Mihai Constantin ne ofera Jurnalul postului public

"Stradania noastra, a stiristilor de la postul public, cel putin la acest moment, este
sa oferim telespectatorilor un Jurnal cu un continut bun, echilibrat, dens si digerabil ".
Am vrut sa devin jurnalist de la 13 ani. Imediat dupa Revolutie, am fost fascinat de perioada cand se facea coada la ziare, cand lumea le citea cu nesat, se comentau cu patima, erau ieftine si se vindeau parca la kilogram, iar eu le cumparam cu vraful. Peste ani pot spune ca am avut neinspiratia sa fac facultatea de jurnalism. Cred ca ar fi fost mai bine daca ma specializam mai intai intr-un anumit domeniu si sa practic ulterior un jurnalism mult mai avizat pe acea tema. In facultate, am invatat putin din toate, astfel ca la nivelul unei abordari fara prea mari pretentii sa fac fata practic oricarei discutii. Am avut nevoie, ulterior, de o munca temeinica de informare si documentare ca sa pot profesa la nivelul la care doream eu meseria de jurnalist. Pot spune ca am castigat experienta lucrand. Mai intai ca ucenic la "Academia Catavencu" (o perioada extrem de draga mie), apoi la "Libertatea", in 1999 la Pro TV, iar din 2002, la TVR1, ca "stirist", apoi si ca moderator al emisiunii "Lumea-n care traim". Am fost reporter sapte ani, am evoluat aproape normal de la reporter junior la reporter senior, apoi de la corespondent junior la corespondent senior. In perioada in care am activat ca prezentator TVR, am avut sansa jurnalistica sa fiu implicat in relatarea a doua mari evenimente petrecute la sfarsitul anului 2002: Summit-ul NATO de la Praga si vizita presedintelui SUA la Bucuresti. Din iulie 2005, am trait "experienta americana", fiind pentru romani "vocea de peste ocean", corespondentul TVR la Washington. Am acceptat provocarea de a ma muta pentru o perioada in capitala SUA, pentru a-i tine pe romani la curent cu deciziile care se iau la Washington. Cred ca a te afla intr-unul dintre cele mai importante puncte de pe glob, acolo unde se iau cele mai importante decizii la nivel mondial, reprezinta o mare ocazie profesionala pentru un jurnalist. Pe de alta parte experienta americana a fost si o lectie personala atipica, fara incrancenarea determinata de gandul de a ramane acolo cumva. Mai mult am avut curiozitatea de a descoperi ce anume prejudecati se confirma si ce nu, pe taramul fagaduintei. A fost in egala masura distractiv si provocator. In primul rand oamenii muncesc pe rupte, muncesc si totusi isi permit sa nu fie atat de stresati ca noi. Asta pentru ca au un stil de viata foarte predictibil. stiu exact ce tip de "job" pot desfasura, cat se castiga din asta, ce productivitate au, iar de aici se naste o ordine, generata de un sistem care functioneaza bine si se regenereaza singur, un sistem cu reguli logice si de bun simt, in care te integrezi usor. Uimitor a fost de asemenea sa vad cum functioneaza la ei, parca de la sine, un spirit de voluntariat complet strain romanilor. Cat de repede se mobilizeaza pentru o colecta publica, pentru ajutorarea unor persoane aflate in situatii speciale. Nu este adevarata acea prejudecata ca americanului nu-i pasa de celalalt sau ca nu te ajuta decat daca-i ceri ajutorul. Fara sa fac sau sa cer ceva special, eu insumi am fost subiectul generozitatii americane, si am vazut cat de ospitalieri si prietenosi pot fi. Profesional, a fost o alta poveste fascinanta, in ceea ce priveste peisajul media. In Statele Unite exista un singur mare cotidian national, "USA Today", dar tonul este dat de unele care depasesc si granitele continentului: "New York Times" si "Washington Post". Chiar si presedintii au frisoane cand citesc aceste mari cotidiane, chiar daca actualul presedinte Bush prefera sa declare public ca nu prea citeste presa. Numai in ultimii 2 ani, cele doua ziare au scos la iveala scandalul care a dus la condamnarea unui inalt oficial de la Casa Alba sau cel al inchisorilor secrete ale CIA. Iar "Washington Post" este totusi ziarul care a reusit sa dea jos un presedinte (Nixon n.r.). Informatia e clara, verificata, anchetele sunt minutios duse pana la capat, dupa o analiza facuta cu profesionalism. Ca aceste publicatii sunt o forta fenomenala in State, este de necontestat. Ele nu "latra degeaba", si cu greu pot fi acuzate ca fac diverse jocuri politice, desi este notorie orientarea lor liberala. Sigur ca exista si tabloide, reviste de scandal, ca doar ei le-au inventat, dar sunt o lectura cel mult pentru o coada la supermarket. Exista presa pentru toate gusturile, dar si cititori avizati, care stiu ce poate oferi fiecare publicatie in parte. Cred ca am gustat din plin "oferta americana" dar dupa un timp mi s-a facut dor sa ma intorc in tara. Simt ca sunt gata pentru o alta etapa profesionala care, in cazul meu, numai in tara o puteam parcurge. M-am bucurat sa pot reveni, incepand cu luna iulie 2007, la pupitrul principalei editii a Jurnalului TVR, de luni pana vineri, de la ora 19.00. Televiziunea publica are fata de cele comerciale o sarcina in plus. Sa castige telespectatorul cu un produs care nu se lasa prada spectacularului artificial si nu face rabat de la functia educativa. Sa aratam oamenilor ca pot face distinctia intre informatie si manipulare, intre stirea autentica si senzationalul deseori ridicol ori inutil. Nu mai putem da vina pe nimeni, nici pe telespectatori, nici pe televiziunile comerciale. Aici cred ca trebuie dusa o lupta "barbateasca", pentru ca presa romaneasca sa fie reinventata. Iar acest lucru este valabil si pentru audiovizuala si pentru presa scrisa.

---

Despre autor: