Patrimoniul romanesc - in special monumentele si siturile arheologice - are doua mari probleme: prima ar fi aceea ca exista si necesita intretineri costisitoare - aici intra, de buna seama, restaurarile haotice, fiindca asta e "traditia" la noi - si a doua, care este, de fapt, consecinta celei dintai, pana isi dau seama autoritatile ce trebuie facut pentru a-l salva de la pieire, el este deja pierdut. Cazurile sunt atat de numeroase, incat daca ne-am incumeta sa le enumeram sumar si, in plus, sa amintim si imprejurarile/ a se intelege "din vina cui" s-au facut una cu pamantul sau sunt pe cale de a impartasi aceeasi soarta, am avea nevoie de pagini intregi de ziar. Iar "Curierul National" a semnalat in permanenta, pe parcursul celor 17 ani de la aparitia sa, drama patrimoniului national imobil. Care continua si astazi. Revoltati sau plictisiti sa mai strige in pustiu, sa arate cu degetul spre un Guvern neputincios sau spre unele autoritati locale care se tot plang ca saracia le da batai de cap (si nu patrimoniul!), jurnalistii din mass-media autohtona s-au rezumat, la un moment dat, sa vorbeasca, la rece, despre cele doua probleme, mai sus pomenite, ale tezaurului patrimonial. Linistiti ca nu mai aud vociferari despre domeniul cu pricina, responsabilii culturali si-au vazut de binecuvantatul lor mandat. Generatii dupa generatii de ministri, directori, chiar si inspectori din zona patrimoniului, s-au otarat la noi, cum ca n-am avea ce face, multumindu-se sa ne astupe gura cu drepturi la replica. Intre timp, s-au ruinat monumente, case de patrimoniu, hanuri celebre - din Bucuresti si din tara - s-au distrus situri arheologice si, tot asa, valul anilor a sapat la temelia altor si altor asemenea marturii de valoare ale istoriei nationale. Dar poate cea mai dureroasa dintre toate pierderile de pana acum este a cetatilor dacice din Muntii Orastiei - Sarmizegetusa Regia - Gradistea de Munte, Costesti Cetatuie, Costesti Blidaru, Luncani Piatra Rosie, Banita si Capalna (de pe teritoriul judetelor Hunedoara si Alba), toate aflate, din 1999, pe Lista Patrimoniului UNESCO. Vandalizate de arheologii ocazionali si de cautatorii de comori, cu zidurile prabusite, lipsite de paza, fortaretele dacice - in mintea celor care ar fi trebuit sa le pastreze ca pe ochii din cap - ne-au facut, se pare, un mare deserviciu: au rezistat 2000 de ani pentru a ne da de furca.Insusi ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, mai grijuliu fata de patrimoniu, comparativ cu predecesorii sai, declara, nu demult, ca "siturile arheologice din Muntii Orastiei se afla intr-o situatie dezastruoasa". Impresia ministrului este aceea ca tocmai indiferenta autoritatilor manifestata, indeosebi, prin sumele scandalos de mici alocate pentru protectie au generat aceasta situatie, greu de remediat.Sa ne mai miram atunci de ce asistam nauciti, de doua decenii, la pierderi de zeci si sute de miliarde de lei - bani de care Guvernul se cazneste sa faca rost pentru refacerea unor monumente lasate de izbeliste?! De ce trebuie sa platim zeci de miliarde de lei pentru recuperarea unor obiecte de valoare inestimabila - cum sunt bratarile dacice din aur - furate din situl arheologic Sarmizegetusa-Regia si trecute fraudulos granita, in 2000 si 2001?!Pretul platit de catre statul roman pentru incapacitatea de a ne pazi bunurile nu este, oare, expresia celei mai autentice vocatii de pagubasi pe care o cultivam cu indarjire... patriotica?!O veste care ne-a entuziasmat insa, pe toti iubitorii de patrimoniu, s-ar putea sa puna capat acestei "obisnuinte" seculare: Ministerul Culturii si Cultelor a initiat un proiect de lege "pentru protejarea si punerea in valoare a Cetatilor Dacice din Muntii Orastiei, care prevede supraveghearea cu camere de luat vederi si din satelit a zonei in care se practica braconajul arheologic". Cine se astepta la o asemenea posibila schimbare de destin a mostenirii dacice si, de buna seama, a vocatiei noastre de perdanti?! Semn ca toate minunile vin de sus...