...Ce mai freamat, ce mai zbucium.
Versurile din Scrisoarea a III-a, pe care le stiu bine elevii care studiaza limba romana, nu ca limba straina, descriu si ceea ce se intampla dupa moartea Patriarhului. Nici nu s-a racit trupul Prea Fericitului Teoctist ca un politician cu spirit de hiena a declarat ca viitorul Patriarh va fi Daniel. Frunzaverde, zelos trompet al Presedintelui, prin pozitia lui de elector al viitorului cap al Bisericii Ortodoxe, a declansat semnalul luptei pentru succesiune.


Toata campania de acuze legate de conditiile mortii Patriarhului Teoctist are singura menire sa desacralizeze si taina impartasaniei, si cutumele Ortodoxiei. Valul de venin care s-a abatut asupra sefului Bisericii Nationale in timpul vietii acestuia a mai avut forta pentru o ultima rabufnire care cerea autopsierea, reprosandu-i-se si cand se afla pe catafalc lupta lui pentru Salvarea Bisericii Ortodoxe si dorinta, neimplinita, de ridicare a Catedralei Neamului.


Cu o lejeritate programata, o serie de analisti au diseminat in spatiul
public nu doar invective, ci si prostii monumentale, cei priceputi la toate simtindu-se obligati (de cine?) sa dea verdicte, sa impuna reguli.


O asociatie cu legaturi in alt cult cere cu glas de Savonarola dosarele preotilor, iar un batran ierarh, marturisit colaborator, solicita lustratia. Un ziar cu muzica simfonica in loc de tiraj lanseaza si un chestionar tip ancheta de gradul III care trebuie completat de candidatii la scaunul vacant. Nu lipseste nici CNSAS-ul din peisaj, care baga carbuni pentru verificarea dosarelor, institutia fiind de mult cu motoarele racite.


Au ramas sa se mai pronunte in legatura cu alegerea Patriarhului Bisericii Ortodoxe mormonii, triburile bantu, mozaicarii, clanurile din Turkmenistan, hipiotii de rit nou, asociatia ateilor, Club 33, multimea celor care privesc dusmanos Dealul Mitropoliei.

Pana la 12 septembrie, data cand se va alege noul Patriarh, luptele de culise si de interese vor sa maculeze momentul de mare inaltare al Bisericii Nationale. Compromiterea noului Patriarh a inceput ca o opera colectiva ce-si are drept moto: "Dusmani ai Ortodoxiei, uniti-va!". Acoperind lucrarea demolatoare sub masca subtire a nevoii de adevar si a moralitatii, ostasii inregimentati in aceasta Partida nu vor sa lase Bisericii Ortodoxe linistea necesara alegerii celei mai potrivite.