Metodele folosite de tehnicienii romani de fotbal au evoluat de la un primitivism periculos la rafinamente facilitate de computer si de revistele de tot mai stricta specialitate.

Cornel Dinu trebuie sa-si traducaindicatiile pe limbajul fotbalistilor Pregatirea polonezilor de la Zaglebie Lubin pentru meciul cu Steaua a inclus metode mai putin obisnuite in Romania, dintre ele remarcindu-se initiativa lui Czeslaw Michniewicz de a pune pe peretii vestiarului fotografii ale bucurestenilor. Insotite de scurte caracterizari, pozele erau menite sa faciliteze apropierea dintre polonezi si adversarii directi. Michniewicz a facut insa destule greseli, pe flancul sting al Stelei figurind Emeghara (accidentat la ora meciului) si Bostina, exclus din lot de patron. Hagi, adversarul lui Michniewicz, are de demonstrat faptul ca isi poate depasi statutul de fost mare jucator. Ca antrenor, el cere de multe ori fotbalistilor rezolvari tehnice imposibile pentru nivelul lor tehnic. De multe ori solicita unui jucator care loveste mingea doar cu dreptul sa dea cu stingul, cerinta care inhiba. Pregatirea la nivelul primelor grupe de virsta este ca si inexistenta in Romania, de aceea fotbalistii nostri au o tehnica precara. Un briliant ca Hagi se inflameaza vazind aceste lucruri si pina acum Gica nu a aratat ca se poate adapta la calitatile jucatorilor de care dispune. Acum o saptamina, jucatorii Stelei s-au plins ca antrenorul le vorbeste urit si ca ii desconsidera, situatie care arata ca Hagi e deficitar la rabdare si tact.

In Romania, cunoasterea adversarului si pregatirea meciului au avut un adept fanatic in Mircea Lucescu. El nu pleca niciodata in cantonamente sau in deplasari pentru meciurile din strainatate fara zeci de casete video cu adversarii sai. Inainte de meciurile importante, fiecare jucator al lui „Il Luce" primea cite o caseta cu adversarul sau direct, pe care ajungea sa il viseze. De asemenea, Lucescu tine mult la acumularile fizice din cantonamente, la recent incheiatul turneu din Elvetia jucatorii de la Sahtior antrenindu-se in stil comando.

Ioan Andone si Mircea Rednic sint la fel de interesati de ceea ce face inamicul. Ioan Ovidiu Sabau este adeptul stilului italian in medicatie si alimentatie, ocupindu-se personal de stabilirea meniului Gloriei Bistrita. Apropo de medicatie, Vasile Silaghi, interimarul de anul trecut de la Ceahlaul, care reusea atunci o surprinzatoare remiza cu Steaua, obisnuia sa studieze fisa medicala a fiecarui jucator. In functie de carente, vitaminele erau distribuite diferentiat, lucru neobisnuit pentru traditionalii antrenori, astfel ca Silaghi a ajuns sa fie suspectat de dopaj dupa ce venea la fotbalisti cu pilulele colorate diferit.

La polul opus se situa Emerich Ienei, antrenorul care nu-si facea iluzii pentru a nu avea deziluzii. „Adversarul trebuie sa ne studieze pe noi. Noi ne facem jocul nostru obisnuit si nu avem probleme", obisnuia sa spuna fostul cistigator al Cupei Campionilor Europeni.

Viorel Hizo isi antreneaza tipetelela calculator Pe urmele lui Mircea Lucescu a calcat cu pasi siguri Cosmin Olaroiu. Actualul antrenor al sauditilor de la Al-Hilal are de sase-sapte ani contract cu o firma italiana specializata in stocarea de date despre aproape toate echipele europene. Un sistem computerizat asigura informatii cvasiexhaustive despre o echipa sau despre jucatorii ei: cite pase cu capul, gresite sau nu, da un jucator X dintr-o anume parte a terenului, care sint zonele predilecte de pornire a atacurilor, pe ce parte a apararii unei echipe se incaseaza mai multe goluri etc. Un metodist interesat de detalii este si Ladislau Bölöni. Cornel Dinu, unul dintre cei mai fini cunoscatori ai fotbalului de la noi, adopta un stil sobru la antrenamente. De multe ori insa, fire colocviala, „Procurorul" incarca sedintele tactice cu informatii colaterale fenomenului, care ii amuzau sau ii complexau pe jucatori, „dupa facultati", vorba lui Moromete. Mai mult decit atit, primul Mister al fotbalului romanesc isi pigmenta prelegerile cu termeni noi pentru jucatorii de la noi, de obicei fara cultura tactica. Verticalizarea si fluidizarea pe benzi, astazi termeni tociti in aproape fiecare pagina de ziar de sport, au ajuns in uz multumita lui Cornel Dinu, dar neplacerile au fost nedrept de mari. „Procurorul" a fost deseori ironizat atunci cind a folosit in premiera un altfel de limbaj, dar timpul a dovedit ca dinamovistul a avut dreptate.

Fara o foarte mare traditie in ceea ce priveste asimilarea notiunilor moderne, multi dintre antrenorii de la noi si-au consumat cariera utilizind tehnici anacronice. A ramas celebru obiceiul lui Gabriel Stan, cel care cerea fotbalistilor sa joace dupa principiul „Ai, n-ai mingea, tragi la poarta". Cu citeva zeci de ani inainte, Florin Halagian lansa o alta teorie docta, sub semnul lui „Focul la ei", adica mentinerea mingii in jumatatea adversarului.

Regretatul Constantin Teasca avea si el metode cel putin bizare. Fost jucator obscur, pentru a arata cum trebuie lovita corect mingea, isi punea ghetele in miini, ca pe manusi, si demonstra cu ce parte a incaltarii e bine sa atingi „obiectul". Atunci cind elevii erau fotbalisti de talia lui Balaci sau Cirtu, efectul era mai mult decit ridicol.

Ilie Balaci a reciclat soferi Antrenorii romani care profeseaza in strainatate au deseori discutii cu patronii, plecind de la componenta staff-ului tehnic. Ei doresc secunzi romani, conducerea sa aiba un „spion" alaturi de strainul platit regeste. Ilie Balaci era unul dintre cei mai intransigenti negociatori, compunindu-si alaiuri numeroase de colaboratori. La un moment dat, „Printul" a vrut sa ajute o ruda mai indepartata, sofer la primaria unui sat doljean. Balaci i-a procurat acestuia un carnet de antrenor si l-a prezentat seicilor care patronau viitoarea lui echipa drept un asistent indispensabil. Omul nu stia insa nimic din viitoarea lui meserie si statea ore intregi, la antrenamente, cu capul in niste foi pe care mizgalea orice in afara de scheme tactice. Pentru citeva zeci de mii de dolari pe an, fostul sofer spune ca a meritat.

Hizo isi antreneaza jucatorii pe Messenger „Dulaul" Viorel Hizo, in a carui carte de munca apare si meseria de strungar, perceput de multi ca un tehnician traditionalist, a spus ca nepotii l-au obligat sa se puna la punct cu calculatorul. „De sapte-opt ani lucrez cu computerul. Ce era sa fac? Sa tip in gura mare ca am laptop, ca sa afle lumea? Si Iordanescu lucreaza pe calculator, stiati?", declara Hizo intr-un interviu acordat „Pro Sport". El a adaugat ca isi cheama de multe ori jucatorii la antrenament pe Messenger si ca se preocupa de cele mai mici detalii la o sedinta de pregatire. De asemenea, obisnuieste sa lectureze reviste de specialitate procurate din strainatate.

Iesirile nervoase ale antrenorilor sint gustate de fani: www.cotidianul.ro/select