Invitatul Festivalului „Anonimul" din Delta Dunarii, regizorul britanic Ken Loach, este unul dintre cei mai incapatinati aparatori ai cauzei socialiste.

Ken Loach si mica sa echipa de tehnicieni preferafilmarile in lumina naturala Dupa ce, cu doi ani in urma, Festivalul „Anonimul" din Delta Dunarii l-a avut ca invitat special pe regizorul britanic Peter Greenaway, de aceasta data festivalul de la Sfintu-Gheorghe va avea drept cap de afis un alt „greu" al filmului britanic: Ken Loach. Obsedat de someri, adolescenti fara speranta ori de victimele nestiute ale razboaielor din Spania, Nicaragua sau Chile, regizorul britanic va proiecta filmul „Tickets" (2005), realizat in colaborare cu alti doi maestri (italianul Ernanno Olmi si iranianul Abbas Kiarostami). Asezat sub umbrela „realismului social", Loach este unul dintre cei mai respectati regizori britanici, fiind cunoscut pentru „docu-dramele" cenusii, dedicate napastuitilor capitalismului. Loach are 71 de ani si s-a nascut in regiunea Warwickshire. Mama sa era croitoreasa, tatal, un electrician care lucra la o fabrica de utilaje. Originea sa explica simpatia pe care o va arata pentru clasa muncitoare. Dupa ce lucreaza vreme de doi ani ca dactilograf in cadrul Fortelor Aeriene Regale, Loach incepe studiile in drept la St. Peter’s Hall din Oxford. Este perioada in care devine pasionat de teatru, pina acolo incit ajunge presedintele Clubului de Teatru Experimental al studentilor de la Oxford. Din aceeasi „pepiniera" au iesit si alte nume sonore ale „noului val" britanic, cum sint regizorii Tony Richardson („Priveste inapoi cu minie", 1958) sau Lindsay Anderson („Viata sportiva", 1963).

Fara sa stea prea mult pe ginduri, Loach renunta la studiile de drept, pentru a se dedica teatrului si apoi filmului. „Locul meu nu era la drept. Nu mi se potrivea. Chiar daca tatal meu era un bun comerciant, eu ma consideram ca facind parte din clasa muncitoare. Insa, imediat ce m-am implicat in piesele de teatru de la universitate, mi-am dat seama foarte clar unde imi era locul", povesteste maestrul britanic intr-un interviu publicat de site-ul close-upfilm.com. Dupa ce-si face ucenicia de actor si de regizor la mai multe companii din Birmingham, la inceputul anilor ’60, Loach intra in televiziune. Mai intii la ABC, iar apoi la cel de-al doilea canal al BBC-ului. Aici il intilneste pe editorul si producatorul Tony Ganett, alaturi de care va realiza primele sale pelicule menite sa „socheze burghezia".

Cuplul Loach-Ganett lanseaza serialul de televiziune „Cathy Come Home", aflat la granita documentarului si dramei. Aceasta „docu-drama" ataca serviciile de asistenta sociala din Marea Britanie, care ar fi neglijat persoanele ramase fara adapost sau trimise in somaj. „Socialisti convinsi, cei doi sperau ca dramele lor sociale sa inspire clasele de mijloc si muncitoresti la a declansa viitoarea revolutie economica", precizeaza revista australiana de film „Senses of Cinema". Nu intimplator, cei doi se lasa influentati de neorealismul italian, dar se inspira si din tehnicile neconventionale ale noului val francez. Cit despre Hollywood, Loach nici nu vrea sa auda. „Niciodata nu m-am gindit la Hollywood si la banii pe care i-as fi putut cistiga acolo. Oamenii aceia reprezentau pentru mine «Inamicii». Era o cultura ostila", isi aminteste anticapitalistul Loach, citat de close-upfilm.com.

De treizeci de ani incoace, stilul regizorului englez nu s-a schimbat deloc. Loach e renumit pentru faptul ca lucreaza cu o echipa redusa de tehnicieni, nu foloseste lumina artificiala si inregistreaza sunetul in direct. Foloseste atit actori profesionisti (Robert Carlyle, Adrien Brody), dar si amatori, pentru a fi sigur ca experienta lor de viata este cit mai apropiata de personajele sale. Pe platou, vorbeste foarte putin cu actorii si le conserva spontaneitatea printr-un truc inedit: nu le da niciodata intregul scenariu, iar uneori le da replicile abia inaintea filmarii respectivei scene. Personajele lui Loach sint alese din universul marginalizatilor (mineri, someri, imigranti) care lupta pentru supravietuire. „Tintele" luate in vizor de filmele sale nu sint greu de ghicit: politicienii conservatori, angajatorii exploatatori sau camatarii nemilosi ilustreaza cel mai bine cangrena capitalismului.

Loach viseaza la o lume in care muncitorii nu mai indura foamea, iar copiii lor nu mai sint condamnati din start la marginalizare. „Societatea trebuie complet remodelata. Atita vreme cit munca este platita din ce in ce mai prost, iar privatizarile nu mai contenesc, vom avea o societate in care nimeni nu mai este responsabil si nimeni nu mai are incredere in viitor. Sintem pe cale sa ne autodistrugem", spunea Loach la lansarea filmului „Sweet Sixteen" (2002). Filmul istoriseste viata unui tinar scotian, Liam, nevoit sa scoata bani din piatra seaca pentru el si mama sa, care tocmai iesise din inchisoare. In ciuda luminii sumbre pe care Loach obisnuieste s-o proiecteze pe marele ecran, regizorul lasa loc si pentru mai bine. „Trebuie sa raminem optimisti, pentru ca mai exista tineri precum Liam care au multa bucurie de oferit. Ei sint cei pentru care filmez", marturisea regizorul britanic acum citiva ani in revista franceza „Studio Magazine".

Tren cu peripetii Filmul lui Loach care va fi proiectat la Festivalul „Anonimul" (13 - 19 august) este realizat in colaborare cu Ernanno Olmi si Abbas Kiarostami. Pelicula „Bilete" (2005) spune trei povesti petrecute in trenul care leaga Roma de Milano. Partea care-i revine lui Loach se deschide cu trei „huligani", fani galagiosi ai lui Celtic Glasgow, care calatoresc pentru a ajunge la Roma, unde isi vor sustine echipa de fotbal preferata. In film mai apare o familie de imigranti ilegali proveniti din Albania, pe care unul dintre cei trei scotieni o acuza ca i-ar fi furat biletul de calatorie.

Influente cehesti Cinematografia cehoslovaca a anilor ’60 este o sursa importanta de inspiratie pentru Ken Loach, fapt dovedit de aprecierea acestuia pentru pelicula „Dragostea unei blonde" (1965) a lui Milos Forman. „Este unul dintre filmele care mi-au mers la inima. Am fost impresionat atit de jocul actorilor, cit si de felul in care a fost spusa povestea. Era un film alb-negru, nepretentios, fara contraste dramatice. Mi-a placut totul: camera, incadrarea scenelor si felul in care erau montate", rememoreaza Loach, citat de „The Telegraph".

Recunoastere la Cannes Dupa o cariera regizorala de mai bine de treizeci de ani, Ken Loach a primit in 2003 un doctorat onorific din partea Universitatii din Birmingham, un titlu similar fiindu-i acordat si de Universitatea Oxford acum doi ani. Nici francezii nu l-au uitat pe regizorul britanic, el cistigind Palme d’Or-ul de la Cannes anul trecut cu filmul „Mingiierea vintului", dedicat razboiului de independenta din Irlanda.

Aflati filmografia completa a lui Ken Loach pe www.cotidianul.ro/select