Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv


ROMANIA CA O TELENOVELA
In vara lui 1955, in toiul secerisului, cand Vintileasa era intesata de lume venita de la raion - activisti de partid, agronomi, ziaristi, functionari la Directia agricola - toti cu sarcina precisa ca muncile de vara sa se incheie la timp, altfel erau trecuti rapid la sabotaj, isi facu aparitia in sat un personaj mai deosebit de ceilalti. Deja Vintileasa, ca si alte comune din jur, nu se mai mira de oamenii noi, iviti ca din pamant pe ulitele satului.


Dar acest strain ivit in timpul campaniei de vara nu semana cu nimeni vazut prin partile locului. Purta sandale de vara, inchise intr-o parte cu o catarama al carei cui largise putin gaura din curea, astfel incat sandalele ii jucau intr-o parte si-n alta, ca si cum ar fi mers pe gheata, si multi, intalnindu-l, abia se stapaneau sa nu-i spuna sa-si faca o alta gaura in curea, strangand astfel mai bine sandalele pe picior, ca altfel s-ar putea ca la un moment dat, grabit fiind, sa ajunga nu stiu unde si sa calce intr-o parte si sa-si scranteasca glezna. N-aveau curaj, cum sa-i spuna asa ceva  unui om vazut intaia oara in viata lor?! Astfel ca, in general, prima intalnire cu el se termina in coada de peste. Purta pantaloni de doc, usor botiti in tur, ca si ai lor, cu o manseta ingusta si demodata, in care se adunase mult praf, pentru ca uneori el se apleca si, rasucindu-si manseta, o curata atent, dupa care o netezea la loc. Camasa era din panza groasa, in carouri, cu doua buzunare mari in fata, in care isi tinea, de obicei, pachetul de tigari "Nationale". Dar ceea ce uimea la el cu adevarat erau gesturile sale rotunde si mai ales modeste. Pasea, vorbea, privea, asculta, cu o anume blanda modestie, cu o vadita, enervanta preocupare de a parea ca e un om de treaba. De multe ori, sambata sau duminica seara, cand satul iesea pe la porti, ca sa sporovaiasca absolut inutil, putea fi vazut mergind pe sosea, ca prin somn, de parca s-ar fi temut sa nu starneasca aerul din jur prin trecerea lui. Aparea langa tine sau in spatele tau cand te asteptai mai putin. Aparea cu sandalele lui mari, cu ochii albastri, lesinati si ii privea. Dar ii privea fara vreun scop anume, asa cum ai privi un lac, sau o apa lina, surazand usor, fara sa-i deranjeze, dimpotriva, asa cum aveau sa marturiseau ei mai tarziu, simteau in jurul lor un gol bland, binevoitor, in care gesturile se simteau in largul lor.


La inceput, acest fel de a fi ii facura pe unii banuitori si, crezand ca e cineva de la regiune, trimis sa vada cat de silitori sunt ei pe ogoarele infratite, il intrebara pe presedinte ce-i cu respectivul. Dar presedintele nu-i lamuri prea bine, incepu sa surada si, in loc de raspuns, duse degetul la buze, misterios, si zisese: ssst! ca si cum aceia, vorbind tare, riscau sa fie auziti de catre oaspetele acela ciudat.  Curand insa, datorita Mariei Marcaneata, femeia care facea curat la camera de oaspeti, unde sedea respectivul, se afla si rostul lui prin Vintileasa. Era un mare scriitor de la Bucuresti, venit pentru a scrie o carte despre satul lor. Noaptea, spunea Maria Marcaneata, sta pana la doua-trei si scrie, scrie intr-una, tragand tigara dupa tigara. Atat de mult fumeaza, se plangea femeia, ca fumul va intra  in lemnul dulapului si al mesei si al patului din incapere si n-o sa mai iasa in veci, nu mai ramanea decat sa le puna pe foc, pentru ca alti tovarasi, nefumatori, veniti dupa el s-ar putea imbolnavi. Nu dadura nici o atentie chestiei cu romanul pana intr-o zi, cand multi insi din sat incepura sa se planga de o oboseala cumplita. Aveau in ei o sfarseala ciudata, ucigatoare, care-i facea sa mearga ca prin somn, toropiti. Dar nici somnul nu reusea sa-i odihneasca, asa cum era el, nelinistit, intrerupt de nenumarate treziri bruste si atat de clare - ziceau ei - incat puteau vari ata in ac. Alarmata, Circa Floresti crezu ca e vorba de o epidemie de febra tifoida. Era, de altfel, vremea merelor de vara, si deci vremea fructelor nespalate si a mustelor, care umpleau casele, desi pe toate gardurile putea fi vazut raspandit un afis urias al Centrului raional de igiena, cu o musca uriasa, revoltatoare in obraznicia ei, de-ti venea s-o plesnesti acolo, pe hartie, cu latul palmei, sub care scria: Dusmana sanatatii dumneavoastra! Dar analizele nu evidentiasera nimic concludent in privinta asta. Maria Marcaneata continua sa povesteasca prin sat si cum face scriitorul venit de la Bucuresti, ba chiar intr-o seara, la o cumetrie, la Grigore Usurelu, scoase o foaie botita de hartie, care nu era altceva - pretindea ea - decat una dintre sutele de foi aruncate pe jos de scriitor, o foaie pe care uitase s-o rupa, cum se intampla cu celelalte, si o citi celor din jurul mesei. Acestia fura uimiti sa auda vorbindu-se despre ei, despre cum munceau la treieris (bucata de hartie descria o scena din timpul treierisului) si, chercheliti fiind, cuiva ii trecu prin cap ca de aici erau unii din sat obositi, pentru ca munceau dublu: o data ziua, ca oamenii, si o data noaptea, personaje in cartea aia a scriitorului. Curand vestea se raspandi prin sat, si ea se intari cand toti cei trecuti in carte incepura sa simta si o stinghereala in timp ce faceau anumite gesturi, numai anumite, de parca - ziceau ei - cineva i-ar fi pandit atent in ceea ce faceau.

- O sa vedeti voi cand o sa apara cartea!, zicea Grigore Dumbrava, contrarevolutionarul satului, n-o sa va mai puteti nici macar ridica din pat. Se temura degeaba.

Cartea nu mai aparu. Fu respinsa de cenzura pe motiv ca lipsea din ea lupta din clasa.