Se spune ca poti aprecia gradul de civilizatie al unei mari metropole dupa cantitatea de gunoaie pe care o produce. Asta spun cei care antipatizeaza marile orase.

Iubitorii de urban spun altfel - ca civilizatia se masoara direct in suprafata parcurilor, in numarul copacilor, in abundenta policroma a florilor din spatiile publice. Ca in multe alte situatii similare, si unii, si altii au dreptate. Bucurestiul bate, cred, un record trist, de alta natura: cantitatea de gunoaie exhibate. Gunoiul care sade, extatic, pe trotuare, pe carosabil, rezemat de porti sau plimbat de vinturi, a ajuns parte a firescului urban bucurestean. Sint atit de firesti, incit nu le mai baga nimeni in seama. Noroc cu politica. Gunoaiele nu ar fi ajuns, recent, pe prima pagina a ziarelor daca nu ar fi fost partida de box intrata in runda a 99-a, dintre dnii Basescu si Tariceanu. Abia acum, vara, politica romaneasca secreta, neoprita, propria ei materie: gunoaiele.

Povestea cu gunoaiele de la marginea Bucurestiului mi se pare revelatoare pentru Romania de azi. S-ar putea scrie un eseu atotcuprinzator despre Romania reala, numai interpretind si meditind pe marginea fiecaruia dintre micile episoade care au dus la curatarea si apoi, inteleg, din nou la macularea unei zone de linga Bucuresti. Sa recapitulam: premierul se vaita de gunoaie. Vrea, desigur, sa arate cit de indolenta e administratia locala pedista. Ameninta, dar gunoaiele nu se misca. O buna ocazie pentru concurenta sa arate ca dl Tariceanu e incapabil sa miste ceva, desi are in subordine imensa masinarie a Executivului. Asadar, presedintele merge la fata locului, spune vorbe apasate, da un numar caracteristic, si, de odata, siruri impresionante de buldozere si camioane, sustinute de o forta de munca coplesitoare, fac curatenie cit ai clipi. Pe gratis. Apoi planteaza flori, despre care am aflat ca au fost donate de dl Prigoana, ceea ce mi-a produs, brusc, o veselie inexplicabila. A doua zi, aprigii conducatori de autoturisme romanesti au facut vraiste florile, parcind peste ele. Am vazut la televizor un pintecos care se lasa amendat, rostind mantra nesimtirii la volan: „N-am unde sa parchez". Atunci, firesc, suie masina peste flori.

Presa a avut, unanim, reactia previzibila. Totul e politica, totul e despre meciul dintre dnii Basescu si Tariceanu. Nu despre gunoaie e vorba aici. Apoi, analizind fondul, a contat un singur lucru: cine plateste? Ne-am lamurit ca societatile de curatenie publica au facut „pro bono" munca de la fata locului. Numai ca noi sintem bucuresteni cu scoala capitalismului de tranzitie facuta la zi si la seral in acelasi timp. E gratis, e suspect. O gratioasa domnisoara de la Realitatea TV, pe care o urmaresc cu incintare pentru ca stirile iesite din gurita ei ametitoare sint ca mierea, indiferent de ceea ce anunta, a rostit vorbele magice: „Nimic nu e pe gratis" - intelepciunea autohtona cea de pe urma. Of, cind domnisoara va intelege cite lucruri sint pe gratis in lume, ma voi indragosti de ea. Pina atunci, ma gindesc ca e imposibil sa plantezi flori in loc de gunoaie in Bucurestiul acesta. Nu te lasa nimeni. Si, daca stai bine si te gindesti, nici tu insuti nu te lasi pe tine sa faci asa ceva.