IN MEMORIA LUI VLADUT
Padurile ard, copacii cad sub drujbe, iar iarba dispare sub betoane, dar e inlocuita cu grija de ghivece cu plante din plastic.


Padurile ard, copacii cad sub drujbe, iar iarba dispare sub betoane, dar e inlocuita cu grija de ghivece cu plante din plastic.

Portul e plin de cherestea de 15 ani. Pomii sunt taiati de prin orase sa faca loc, la fiecare metru, altui magazin, altui bloc... Locatarii, in loc sa se delecteze cu parculetul cu care erau obisnuiti in fata blocului, de-acum privesc pe geam direct in farfuria vecinului de vizavi. si toate acestea au intrat in rutina..., dar e normal?

Eram intr-o buna zi la un gratar, intr-o zona superba de pe malul marii. O padurice de catina si salcami aruncata intr-o rana pe-o coasta. Dar chiar si aici iarba era arsa de soare si de uscaciune. Un domn cu stare si cu cap, admirand acest colt de rai, dupa ce-a tras cu sete dintr-o tigara a aruncat-o in iarba. Nestinsa.

Alta data, mergand pe autostrada, dintr-o masina luxoasa, sare pe geam un chistoc aprins raspandind scantei pe sosea in drumul lui rostogolit spre miriste.  

Culmea e ca nu-s necesare studii la Paris, nici la vreo facultate de profil privind metodologia aprinderii fanului dintr-o scanteie ori studii de impact asupra fenomenului tigara aprinsa la nivelul ierbii uscate. Nu trebuie studii nici pentru a afla ca la padure, la gratar, jarul ramas trebuie stins chiar daca micii si fleicile au umplut stomacul si-au adormit simturile. Ma simt bine, ma bucur de natura si... gata! Dupa mine potopul... Culmea e ca, iata, nu potopul vine, ci focul care ne mistuie padurile, aerul, ploaia...

Toata lumea se vaita de caldura si de praf, de uscaciune si de poluare, dar atat. In continuare copacii sunt taiati pentru bani, si in continuare padurile ard... Nu e vizibila nici macar intentia de a se da vreo lege care sa pedepseasca aprig taierea copacilor. Sau o norma civilizatoare care sa taxeze aruncarea aiurea a chistoacelor si a altor mizerii, "uitarea" jarului fumegand si a sticlelor sparte prin iarba. Doar ne vaitam aratand cu degetul spre altii. Ei ar trebui sa faca, nu eu! si fiecare sustine la randul sau aceeasi aberatie fara noima. Doar o mana de voluntari se aduna cand si cand sa stranga deseurile celorlalti. Atat. In rest... "N-o sa mai arunc chistoacele pe strada decat atunci cand o sa vad ca nu mai arunca nimeni!" Parca ne-au paralizat instinctele de autoconservare! si asta chiar daca stim ca suntem singurii responsabili pentru actele noastre si ca asa cum ne asternem asa dormim. Ne dorim oare un asternut de scrum, betoane si gunoaie?