asa cum obisnuieste de ceva vreme, unde a dedicat ceva timp si unor intalniri oficiale si mese rotunde.


LA CANNES. Primarul Capitalei, democratul Adriean Videanu, si-a dus in schimb sotia si copiii pe Riviera franceza. Paparazzii uneia dintre publicatiile de pe la noi au stat tot timpul pe urmele lor, la hotel, pe plaja, la restaurante ori la cumparaturi pe faleza din Cannes, insa primarul nu a putut gusta concediul pana la capat, fiind nevoit sa se intoarca la Bucuresti din cauza anuntatului Cod Rosu. Spre deosebire de edilul democrat si de pesedisti, politicienii de la guvernare s-au dovedit mai putin pretentiosi in a-si alege destinatia de vacanta. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a fost la Bruxelles, in vizita la frate, comisarul european Leonard Orban, trecand apoi prin Paris si Budapesta, iar deputatii liberali Dan Motreanu si Relu Fenechiu si-au petrecut concediul in Italia si Antalya. Doar premierul Calin Popescu Tariceanu a fost extrem de secretos, vacanta lui din strainatate, pe care si-o petrece chiar in aceste zile, ramanand un mister si pentru colegii de partid. Printre cei care au preferat destinatii mai apropiate este si secretarul general al PSD, Titus Corlatean, care a mers in vacanta in Insula Kos, din Grecia. Despre colegul sau de partid Viorel Hrebenciuc am aflat ca nu a fost plecat la nici o mare in aceasta vara, dar se spune ca este un impatimit al croazierelor, el povestind prin Parlament ca, in fiecare an, pleaca in croaziera pe marile reci, pentru ca este liniste si nu merge telefonul.


CostinestiLitoralul romanesc nu este nici el ocolit de politicieni, desi putini la numar fata de cei care iau calea strainatatii. Unul dintre acestia este premierul Calin Popescu Tariceanu, care a petrecut recent cateva zile la Marea Neagra, in localitatea Navodari, unde are un apartament. La Costinesti isi face concediul vicepresedintele PSD, Cristian Diaconescu, dar si colegul sau de partid Victor Ponta. "Cat mai relaxat, cat mai mult citit si facut baie", declara acum cateva zile Ponta.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.