Interesul investitorilor cu nume pentru afacerile imobiliare din Romania este o realitate. Divizia de real estate a companiei Pirelli si-a inceput oficial activitatea in Romania. Investitia italienilor vine la mai putin de o luna dupa ce o alta companie cunoscuta, General Electric, si-a lansat divizia de imobiliare pe piata romaneasca. O alta noutate o reprezinta anuntarea primului proiect rezidential pentru segmentul mediu-inferior al pietei, situat in cartierul bucurestean Titan. In apropiere Capitalei, in localitatea Stefanestii de Jos, o companie din Turcia a anuntat un proiect imobiliar cu 7000 de apartamente. Investitia: 670 de milioane de euro. Si segmentul spatiilor comerciale se deovedeste foarte dinamic. Astfel, Immoeast vrea sa dezvolte o retea de centre comerciale in 20 de orase din tara.

7.000 de apartamente linga Bucuresti Firma cu capital turcesc Opus Project&Development va investi 670 de milioane de euro pentru a construi un proiect de locuinte, spatii comerciale si birouri pe un teren de aproximativ 100 de hectare, amplasat la nord de Bucuresti, in comuna Stefanestii de Jos, din judetul Ilfov. Proiectul Cosmopolis va include cladiri cu o suprafata totala construita de un milion de metri patrati si va fi finalizat in circa cinci-opt ani. Vor fi proximativ 7.000 de apartamente si vile, cladiri comerciale si de birouri cu suprafata de 270.000 de metri patrati, un hotel, un spital, doua scoli, precum si centre de fitness si piscine. Prima faza de executie a proiectului va include 550 de locuinte, iar lucrarile vor incepe in luna august, urmind sa fie finalizate in circa 24 de luni. Pretul locuintelor va fi cuprins intre 950 si 1.000 de euro pe metrul patrat construit, fara TVA, urmind sa creasca ulterior cu pina la 10%, in functie de cerere. Valoarea de piata a proiectului va fi de circa 1,5 miliarde de euro la finalizarea tuturor lucrarilor. Finantarea investitiei va fi asigurata in principal din credite bancare, insa exista posibilitatea stabilirii unui parteneriat cu o banca americana. Compania a achizitionat terenul anul trecut de la o firma din Romania cu circa trei milioane de euro.

Locul cinci in UE Ritmul de crestere a lucrarilor de constructii din Romania, de circa trei ori mai alert decit media Uniunii Europene, se situeaza pe locul cinci in topul statelor membre ale UE. Clasamentul este condus de Bulgaria, potrivit Eurostat. Constructiile au inregistrat, in Romania, in primul trimestru al anului, o crestere de 29,8%, fata de perioada similara din 2006, media celor 27 de state fiind de 29,8%, se arata intr-un comunicat al Biroului de statistica al UE. Pe primul loc al clasamentului s-a situat Bulgaria, cu un avans de 62,8%. Tot inaintea Romaniei s-au mai pozitionat si Lituania, cu un ritm de crestere de 43,5%, Polonia (51,3%) si Slovenia (35,7%). Potrivit datelor Institutului National de Statistica, in primele cinci luni ale anului, valoarea lucrarilor de constructii a urcat cu 31,8%.

Pirelli ruleaza cu UniCredit Divizia imobiliara a grupului italian Pirelli, Pirelli RE, a deschis o reprezentanta in Romania, in urma unui parteneriat incheiat cu UniCredit Tiriac Bank, in cadrul caruia compania italiana detine 80%. „Ne propunem sa devenim lider pe piata din Romania, oferind produse imobiliare de calitate, cu un design deosebit si sustenabile din punct de vedere ecologic", a spus, intr-un comunicat, directorul general executiv al Pirelli RE, Carlo Puri Negri. Pirelli RE Romania va fi specializata in administrare si investitii in active imobiliare, pentru sectorul privat si cel industrial. Compania va gestiona si va dezvolta zone si proprietati, furnizind servicii specializate atit pentru clientii proprii, cit si pentru cei ai unor terte parti. Strategia companiei vizeaza dezvoltarea unor platforme locale de gestionare a activelor si de servicii specializate, precum si atragerea de capitaluri de la companii straine, pentru investitii in diverse sectoare imobiliare, in special pe segmentul rezidential. Pirelli RE este cel mai mare jucator din industria imobiliara din Italia si gestioneaza active cu o valoare totala de 14,5 miliarde de euro, potrivit propriilor date.

Compania este controlata de Pirelli&C. SpA si desfasoara activitati in Italia, Germania si Polonia. Valoarea de piata a firmei depaseste doua miliarde de euro.

Tender merge cu imobiliarele la Bursa Omul de afaceri Ovidiu Tender intentioneaza sa listeze compania imobiliara Grupul Imobiliar Trustee la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in toamna anului viitor, potrivit Cotidianul. Acesta lucreaza deja la un ansamblu rezidential in Timisoara. „Dezvoltam la Timisoara un proiect imobiliar pe o suprafata de 400.000 metri patrati. In acest an vom da in folosinta primii 17.500 metri patrati", a declarat Tender intr-un interviu acordat pentru Cotidianul. Proiectul ar trebui finalizat pina in 2008, dupa o investitie care va depasi 200 milioane de euro. Cartierul Nova Timisoara va cuprinde peste 1.500 de apartamente, un centru de afaceri cu 40 de etaje, sali de sport si conferinte, spatii verzi, parcari si magazine. Actionarul majoritar al Trustee este societatea Esparom (94%), dar printre actionari se numara si Tiberiu Tender, fratele lui Ovidiu Tender, cu 0,001% din actiuni. Grupul Imobiliar Trustee a fost fondat in anul 2003. Ovidiu Tender detine pachetele majoritare la companiile Vulcan, Atlas Gip si Prospectiuni, listate la Rasdaq.

Blocuri noi in sudul Capitalei Doua proiecte noi se vor construi in sudul Capitalei. Domus Stil, dezvoltatorul proiectului Confort Park, va construi sapte blocuri cu 1.500 de locuinte. Proiectul va fi lansat pe piata in luna septembrie. Acesta va fi amplasat in zona dintre Vitan si Popesti -Leordeni, la aproximativ trei kilometri de Confort Park. Apartamentele din acest nou ansamblu rezidential vor fi asemanatoare, ca dotari si suprafete, cu cele din Confort Park. Tot in zona de sud, aceeasi companie pregateste o alta investitie, de aceasta data ceva mai consistenta. Proiectul in acest caz nu este inca finalizat, insa se stie ca va fi un ansamblu cu 1.500-2.000 de apartamente situate in cinci sau sase blocuri. Proiectul va include si un centru comercial de tip mall, cu patru cladiri de birouri. Ambele ansambluri rezidentiale sint destinate clasei de mijloc. Compania Confort Grup, din care face parte Domus Stil, apartine fratilor Robert si Ion Negoita.

Bani pentru case de vacanta Compania Imobiliara se va concentra pe segmentul locuintelor de vacanta. Investitia in proiectele anuntate se va ridica la aproximativ 100 de milioane de euro. Dezvoltatorul anunta doua ansambluri de apartamente de vacanta in Predeal si unul in Neptun. Pe linga acestea, se va mai investi in doua proiecte in Bucuresti. Lucrarile la cel mai recent proiect al companiei, Neptun Plaza, vor fi demarate in luna octombrie si urmeaza a fi finalizate in 2009. „In acest moment sint deja contractate circa 30% dintre cele 152 de apartamente. Investitia totala pentru Neptun Plaza se va ridica la 15 milioane de euro, iar finantarea se va face din fonduri proprii", afirma Silviu Iordache, director de comunicare al companiei, citat de NewsIn. Compania Imobiliara a mai anuntat in aprilie ca va investi aproape noua milioane de euro intr-un ansamblu de locuinte cu 38 de apartamente in apropierea Garii de Nord. Acelasi investitor mai are in lucru un alt proiect rezidential in apropierea Palatului Parlamentului.

Immoeast continua ofensiva in Arad si Tirgu-Mures Fondul austriac de investitii imobiliare Immoeast intentioneaza sa dezvolte o retea de 20 de centre comerciale in principalele orase din Romania. Primele orase unde s-au achizitionat deja terenuri sint Arad si Tirgu-Mures. „Negociem achizitia de terenuri in circa 20 de zone din tara pentru dezvoltarea retelei de centre comerciale Stop.Shop", spun oficialii Immofinanz Austria, actionarul majoritar al Immoeast. Fondul detine in Romania 113 proiecte imobiliare, cu o suprafata de circa 3,85 milioane de metri patrati, din care 44 de proiecte de retail, cu o suprafata de 894.000 de metri patrati. Immoeast a anuntat ca dispune, pina in anul 2010, de un buget de 731 de milioane de euro pentru achizitii si dezvoltari imobiliare pe piata romaneasca, astfel ca valoarea portofoliului detinut in Romania va creste in urmatorii trei ani la 2,1 miliarde de euro.

Inflatie in Bulgaria Pretul terenurilor din apropierea statiunii bulgare Sozopol (foto), de la Marea Neagra, a crescut intr-o saptamina de la 200 la 500 de euro pe metru patrat, evolutie determinata de modificarea reglementarilor referitoare la constructiile pe litoral, potrivit cotidianului local „Standart". Proprietarii de terenuri din regiune profita de noua situatie, pentru a creste preturile. Legea modificata referitoare la constructiile de pe litoralul bulgaresc, care va intra in vigoare in 2008, interzice constructiile pe linia plajei, ceea ce a condus la o scadere semnificativa a preturilor imobilelor din aceasta zona si la un avans semnificativ al cererii pentru terenuri situate mai departe de plaja.Un teren de 430 de metri patrati din Golful Harmanite, la sud de Sozopol, se vinde pentru 150.000 de euro, valoarea egala cu pretul unui apartament de doua camere in Sozopol. Preturile sint mai mari decit cele practicate in capitala Sofia, apreciaza agentiile imobiliare.

Apartamente low-cost in Titan Conarg Real Estate, companie care a construit ansamblul rezidential Quadra Place, a anuntat trei noi proiecte rezidentiale. Primul dintre ele va fi dezvoltat in sectorul 3 al Capitalei, in zona Titan. Va avea circa 900 de unitati rezidentiale, cu o suprafata construita de 90.000 de metri patrati. Pretul estimat de dezvoltator este de 900-1.000 de euro/metru patrat construit, fara TVA. Valoarea investitiei se ridica, conform primelor estimari, la 50 de milioane de euro. Cel de-al doilea proiect anuntat se va ridica in vecinatatea Politehnicii, in zona Semanatoarea. Cuprinde 500 de unitati locative, cu o suprafata construita de 50.000 de metri patrati. Valoarea proiectului este de 30 de milioane de euro. Cele doua proiecte vor fi lansate oficial in lunile septembrie-octombrie ale acestui an. „Proiectul din Titan se adreseaza segmentului mediu inferior, iar cel din zona Semanatoarea are ca target de cumparatori segmentul mediu superior", a spus Valentin Visoiu, presedintele Conarg. Un alt proiect care va fi lansat in primavara anului viitor se va ridica in zona Baneasa. Terenul, cu o suprafata de 12.000 de metri patrati, urmeaza a fi achizitionat. „Probabil va fi un proiect mixt, birouri cu rezidential. Va demara la jumatatea anului viitor", a mai spus Visoiu.