"Compania Nationala a Drumurilor se va ocupa de administrarea si intretinerea drumurilor nationale, in timp ce aceasta noua companie se va ocupa de managementul proiectelor de autostrada", a spus Buzasu.
Acesta a declarat ca noua entitate va fi creata prin intermediul unui proiect de lege care sa modifice legea de infiintare a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), actul normativ urmand sa fie aprobat pana la primavara.
Potrivit unui raport al Societatii Academice Romane (SAR) asupra starii infrastructurii, dat publicitatii astazi, starea proasta a drumurilor nationale si intarzierea unor proiecte de autostrada se datoreaza managementului prost din cadrul CNADNR, societate aflata intr-o lipsa de personal si care nu poate realiza atat activitatea de administrarea, cat si activitatea de management de proiecte de infrastructura.
"Compania de Administrare a Drumurilor trebuie sa absoarba de patru ori mai multi bani in fiecare din anii urmatori, respectiv circa doua - trei miliarde euro, dar nu are capacitatea umana pentru acest lucru", a spus presedintele SAR, Sorin Ionita.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro