Cum se trece de la un Stapan la altul

Curtea Constitutionala a dat recent publicitatii Motivarea deciziei din 5 iulie 2007 prin care s-a admis neconstitutionalitatea  articolului  1 din Legea 90 din 2005 privind modificarea Legii raspunderii ministeriale din 1989. Documentul, trecut cu vederea de presa, sedusa de cuvantul "aleatoriu", folosit, de asta, in mai toate titlurile stirii, se refera exclusiv la domeniul juridic.


Unul dintre cei noua judecatori a facut opinie separata. E vorba despre Nicolae Cochinescu, unul dintre procurorii regimului Iliescu de pana in 1996. Cum ii sta bine unui convertit de la roz bombonul fesenist la portocaliul aliantist (ca sa apelez la un barbarism), Nicolae Ciochinescu e intru totul de acord cu modificarea anticonstitutionala din 2005.
Argumentele domniei sale? In nici un caz de ordin juridic, asa cum ne-am astepta de la ditamai judecatorul Curtii Constitutionale, ci de ordin politic, dupa cum intra in logica unui magistrat dependent de puterile succesive si trecatoare: "Legiuitorul a optat, tinand seama - asa cum precizeaza si in expunerea de motive ale Legii 90/2005 - de imperativele luptei impotriva coruptiei". Gura pacatosului adevar graieste!  Intr-adevar, legiuitorul a tinut seama de imperativele luptei impotriva coruptiei. Ale luptei impotriva coruptiei, asa cum o intelegea el, legiuitorul. Pentru ca Legiuitorul din 2005 nu era un personaj abstract sau o forta din alta lume, ci tocmai Parlamentul Romaniei. Care Parlament, la vremea respectiva, a trecerii legii prin Parlament (21 februarie 2005 la Senat si 22 martie 2005 la Camera Deputatilor), era Parlamentul Aliantei D.A.


Un Parlament ce nu-si puteau permite sa respinga o ordonanta de Urgenta a Guvernului Tariceanu. Nu cred ca-si mai aminteste cineva ca Legea atat de des invocata in zilele din urma, dupa Decizia Curtii Constitutionale, a fost o lege de aprobare a unei ordonante de urgenta: Ordonanta de urgenta a Guvernului numarul 3 din 27 ianuarie 2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala. O ordonanta de urgenta e un act al Guvernului dictat, cum spune si numele, de o urgenta. Se intampla ceva grav, neprevazut, a carui rezolvare cere un act legislativ.


Daca Parlamentul nu e in sesiune ordinara sau daca nu poate fi convocat intr-un timp scurt, Guvernul apeleaza la o ordonanta de urgenta, un fel de lege data de guvern. Prin  Ordonanta de Urgenta nr. 3 din 27 ianuarie 2005 se renunta la prevederea din Legea 115/1999 potrivit careia si fostii demnitari, nu numai cei actuali, nu pot fi anchetati si judecati dupa normele dreptului de procedura penala. Ce urmarise Legea 115 din 1999, adoptata de un Parlament CDR-ist si nu FSN-ist, cum s-ar putea crede? Evitarea unuia dintre cele mai mizere si mai des intalnite abuzuri din istoria moderna a Romaniei: tararea abuziva prin anchete penale de catre noul guvern a membrilor fostului guvern. O masura de o exceptionala importanta pentru sanatatea democratica a Romaniei postdecembriste.


Intr-o tara fara cultura democratica, Opozitia fusese, in anii tranzitiei, partea cea mai hulita a societatii romanesti. Dupa caderea de la Putere, televiziunea si radioul public se napusteau asupra celor din fosta Putere, intrati acum in Opozitie. Procurorii, politistii, Garda Financiara, pana nu demult in slujba fostei Puteri, se napusteau asupra Opozitiei, la indemnul noii Puteri. Experienta arata  astfel ca nu atat demnitarii actuali, cat mai ales fostii demnitari aveau nevoie de protectia data de anumite proceduri speciale. Procurorilor nu le-ar fi trecut prin teasta sa inhate nitam-nisam un membru al Guvernului in exercitiu. In schimb, zelul lor de insi compromisi ii impingea sa se napusteasca asupra fostilor, in speranta ca se vor pune bine cu actualii.


Ordonanta de Urgenta nr. 3 din 27 ianuarie 2005 raspunde unei urgente. Celei de a transpune cat mai repede in practica nevoia lui Traian Basescu de a se razbuna pe membrii guvernului Nastase, pe Adrian Nastase, indeosebi. La vremea respectiva, premierul Calin Popescu Tariceanu era mai mult decat o tastatura pentru destele prezidentiale. Astfel ca la nici o luna de la lovitura de stat prin care Traian Basescu a adus Alianta la putere, Guvernul se grabea sa modifice Legea responsabilitatii ministeriale in asa fel incat, sub pretextul luptei impotriva coruptiei, liderii Opozitiei sa fie tarati prin anchete penale in doi timp si trei miscari.


Admitand ca imperativele luptei impotriva coruptiei - vorba lui Nicolae Cochinescu - impuneau o modificare a Legii din 1999, ea trebuia sa se petreaca, obligatoriu, printr-o lege supusa dezbaterii publice mai intai si dezbaterii parlamentare mai apoi. Se impunea asta tocmai pentru ca o asemenea modificare viza Opozitia, si prin asta, sanatatea democratica a tarii. Stiind insa ca majoritatea parlamentara e o masinarie de aprobat ordonante de urgenta, cuplul de la vremea respectiva, Traian Basescu - Calin Popescu Tariceanu, s-a grabit sa modifice legea printr-un act guvernamental. S-au grabit nu deoarece "imperativele luptei impotriva coruptiei" cereau asta (ar fi fost si absurd, lupta impotriva coruptiei era un proces complex, de lunga durata si nu o opintire hei-rupista), ci pentru ca stiau un adevar:


Loviturile marsave se dau, de regula, in primele saptamani de putere, cand Opozitia, reprezentata de invinsi, e paralizata, cand procurorii, care pana nu demult slujisera celalalt Stapan, nu mai stiu cum sa-ti intre in voie, cand populatia te sprijina, cand presa e o permanenta cantare. Decizia Curtii Constitutionale a fost corecta. Chiar daca unii dintre membrii sai - precum Nicolae Cochinescu - s-au precipitat sa-i dovedeasca lui Traian Basescu, noului Stapan, ca e in stare sa-l slujeasca la fel de sarguincios ca si pe fostul.

---

Despre autor: