Duminica a zecea dupa Rusalii

Duminica, 5 august, in toate bisericile ortodoxe, indoliate de disparitia PF Teoctist, Patriarhul Romaniei, vor avea loc unele modificari in derularea obisnuita a slujbei Sfintei Liturghii. Astfel, conform Statutului de organizare si functionare al BOR, la mentionarea speciala a Patriarhului in cadrul ecteniilor (suitelor de rugaciuni, urmate de raspunsurile de "Doamne miluieste!", n.r.) va fi pomenit numele celui care asigura locotenenta scaunului patriarhal pana la desemnarea noului Patriarh, respectiv IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei. De asemenea, la momentul iesirii preotului cu Sfintele Daruri, numele Prea Fericitului Teoctist va fi pomenit alaturi de inaintasii sai, patriarhii de vesnica pomenire Miron, Nicodim, Justinian si Justin. La Sfanta Liturghie va fi citita pericopa evanghelica a vindecarii lunaticului: "Si mergand ei spre multime, s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si
l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus
l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post. Pe cand strabateau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va sa fie dat in mainile oamenilor. Si-L vor omori, dar a treia zi va invia. Si ei s-au intristat foarte!" (Sf. Evanghelie dupa Matei, cap. 17, vs. 14-23). In pericopa evanghelica din Duminica aceasta vedem ca nu a trebuit decat ca Dumnezeu sa certe diavolul si acesta a iesit din copil, lasandu-l sanatos. Iar la nedumerirea apostolilor privitoare la neputinta lor de a face aceasta vindecare, Doctorul sufletelor si al trupurilor le-a raspuns: "Din pricina putinei voastre credinte..." (Matei 17:20). Si ca sa scoata in evidenta armele cele mai sigure de lupta impotriva diavolului, numeste doua dintre ele: postul si rugaciunea. Acestea doua nu sunt singurele, dar sunt socotite chiar de catre Hristos ca fiind cele mai sigure: "... soiul acesta de demoni nu iese decat numai prin rugaciune si prin post" (Matei 17:21). Incheierea pericopei evanghelice se face cu o a doua vestire a patimilor, facuta de Mantuitorul catre ucenicii Sai. Ar putea fi spuse multe lucruri legate de aceasta pericopa evanghelica, dar iese in evidenta, indeosebi, necesitatea constientizarii de catre om a nevoii de a face fata ispitelor diavolului, ispite care sunt atat de subtile, uneori, incat nici macar nu le percepe cel creat dupa chipul si in vederea asemanarii cu Dumnezeu. Doua dintre ele depasesc, insa, orice inchipuire: 1. nu exista Dumnezeu, nu exista judecata, nu exista Rai sau Iad; totul incepe si se sfarseste aici. Este cunoscuta sintagma aceasta in randul multora, chiar dintre cei care sunt botezati dar care raman pentru tot restul vietii doar crestini cu numele, spre marea lor pierdere. Unii dintre ei se numesc atei, altii liber-cugetatori, altii isi iau alte denumiri, dar toti acestia fac parte din categoria celor care au cazut in plasa diavolului, imbracandu-se ca si cu o haina cu aceasta ispita derutanta; 2. exista Dumnezeu, exista judecata, exista Rai si Iad; este nevoie de o conformare a noastra cu voia lui Dumnezeu, dar aceasta schimbare in bine nu este nevoie sa o facem astazi, ci maine. Acest "maine" se amana "sine die", astfel ca singura realitate este un comportament necrestinesc al unui crestin care intentioneaza ca de a doua zi - care o fi acea zi? - sa se apropie de Creatorul sau. Iadul, iata, este pavat cu intentii bune care - la o cercetare mai atenta - se dovedesc a nu fi nici macar intentii, ci ispite subtile ale unui vesnic-luptator impotriva apropierii omului de Dumnezeu. Ce ne ramane noua de facut? Sa constientizam ca, pentru a ajunge dincolo, langa Dumnezeu, este nevoie de staruinta, intrucat "imparatia lui Dumnezeu se ia cu staruinta si numai cei ce se silesc pun mana pe ea". Amin.

---

Despre autor: