Bunatatea fara centura de siguranta

SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
Scheunatul mic abia se auzea de sub cutiile de bere, cojile de cartofi si samburii de pepeni. Niste firicele de scheunat pe mai multe voci, un plans amarnic de catei razbatea din ditamai mormanul de gunoaie. Sa planga de mila si bordura trotuarului langa care trasese masina firmei de salubritate. Cateaua alerga innebunita in jurul masinii de gunoi, scotea vaiet amarnic din pieptul ei de catelusa-mama si cerea ajutor sa nu sugrume gunoaiele tot mai multe rasuflarea puisorilor ei aruncati de un neom in masina de strans gunoaie. A alergat intr-un suflet de la etajul blocului o tanara. Toata numai suflet. A dat niste bani gunoierilor si a intrat chiar ea in masina de gunoaie, scormonind printre resturi de tocana, sticle de plastic, zeama de pepene, ca sa ajunga la puii de catel nu mai mari decat palma. Sapte la numar. Doi dintre catelusi i-a gasit mai usor, erau acoperiti doar de niste pielite de rosii si cotoare de ardei. Pe ceilalti cinci i-a descoperit cu cazna multa, erau aproape sufocati de mizeriile aruncate in tomberoane de tot cartierul. Fusesera condamnati la moarte de mizeria de suflet a unei administratoare de bloc, care, in loc de inima, avea un perete si care fusese deranjata de micutii caini ai nimanui. Ea si cu inca un locatar, cu frigider in cosul pieptului in loc de inima, hotarasera sa-i arunce in gunoi pe puii catelusei. Dar fata cu suflet de aur i-a gasit si i-a readus la lumina. Ii tinea la piept triumfatoare, chit ca pe maini avea numai samburi de pepene, resturi de ciorba, scame din aspirator si petice de ziare vechi inmuiate in zoaie. Cinci palpairi de viata, cinci pui superbi de catel fusesera readusi la lumina. Cu ochii umezi, latrand moale ca intr-un multumesc total, catelusa se freca de picioarele salvatoarei care ii readusese alaturi cei sapte puisori. Era a doua oara cand tanara ii salvase pe puii de catel din gunoi. Prima data, aceiasi necunoscatori de mila ii aruncasera in mormanul de gunoi din ghena si tot tanara cu suflet cat Ceahlaul ii smulsese din sufocarea gunoaielor. O cheama Alina, nu intamplator Alina, cea care a alinat chinul puisorilor si a catelei ce-i nascuse, dar nu le putuse harazi si un stapan. Se zice ca oamenii cand primesc lovituri nedrepte de la soarta se inraiesc. Alinei i-a murit tatal fulgerat de un infarct la numai 37 de ani, cand ea era doar o scolarita in clasa a patra. S-a rugat la Dumnezeu 15 ani sa-l viseze intr-o noapte, ii era dor de el, o frigea la inima dorul si nu ii sosea niciodata in vis. Intr-o zi o masina a lovit-o pe Alina in timp ce traversa strada. Cand s-a trezit izbita de asfalt, la doi metri i-a aparut in fata ochilor imaginea tatalui care-i facea semne sa vina catre el. Trei ani Alina a mers in carje, unul din picioare fiindu-i neputincios. O mare doctorita, Rodica Marinescu, sefa Artroscopiei de la Spitalul Colentina, a reoperat-o si, dupa ore intregi, glezna a fost reconstruita, iar astazi carjele au ramas undeva intr-un vis urat si negru. Alina nici nu mai schioapata. De doua ori a lovit-o crunt si nedrept destinul, dar ea a ramas un om bun. Bunatate fara centura de siguranta!

PS: Cine vrea sa "adopte" puii de catel, superbii pui de catel, poate sa telefoneze la  0723-37.66.86. Deja patru dintre ei au fost luati de un om cu suflet mare, pe numele lui Baldea Ioan, director organizatoric al PRM.

---

Despre autor: