Moartea doctorului Escu

Om fi un popor crestin? Orice om se uita in ziare sau la televizor zilele astea nu poate avea decat indoieli. Un cotidian discuta pe larg despre organele interne ale patriarhului decedat: trebuiau scoase la imbalsamare sau nu? De ce nu l-au autopsiat, se intreaba diversi, care au pierdut astfel o mare sursa de distractie suplimentara. Un alt cotidian il dezgroapa de undeva pe fratele puscarias al mitropolitului Daniel, caci altfel nu aveau o sursa care sa lanseze ca Daniel e ofiter acoperit, si ii ofera largi spatii in care sa spele in public rufele familiei. Si isteria generala cauta frenetic explicatia unui fenomen perfect banal, moartea unui batran bolnav de 93 de ani, care acceptase riscul unei interventii chirurgicale, la o varsta la care orice interventie chirurgicala presupune un risc enorm. In acest circ se vede clar ca raposatul nu era de fapt respectat pentru el insusi, ci numai pentru pozitia lui de putere (altfel nu ne-am repezi la maruntaiele lui si am admite ca un patriarh, un om care la 93 de ani vrea sa mai presteze public, va accepta un risc sporit decat un calugar care s-ar fi putut inchide in celula). Si se mai vede si ca acesti crestini de circumstanta nu admit ca moartea e un fenomen care se petrece din vointa lui Dumnezeu si nu neaparat din vina unei conspiratii iudeo-masonice. Am scris eu mai demult ca Europa de Vest s-a secularizat dupa ce valorile crestine fusesera internalizate si se manifestau in comportamentul oricarui om, chiar daca nu mergea la biserica, in vreme ce la noi e exact pe dos, suntem niste religiosi declarati, dar cu destule comportamente barbare. Dar am subestimat fenomenul.
Saptamana asta lucrul care m-a suparat cel mai mult este altul. Am observat de ceva timp incoace ca exista un resentiment in crestere fata de corpul nostru medical. Pana la un punct, acest lucru s-ar putea explica prin faptul ca sistemul autohton de sanatate functioneaza in continuare prost. Dar nu stiu de unde a aparut ideea ca el functioneaza atat de prost din cauza cadrelor medicale. Cine vede filmul mult laudat al lui Cristi Puiu Moartea domnului Lazarescu ramane cu ideea ca doctorii sunt toti un fel de mici Ceausesti (cand nu sunt niste smecherasi manipulati de asistente frumoase). Filmul a facut prozeliti, si C.T. Popescu ne-a mai dat, intr-o emisiune de-a lui, o replica minora, facuta de o studenta, tot pe tema asta. Fata frumoasa si inocenta lovita la cap nu gaseste doctor competent si sfarseste prin a calca pe unul cu masina. Ce nu pricep acesti artisti de talent, dar superficiali ca toti romanii, este ca si cadrele sanitare sunt tot atat de mult victimele acestui sistem infect, unde s-a aratat tot amatorismul clasei noastre conducatoare de dupa 1990, ca si pacientii. Lungul sir de reforme ratate nu se datoreaza celor dinauntru, care au incercat mereu sa isi faca datoria, ci veleitarilor care au condus sistemul, ca si expertilor de circumstanta care i-au asistat si care, da, au ratat.
Faptul ca un medic de rangul intai, ca profesorul Sinescu, a putut fi anchetat la reclamatia unei fundatii Sarmisegetuza (evident, o facatura securista, cu diversi funaristi prin ea) si ca la asta au agreat si ministrul in functie, dl Nicolaescu, PNL, si fostul ministru, doctorul Cinteza, PLD, mi se pare culmea. Comentatori de televiziune de doi bani au tipat la medici zilele astea cum nu au niciodata curaj sa o faca la oamenii cu putere. In viziunea publica, medicul e un fel de chelner, care trebuie sa serveasca la masa corect pentru a-si primi bacsisul, si trebuie trimis la puscarie daca ceva iese prost.
Hai sa ne intelegem: numai cine are mare dedicatie vrea sa lucreze in sistemul medical de azi din Romania. Ca sa ajungi doctor studiezi cincisprezece ani, daca nu chiar toata viata, dai cele mai multe si mai grele examene din orice profesiune, ai parte de cel mai mizerabil loc de munca (spitalul romanesc), cea mai mica plata si raspunderea cea mai grea. Timp pentru a doua slujba nu ai cum sa ai, si ajungi sa accepti cadouri de la pacienti, ceea ce nu e demn. In tineretea mea erau cincisprezece pe un loc la medicina, azi uneori nu se completeaza locurile la admitere, atat a ajuns de neavantajoasa profesiunea. Orice politician de meserie sau sofer amator din Romania are dreptul la iresponsabilitate cu consecinte legale minore, medicii nu. Oricine a fost patriarh sau presedinte, ca a fost securist sau criminal, ca il cheama Teoctist sau Iliescu, are parte de impunitate eterna, pentru ca ceea ce respecta de fapt romanul e puterea. Medicii nu au parte de asta. Comunismul a lasat in imaginarul colectiv ideea ca un medic poate opera cu mitraliera la tampla. Poate pentru ca e de neconceput ca vreun medic sa isi foloseasca vreodata priceperea pentru a face rau. Virtutea e inca o data vazuta in lumea noastra de salbatici ca o forma de slabiciune. Pe doctorul Escu nu il respecta nimeni, ceea ce e mai grav decat o moarte clinica.
Hai sa ne reconsideram atitudinea fata de medici cat mai avem cativa buni pe aici! Ca Roncea si ai sai de la Civic Media, care au facut o plangere penala contra medicilor patriarhului, nu au unde pleca de la fundul fundului unde se afla, ca nu sunt buni de nimic. Chirurgii si asistentele noastre insa, carora le dam pe luna cam cat ia un expert PHARE pe zi intr-un program european din Romania, au insa Europa deschisa de la 1 ianuarie, si daca se iau dupa ce am vazut in Polonia, unde s-au golit spitalele de cadre, vor pleca cu totii. Eu deja nu mai inteleg de ce mai stau sa ne ingrijeasca pe noi in conditiile astea.

Alina Mungiu-Pippidi este presedinte SAR si profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin Cititi si blogul Alinei Mungiu-Pippidi

---

Despre autor: