Ajuns paznic de noapte la un angro, un barbat de cincizeci si patru de ani imi spune c-ar merita o slujba mai buna. Din politete, desi dialogul pe care urmeaza sa-l port imi e cunoscut, il intreb ce stie sa faca. Am lucrat douazeci de ani intr-un teatru, raspunde el. Bine, bine, dar ce stii sa faci? Am liceul si trei ani de scoala agricola, la Slobozia. Am fost si in Bulgaria, cu autocarul, zice el. Totusi, ce stii sa faci? insist eu. Am trei copii, zice el, si o cumnata in Germania. Sa presupunem ca te angajezi acum intr-un teatru, il intreb, ce stii sa faci? Ce se face in teatru, raspunde el cu o unda de tagada profesionala in glas. Din tonul sau, inteleg ce trebuie sa inteleg: ca-i bine sa raman la lucrurile care ma privesc si sa nu ma bag in intr-ale lui.


Cand sunt solicitat sa-l ajut pe un om cu un serviciu, pun de fiecare data aceeasi intrebare: Ce stie sa faca omul? Prin urmare, il intreb din nou ce stie sa faca. Nu-ti spusei, bre, ca am trei copii?! Nu trebuie sa manance, nu le trebuie si lor haine si un banut de buzunar? Or sa creasca si fetele or sa-i intrebe pe baieti: ce-i tac-tu, ma? Am fost si eu cineva la viata mea, stateam de vorba cu Florin Piersic, asa cum stau acum cu matale. Il intrerup, la fel cum il intrerupea probabil si Florin Piersic, atunci cand fostul angajat in teatru se intindea la vorba: Nu mi-ai spus ce stii sa faci.


Paznicul de noapte ma priveste pentru prima oara ca pe un ins diferit de cei cu care a purtat discutia asta de multe ori si niciodata cu nadejdea unui ajutor. Discutiile despre o slujba adevarata, nu-i asa?, le porti fiindca toata lumea e nemultumita si se vaita. Dar la cincizeci si patru de ani, cine-i nebunul care sa mai vrea sa munceasca? Ce de bagaciosi mai sunt pe lume! Tu ii vorbesti frumos ca ai lucrat intr-un teatru si ca leafa de paznic e mica, iar el vrea sa-i spui ce invarteai in teatru. Cum ce? Ce se face in teatru. Una, alta. Duci, aduci. Asculti de sefi, iei chenzina pe cincisprezece si lichidarea pe-ntai.


Din felul in care se uita la mine paznicul de noapte, inteleg ca dialogul ii pica prost. Nu te supara, ii spun, dar ca sa-i pot vorbi unui patron de dumneata, trebuie sa-mi spui ce stii sa faci. Asta o sa ma intrebe si el: ce stie sa faca omul asta al tau? Daa€™ de cand sunt eu omul matale? Se burzuluieste paznicul de noapte cu trei ani de liceu agricol la Slobozia. Stii ca esti bine!? Mi-ai cerut sa te ajut, ii spun, si e normal sa te intreb ce stii sa faci. Matale esti tare de cap, zice el. Nu-ti spusei ca am fost angajat la un teatru? Ce, daca as fi fost angajat intr-o fabrica, nu-ti spuneam ca am fost angajat intr-o fabrica? Am fost si eu un angajat ca toti angajatii. Perfect, ii spun, m-am lamurit. Dar ce stii sa faci? Paznicul de noapte imi intoarce spatele si se duce la ghereta lui, unde se pune temeinic pe pazit. Si pazeste, pazeste. Iar eu plec, fara sa aflu ce stie sa faca un om, care a fost angajat douazeci de ani intr-un teatru. Poate c-ar trebui sa ma duc la ghereta si sa-l intreb: Dar ca paznic de noapte, ce stii sa faci?