Din 1999 somajul a scazut continuu, de la
Din 1999 somajul a scazut continuu, de la 11,4 la suta la 4 la suta in prezent. Presedintele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, Ionel Muscalu, considera ca deficitul de forta de munca e vizibil atat in ocupatiile cu grad inalt de calificare, dar si in cele cu nivel mai scazut de instruire - in domeniul constructiilor, serviciilor, comertului, confectiilor, ba chiar si in privinta muncitorilor necalificati. Acesta precizeaza ca in constructii se manifesta o situatie anacronica. "In timp ce oferta angajatorilor se ridica la peste 7.000 de locuri de munca, numarul somerilor indemnizati din acest domeniu depaseste 8.000 de persoane.
Primele explicatii ce pot fi date acestui aparent paradox ar fi dispunerea geografica diferita a cererii si ofertei, alaturi de mobilitatea redusa a lucratorilor", mentioneaza Muscalu.
Chiar daca, prin prevederile Legii 76/2002, sunt oferite prime de incadrare si de instalare acelora care accepta sa se incadreze intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de cea in care au domiciliul stabil, resursele financiare ale acestor someri sunt foarte limitate, nepermitandu-le sa cumpere sau sa inchirieze o alta locuinta acolo unde ar avea o slujba asigurata.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Antoni Porowski descoperă cele mai uimitoare destinații din lume într-o nouă...
Sursa: kudika.ro