>> Tot mai multe companii aeriene low-cost lanseaza rute spre orase din Regatul Unit.

>> Dupa marea "batalie" pe Italia si Spania, noile destinatii trec Canalul Manecii.

>> Transportatorii din domeniu se axeaza pe comunitatile d
>> Tot mai multe companii aeriene low-cost lanseaza rute spre orase din Regatul Unit.

>> Dupa marea "batalie" pe Italia si Spania, noile destinatii trec Canalul Manecii.

>> Transportatorii din domeniu se axeaza pe comunitatile de muncitori din strainatate.

Daca in urma cu un an sau doi mai toate companiile aviatice de tip low-cost care operau in Romania se concentrau pe destinatii din Italia si Spania, acolo unde se afla cei mai multi muncitori romani in strainatate, in aceasta toamna batalia se muta si pe relatia Londra. Eliminarea de la 1 ianuarie a vizelor a facut ca foarte multi romani sa se indrepte spre joburi din Regatul Unit. Operatorii aerieni au actionat in consecinta si au anuntat deschiderea de noi rute catre Londra.
Romanii plecati la munca sau studii in strainatate, precum si rudele acestora sunt principalii utilizatori ai companiilor aviatice de tip low-cost. Dupa cum recunosc chiar oficialii companiilor respective, la stabilirea de noi destinatii se tine seama in primul rand de locurile in care sunt concentrate aceste categorii de persoane.

Din 15 august, inapoi la Baneasa
"Cursele aviatice de tip low-cost sunt indreptate in special catre orasele unde se afla mari comunitati romanesti, cele mai multe fiind spre Spania si Italia. Mai nou, o noua destinatie a suscitat interesul operatorilor din domeniu, si anume Londra", remarca directorul general al Aeroportului Baneasa - "Aurel Vlaicu", stefan Mladin. Chiar daca, momentan, operatorii low-cost au fost mutati la Otopeni, in jurul datei de 15 august ei vor reveni la Baneasa, o data cu finalizarea primei etape de reparatie capitala a pistei.
Inca de la infiintare, principalele tinte ale Blue Air, cea mai mare companie low-cost din Romania, le-au constituit comunitatile de romani din afara granitelor. "Permanent, ne reorientam strategia in functie de statistici si de studii de piata", spune directorul general Gheorghe Racaru, care adauga ca, din toamna, si compania pe care o conduce va incepe sa opereze pe relatiile Londra si Stuttgart. Daca in 2006 Blue Air a transportat 450.000 de pasageri, pentru anul in curs asteptarile se cifreaza la 800.000 de persoane.
Si Liverpool intra in ecuatie
Pana de curand, relatia Londra era operata din Romania doar de Wizz Air. Oficialii acestei companii spun ca un segment semnificativ al clientilor lor este reprezentat de cei care calatoresc pentru studii sau in interes de serviciu. "Astfel, atunci cand se pregateste lansarea unei noi destinatii avem in vedere acest flux de calatori. Acesti oameni pot reveni acasa mult mai des, iar familiile si prietenii lor ii pot vizita in strainatate", spune directorul Natasa Kazmer. Alaturi de cursa operata din Bucuresti spre Londra, Wizz Air va mai lansa una din Targu Mures cu aceeasi destinatie. De asemenea, compania va inaugura o noua cursa spre Regatul Unit, Bucuresti-Liverpool. O data cu inceperea operatiunilor in Romania, britanicii de la easyJet si-au stabilit ca prime destinatii Londra si Madrid. "Decizia easyJet se bazeaza in principal pe faptul ca in orasele respective sunt concentrate comunitati semnificative de cetateni romani, ai caror prieteni si rude ii viziteaza", explica directorul de marketing pentru Austria, Elvetia si Europa de Est, Peter Voets. El estimeaza ca in primul an de activitate in Romania la serviciile companiei sale vor apela 255.000 de calatori. Deocamdata, italienii de la MyAir (fosta Volare), primul operator low-cost din Romania, nu s-au angrenat in aceasta noua batalie care vizeaza Londra. Lor le sunt suficiente cele opt destinatii din Italia, la care se adauga Parisul si Barcelona. "Avem multi pasageri care folosesc serviciile companiei noastre pentru a merge sau a se intoarce de la munca, dar, prin varietatea destinatiilor, avem si pasageri care pleaca in vacanta sau cu afaceri", spune reprezentantul pentru Romania, Antonio Iervolino, care adauga ca in acest an se asteapta la 450.000 de cetateni care vor tranzita Romania cu MyAir.
Tarifele practicate de companiile aviatice low-cost sunt cu atat mai mici cu cat rezervarea se face mai din timp. Din aceasta toamna, pe relatia Londra vor opera trei companii. In cazul nou-intratului pe piata "easyJet", tarifele sunt cele mai mici: 81,84 euro, inclusiv taxe, pentru o calatorie dus-intors Bucuresti Baneasa - Londra Gatwick pentru datele de 30 octombrie, respectiv 4 noiembrie. La "Blue Air", pentru plecarea de pe Baneasa pe 31 octombrie si intoarcerea de pe Stansted pe 5 noiembrie, tariful este de 154 euro. In fine, cu "Wizz Air" tariful este de 510 RON (aproximativ 165 euro) pentru o calatorie dus-intors Baneasa-Lutton pe 30 octombrie, respectiv 5 noiembrie. Toate tarifele prezentate includ si taxele de aeroport.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.