Ca in biserica au romanii cea mai mare incredere e o certitudine. Un fapt dovedit pe baze stiintifice. Motivele sunt multe si tin de traditie, filozofia noastra de viata, mostenire. Ce-i drept, sunt foarte multi care dovedesc religiozitate din motive de frica de Dumnezeu, si nu din iubire de acesta.

Sunt, de asemenea, foarte multi antrenati de moda, de val. Pe vremuri era cool sa fii liber cugetator, fiindca asa erau tipurile si asa propovaduiau tovarasii. Acum e in tendinte sa fii bun crestin, sa faci cruce si in Parlament, si pe stadion, sa inalti biserici si sfinte cruci cu aceeasi frecventa cu care injuri si iti spurci dusmanii reali si imaginari.


Dar, si in vremurile de 17 ani apuse, dar si acum, cei mai multi credinciosi au fost cei curati, onesti, buni intelegatori ai poruncilor divine, cei care aplica invataturile crestine si nu doar se fandosesc cu lumanarea in mana.


Plecarea la casa din cer a Prea Fericitului Patriarh Teoctis - de moarte buna, si nu din eroare medicala, cum incearca unii sa acrediteze - , pentru ca numai un necrestin ar putea crede ca un pamantean ca Patriarhul ar fi fost lasat la voia intamplarii de pronia cereasca - , a redeschis o rana veche a societatii romanesti, dar devenita tabu: curatenia celor care il slujesc pe Domnul aici, pe pamant.


De cand e presa libera, de dupa Revolutie, s-a tot scris si vorbit despre preoti  simpli sau inalti ierarhi ca despre veritabili oameni de afaceri. Ca s-au incumetrit cu politicieni pentru foloase materiale, ca au influentat enoriasii la vot, ca mai apoi sa aiba ei diferite avantaje, de ordin material sau de urcare in ierarhia bisericeasca. S-au deschis tipografii bisericesti - adevarate IMM-uri, posturi de radio, puncte de vanzare, pelerinaje in scop ecumenic, dar si financiar  - zone comerciale care speculeaza valul de religiozitate care ne-a cuprins.


Unii preoti, dincolo de acoperamantul sutanei, s-au dovedit a fi investitori descurcareti, abili speculatori ai conjuncturilor politice, doritori de a lua parte la jocul puterii, atat de drag multora.


Aceasta este realitatea, ce nu poate fi negata, pentru ca nu exista argumente impotriva celor relatate. Ceea ce vreau eu, insa, sa subliniez este ca, asa cum orice popor isi are politicienii pe care ii merita, tot asa orice neam crestin isi are biserica pe care o merita. Si familia bisericeasca este o mica Romanie, e un taram prins intre hotarele religiei, dar tot unul care ne este specific trup si suflet.
Auzeam la televizor comentarii de genul: si ce daca Patriarhul are juramant de calugar, el nu e tot un fiu al statului roman, nu se supune acelorasi legi si regulamente ca orice alt cetatean? Mi s-a facut pielea ca de gaina, ascultand astfel de aberatii. Cei care fac afirmatii mai sus citate nu au deschis nici o carte de religie, daramite Biblia sau invataturile vreunui mare ierarh.


Morala acestor zile este cea sfanta, batraneasca: ca bun crestin trebuie sa ne purtam cum  zice popa, nu asa cum face popa. Si mai este un aspect de subliniat: nu ne slujeste la nimic defaimarea preotilor si punerea lor in aceeasi cristelnita de botez national. A arunca anatema acum pe intreaga preotie, doar pentru ca observam ce lupta -
cu-adevarat politicianista - , se duce pentru succesiunea la jiltul patriarhal ar fi o imensa impietate si un deserviciu facut milioanelor de adevarati credinciosi si sutelor de binecuvantati slujitori ai Domnului.


Padure fara uscatura nu se poate. Sa avem ingaduinta cu "uscatura" din  familia bisericeasca, daca vrem sa ne dovedim mai intelepti decat inteleptii insisi.