Teoctist e primul Patriarh al Romaniei care are parte de funeralii ce vor fi atent disecate si tocate de mass-media. Perceptia va fi pe masura: inevitabil, ingrosata.

Exista un ritual pe care instantele noastre mediatice il respecta cu sfintenie in momente precum cele provocate de stirea trista a mortii Patriarhului Teoctist. Punctul de reper al acestui ritual este previzibilitatea: multe gesturi mediatice sint usor de ghicit si, mai mult, imposibil de ratat. Apoi, fatal, productia si consumul de emotie cresc enorm. Daca va mai amintiti, am mai vazut acest mecanism pus la lucru, in urma cu doi ani, la moartea Papei Ioan Paul al II-lea. Acest fapt nu e de condamnat in sine. E insa de observat. Exista forme mediatice a caror forta e, in asemenea momente, atit de mare incit acopera sau chiar anuleaza fondul.

Forma versus fond - aceasta este, simplificata, logica dupa care functioneaza mass-media in asemenea momente, de tristete in fond, si de mare traire, uneori chiar de euforie mediatica, in forma. Sa fim sinceri: chiar daca s-au intilnit de doua ori intr-un moment istoric pentru relatia dintre catolicism si ortodoxie, intre Papa Ioan Paul al II-lea si Patriarhul Teoctist exista diferente enorme. Nu insist asupra lor, pentru ca nu se cade sa vorbim, intr-un asemenea moment trist, despre lasitate, Securitate, meschinarie, prost plasament istoric. Sa lasam asta pentru mai tirziu si sa speram ca va veni, poate, o zi cind vom putea suporta mai mult adevar si cind istoricii, de pilda, vor spune ca dosarele de colaborare ale preotilor cu Securitatea sint mai mult decit acum: din cind in cind, doar intredeschise. Ei bine, in ciuda acestei diferente - de fond -, forma in care sintem (invitati e prea putin spus) condamnati sa privim si sa primim aceste momente exceptionale e, in detalii chiar, aceeasi.

Remarcati, intii, va rog, ca superlativele despre viata si opera Patriarhului Teoctist scapa mai usor decit de obicei, deopotriva, din lesa editorilor si a liderilor de opinie; exemplu: ieri, patetic, pe o burtiera statea scris: "Patriarhul inimilor noastre". Bonus: vocile "de inmormintare", gituite de emotie, ale reporterilor de teren. Apoi, corul "bocitoarelor": de regula, apar la tv si recita locuri comune; le-au spus si la Papa Ioan Paul al II-lea, le spun si acum, la Teoctist Arapasu, le vor mai rosti, neschimbate, ca pe poezie, si cu alte ocazii. As spune, cu riscul de a fi prea dur, ca asemenea prestatii - al caror rost poate fi inteles pina la un punct sint puse nu doar in slujba adevarului, ci si in slujba ignorantei.

Politicul - inclusiv pentru faptul ca e filtrat, fatalmente, de mass-media - isi taie si el o halca masiva in acest proces de priveghi mediatic. E an electoral, asa incit ar fi o greseala ca politicienii sa nu acorde atentie maxima acestui moment. Nu intru in detalii, insa cred ca ati observat deja ca in unele studiouri de televiziune si in jurnalele de stiri, cind venea vorba despre moartea Patriarhului Romaniei, teologii si preotii nu prea mai aveau loc de politicieni. Plus: promptitudinea de a declara 3 august ca zi de doliu national (Tariceanu), la concurenta cu decorarea post-mortem a Patriarhului Teoctist (Basescu). Ca picanterie: prestatia la tv a lui Ion Iliescu, ieri apologet al ecologismului, azi hermeneut inflacarat al BOR si trudnic ridicator de osanale la adresa carierei Patriarhului Teoctist, in ciuda recomandarilor facute de CNA de a se evita, in aceste zile de doliu, promovarea divertismentului la televiziune. Pe de alta parte, e previzibil ca, dincolo de doliul BOR, in culise se vor da lupte aprige si esentialmente politice pentru succesiunea la functia de Patriarh. Despre asta insa va mai fi timp de vorbit.

P.S. E previzibil si ca, la moartea Patriarhului Teoctist, nu vor fi putini aceia care isi vor goli asupra acestuia, inca o data, toata fierea. Asa ceva insa nu se cade. Indiferent cit de contestabil ar fi fost personajul Teoctist Arapasu, acum e decent sa spunem doar atit: Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!